Ce spune Ilie Bolojan, intrebat daca va fi suspendata aplicatia TikTok in perioada alegerilor prezidentiale

Ce spune Ilie Bolojan, intrebat daca va fi suspendata aplicatia TikTok in perioada alegerilor prezidentiale Imagine

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, întrebat despre o suspendare a aplicaţiei TikTok, pe perioada alegerilor, că nu ar trebui să ajungem într-o asemenea situaţie radicală. El a precizat că, atunci când apare o dezinformare care este evidentă, autorităţile trebuie să ia decizii imediate.

Preşedintele interimar a fost întrebat într-o conferinţă de presă dacă vom ajunge la suspendarea funcţionării aplicaţiei TikTok în România pe perioada alegerilor, după ce în mediul online au continuat dezinformările.

„Personal, cred că n-ar trebui să ajungem într-o asemenea situaţie şi toate reţelele să funcţioneze”, a spus preşedintele.

„Ceea ce însă, cred că este corect, este că atunci când apare o dezinformare care este evidentă, o ştire care nu are niciun fel de suport sau aspecte de campanie electorală care nu sunt marcate, autorităţile care au în responsabilitate supravegherea derulării corecte a campanii electorale să poată să ia decizii imediate şi să fie puse în practică, dar exclusiv pentru acele aspecte şi nici într-un caz să se ajungă la o astfel de măsură radical”, a arătat Ilie Bolojan.