• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-26 14:26:46
  • Sursa:
Ce spune Marcel Ciolacu despre masurile fiscale invocate de Nicusor Dan: „Inteleg apocalipsa” Imagine

Marcel Ciolacu a declarat, luni, că măsurile fiscale pe care trebuie să le ia Guvernul în perioada următoare și care au fost invocate pe președintele Nicușor Dan „nu sunt unele speciale sau inventate”, ci acestea au fost deja asumate de România în PNRR. El mai spune că „înțelege apocalipsa și de ce se creează acest lucru, astfel încât să vină cineva să le rezolve repede, în două luni”.

Ciolacu spune că măsurile fiscale la care face referire Nicușor Dan sunt deja asumate de țara noastră în PNRR. 

„Noi vorbim după un an și șase luni în care am avut alegeri încontinuu, iar măsurile fiscale invocate în acest moment pe care Guvernul trebuie să le ia sunt cele trecute în PNRR, cele asumate de către România în PNRR, nu sunt alte măsuri speciale sau inventate. Aceste măsuri din PNRR sunt prinse în cererea de plată numărul patru, cerea de plată numărul patru ar fi însumat o sumă, dacă-mi aduc eu bine aminte, de 2,3 miliarde”, a declarat Ciolacu.

Acesta susține că va face o analiză privind toate măsurile fiscale adoptate de guvern sub conducerea sa.

„Eu când am plecat cu domnul ministru Boloș, am devansat anumite ținte și jaloane, astfel încât cererea de plată numărul patru să se depună în iunie, până în 4 iunie era programat acum să vedem că se învestește noul Guvern, dar cu o sumă de 5,7 miliarde. Eu înțeleg și apocalipsa, înțeleg și de ce se creează acest lucru astfel încât cineva să vină să le rezolve repede, pe urmă, în două luni, dar nu au fost niciodată investiții străine directe în istoria României, cum au fost în ultimii 2 ani”, spune fostul premier. 

„Vreau să lămurim un lucru. Niciodată în istoria României nu au fost atâtea investiții, niciodată nu a fost o putere de cumpărare atât de mare după 2007 în România, cum a fost în ultima perioadă. Cum este corect, domnul președinte Sorin Grindeanu va ieși și va comunica în perioada următoare și eu o să încerc cu analiștii economici să ies în perioada următoare să detaliem toate măsurile, toate deciziile pe care le-am luat din funcția de prim-ministru”., adaugă acesta. 

„Este o analiză o discuție care trebuie avută așezată. Sunt ferm convins că o să o am și eu cu viitorul prim-ministru”, conchide el.

Nicușor Dan a spus luni, în primul său discurs ca președinte, că „România are nevoie de o reformă temeinică”.

„În ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem și să eficientizăm cheltuielile statului, să asigurăm o guvernanță și un management profesionist la companiile de stat, să avem o strategie bine definită de dezvoltare economică, să stimulăm capacități agro-industriale și de procesare pentru a optimiza producția agricolă, să finanțăm un sistem coerent de irigații, să simplificăm accesul la fonduri europene și să asigurăm un cadru favorabil investitorilor”, a spus el. 

Acesta a vorbit și despre problema deficitului.

„Statul cheltuiește prea mult față de ce își poate permite. Și chestiunea asta poate pune în discuție stabilitatea financiară la care am muncit cu toții în acești ani.

Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. E în interesul național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale de care avem nevoie. E în interesul național ca România să transmită piețelor financiare mesaj de stabilitate. Este în interesul național ca România să transmită mediului investițional un semnal de deschidere, de predictibilitate. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României și nu este despre calcule politice, ci despre interesul național și sunt sigur că românii vor evalua în consecință”, a precizat șeful statului.

Cadavrele a 22 de tineri, unii dintre ei având doar 13 ani, au fost găsite într-un club din orașul sud-african East London, potrivit unui nou bilanț anunțat de autorități. Decesele au avut loc în condiții misterioase, care în prezent sunt investigate.

Economie 2022-06-27 10:43:00

În România legea pumnului dictează în continuare în familie. Numai anul trecut, 57.000 de femei au făcut plângeri la poliție, iar multe altele au încasat bătaie în tăcere. În spatele fiecărei reclamații sunt traume fizice și psihice, care își pun amprenta inclusiv pe copii. Jurnalistul Digi24, Teodora Chiuș, a filmat în exclusivitate într-un centru secret în care femeile se ascund de soții care le-au devenit agresori. 

Economie 2024-07-31 20:44:46

Europa trebuie să dea dovadă de mai multă luciditate într-o lume devenită mai dură şi să acţioneze conform intereselor sale, inclusiv în relaţia cu America lui Donald Trump, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters.

Economie 2025-02-04 15:15:25

Poliţiştii rutieri au efectuat, sâmbătă, în intervalul orar 21,00 - 24,00, o acţiune pe raza municipiului Bacău, în urma căreia au reţinut 16 permise auto ale unor şoferi care făceau drifturi pe zăpadă.

Economie 2023-01-29 17:22:43

Buncărele par să fie la modă, mai ales în țările apropiate de Rusia. Știm deja că Finlanda este pregătită să-și adăpostească cea mai mare parte a populației, în cazul unui atac. În Cehia, miile de buncăre pe care Ministerul Apărării le-a scos la vânzare au devenit noua atracție a pieței imobiliare. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta la ora 19:30.

Economie 2022-06-27 13:19:45

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan nu a putut obţine sprijinul Iranului sau al Rusiei pentru o nouă ofensivă în Siria, a anunțat miercuri ministrul de externe sirian, Faysal Mekdad.

Economie 2022-07-20 20:23:09

Echipa naţională continuă în luna iunie drumul spre Cupa Mondială din 2026, iar Generaţia de Suflet şi Zidul Galben vor lupta împreună la meciul cu Cipru, notează joi frf.ro.

Economie 2025-05-08 18:21:24

Aproximativ 80 de cazuri de variola maimuței au fost confirmate în 11 țări, a comunicat Organizația Mondială a Sănătății, care a avertizat că numărul ar putea crește. Potrivit OMS, alte 50 de cazuri suspecte sunt investigate, dar nu au fost făcute precizări despre țările unde sunt acestea. În acest context, reprezentanții OMS s-au întrunit într-o reuniune de urgență și au anunțat că ședințele vor continua zilnic în următoarea perioadă, se arată într-un comunicat al organizației.

Economie 2022-05-21 08:40:03