• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-24 10:09:14
  • Sursa:
Ce spune Politia Romana despre noile mesaje de amenintare primite de spitale si scoli. Reprezentant IGPR: Exista un element de noutate Imagine

Reprezentantul IGPR Georgian Drăgan a declarat, luni, la Digi24, despre noile amenințări către spitale și școli din București și din țară că „mesajul a fost trimis de pe aceeași adresă de mail de pe care au fost trimise și mesajele anterioare”. Acesta a precizat că există și un element de noutate: la noile mesaje au fost atașate și fotografii. 

„Poliția Română a fost sesizată de către mai multe unități școlare, atât din Capitală, cât și din mai multe județe din țară, cu privire la faptul că instituțiile de învățământ au primit mesaje de amenințare, mesaje la care, ca element de noutate, au fost atașate și ceva fotografii. În urma verificărilor efectuate de către noi în coordonare cu Serviciul Român de Informații, la fel au reieșit indicii că mesajul este fals”, a precizat reprezentantul IGPR. 

Drăgan a mai afirmat că „din analizele efectuate de Poliția Română și de specialiști din cadrul Serviciului Român de Informații, dar și alte instituții cu atribuții în domeniu, a reieșit foarte clar că mesajul este unul fals”.

El a declarat că există câteva piste în lucru și că „speră ca în cel mai scurt timp să fie găsită această persoană care trimite mesaje de amenințare”.

„Dorim noi, Poliția Română, să transmitem un mesaj către părinți, profesori, elevi, dar și către cadrele medicale și pacienți: să manifeste calm. Suntem în zona unităților școlare împreună cu Jandarmeria Română și cu alte instituții cu atribuții în domeniu, tocmai pentru a preveni orice potențial pericol și reiterăm faptul că acest mesaj este unul fals. Amenințarea este una reală, dar continuăm verificările pentru a depista persoana și pentru a fi luate măsuri”, a mai precizat acesta.

De asemenea, reprezentantul IGPR a menționat că poliția face verificări în continuare.

„Sunt mai mulți polițiști, mai mulți jandarmi în zonă. Suntem în contact permanent cu Ministerul Educației, cu cadrele medicale, cu profesorii, cu părinții. Suntem în zona unităților școlare în număr cât mai mare în această perioadă, în special în zona unităților școlare, acolo unde a fost primit acest mesaj de amenințare, la fel și în zona unităților spitalicești. Suntem în contact cu paznicii care își desfășoară activitatea fie la școli, fie la unitățile medicale, tocmai pentru a putea preîntâmpina orice potențial pericol”, a mai adăugat el. 

Drăgan a precizat că se lucrează cu specialiști în IT din cadrul Poliției Române, dar și cu specialiști din cadrul altor instituții din domeniul ordinii și siguranței publice.

Întrebat dacă este un mesaj venit din afara țării, cum s-a întâmplat luni, acesta a declarat că „a fost primit de pe aceeași adresă de mail”: „Așadar, cu siguranță persoana care l-a trimis este aceeași”. 

„Sunt anumite elemente pe care le putem comunica public la acest moment și anumite elemente pe care momentan nu le putem comunica public”, a mai adăugat el.