Ce spune Kremlinul despre armistitiul de 30 de zile in Ucraina, propus de Occident

Ce spune Kremlinul despre armistitiul de 30 de zile in Ucraina, propus de Occident Imagine

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că, atunci când administrația președintelui american Donald Trump a ridicat problema încetării focului pentru 30 de zile, președintele rus Vladimir Putin a susținut inițiativa, însă cu o mențiune, și anume „numărul foarte mare de nuanțe” care trebuie discutate.

O discuție de fond despre o încetare a focului de 30 de zile cu Ucraina este imposibilă fără a lua în considerare nuanțele, a declarat vineri secretarul de presă al președinției ruse, Dmitri Peskov, citat de agenția TASS.

El a subliniat că, atunci când subiectul unei încetări a focului a fost abordat de administrația președintelui american Donald Trump, acesta a fost susținut de președintele rus Vladimir Putin, „cu mențiunea că există un număr foarte mare de nuanțe în jurul ideii de încetare a focului și, fără a găsi răspunsuri la acestea, este foarte dificil să vorbim despre el în detaliu”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că doreşte să ajungă „în următoarele ore şi zile” la un plan comun americano-european de încetare a focului în Ucraina, pentru 30 de zile, cu „sancţiuni economice masive” în caz de nerespectare.

„Ruşii trebuie să spună da. Nu trei zile pentru a distra galeria, dacă pot să spun aşa, pentru a sărbători 9 mai şi a defila. Nu, 30 de zile”, a declarat preşedintele francez.

„Dorinţa mea (...) este ca în următoarele ore şi zile să ne unim cu toţii pentru o încetare a focului, spunând că dacă va fi încălcată de una dintre părţi, vor fi sancţiuni economice masive”, a adăugat el.