• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-02 17:17:12
  • Sursa:
Ce pensie are Theodor Stolojan dupa ce a fost premier, europarlamentar si economist la Banca Mondiala Imagine

Liberalul Theodor Stolojan are venituri din trei pensii, de peste 22.500 de lei. „Niciuna nu are caracteristică de pensie specială” a declarat acesta în cadrul emisiunii „În fața ta”, la Digi24. Politicianul a avut de două ori funcția de prim-ministru al României, a fost președintele PNL, europarlamentar, economist și senior economist la Banca Mondială.

„Am trei pensii. Am pensie bazată pe contributivitate din România, care a ajuns acum în urma recalculării la 9.700 lei. Aveam 6.000 și ceva înainte de recalculare. Deci 18 ani de zile de pe contributivitate eu am fost păgubit tot timpul. Am o pensie de la Banca Mondială, care e o pensie cum e pilonul doi de pensii private în România”, a declarat Stolojan pentru Digi24.

Întrebat care este venitul lunar din pensie, Stolojan a răspuns că „iau în jur de 4.500 de euro” - adică 22.500 de lei.

Dincolo de pensia de la stat, Stolojan mai are două surse de venit după mandatele de europarlamentar și economist la Banca Mondială, unde „lunar îmi reținea din salariu și se acumula într-un fond care pe urmă era cam ca la pilonul doi obligatoriu de pensii. Și am o pensie de la Parlamentul European, însă niciuna din astea nu are caracteristica de pensie specială, n-atinge nebunia pe care am creat-o în România”, a spus liberalul. 

La secţiile de votare din Rusia, au fost oferite drept recompense alegătorilor jachete cu inscripţia „Rusia-Moldova” şi invitaţii la o cafenea, relatează agora.md și news.ro.

Economie 2024-10-20 20:01:34

O româncă stabilită în Spania a ajuns la închisoare după ce și-a hărțuit intructorul de fitness. Cei doi s-au cunoscut când femeia și-a făcut abonament la sala din Palma de Mallorca, unde lucra bărbatul.

Economie 2024-01-19 23:02:59

Ministerul rus de externe a acuzat Ucraina că pregăteşte "provocări" care implică şi substane radioactive lângă Transnistria, informaţii pe care guvernul de la Chişinău le-a catalogat drept "falsuri şi speculaţii", scrie deschide.md.

Economie 2023-03-01 15:01:00

Haos pe aeroportul din Frankfurt după ce pista a fost inundată și cursele au fost amânate, în urma unei ploi torențiale care a durat câteva zeci de minute.

Economie 2023-08-17 13:21:11

Cometa verde cunoscută sub numele de C/2022 E3 care trece o dată la 50.000 de ani pe lângă Pământ a fost fotografiată miercuri lângă Drebber, în nordul Germaniei, transmite agenţia DPA. Cel mai bine, ea va putea fi observată în preajma zilei de 1 februarie.

Economie 2023-01-19 13:30:51

Mai mulţi dintre candidaţii la preşedinţie au participat luni la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde este sărbătorită Sfânta Parascheva. Printre ei se numără Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban şi Cristian Diaconescu. Duminică noapte, George Simion a împărțit ceai cald credincioșilor care stăteau la coadă să se roage la Sf. Parascheva.

Economie 2024-10-14 14:24:09

Creșterea etapizată a salariilor cadrelor didactice, începând cu 50% din majorarea prevăzută în viitoarea grilă de la 1 ianuarie 2024, așa cum a fost cerută de sindicate, nu este printre prevederile proiectului de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci în nota de fundamentare, potrivit documentului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. 

Economie 2023-06-11 13:45:05

Europarlamentarul Corina Creţu a declarat că măsurile fiscale asumate de către Guvern apar în contextul unui deficit bugetar excesiv, dar că nu există pericolul suspendării fondurilor europene faţă de România, aşa cum se vehiculează. Aceasta mai spune că la nivelul Comisiei Europene se manifestă o flexibilitate pentru România în privința deficitului bugetar, ca urmare a sprijinului acordat Ucrainei de la debutul războiului."Aceste măsuri vin în contextul unui deficit bugetar excesiv, despre care s-a tot discutat ultima vreme atât la nivel naţional, cât şi la Bruxelles. Într-adevăr, avem un deficit bugetar mult peste nivelul agreat la nivel european de maximum de 3%, stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere. În privinţa posibilităţii suspendării fondurilor structurale, prevederile din tratat sunt foarte clare. Lansarea unei proceduri de corectare a unui deficit bugetar excesiv poate duce la aplicarea de amenzi de până la 0,2% din PIB în faza preventivă sau suspendarea fondurilor structurale. Procedura este una laborioasă, iar suspendarea fondurilor de coeziune trebuie votată în Consiliu. Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt reduse, mai ales că Guvernul a colaborat cu Comisia Europeană în vederea reducerii deficitului bugetar. Nu există pericolul suspendării fondurilor europene, aşa cum se vehiculează", a declarat Corina Creţu.Europarlamentarul a spus că la nivelul Comisiei Europene se manifestă o flexibilitate pentru un deficit bugetar mai mare faţă de România, ca urmare a sprijinului oferit Ucrainei de la începerea războiului."România a arătat solidaritate faţă de Ucraina, de la declanşarea războiului, iar după estimările făcute, ajutorul oferit Ucrainei depăşeşte 3,5% din deficitul bugetar. De asemenea, exportul de grâne din Ucraina prin intermediul culoarelor de solidaritate, care dă acces produselor ucrainene la piaţa internă fără respectarea standardelor europene, au grevat fermierii români şi a adus prejudicii sectorului agricol român. Comisia Europeană a arătat flexibilitate pentru alegerea măsurilor de atingere a obiectivelor fiscale de către România, îngrijorarea CE fiind determinată de gradul excesiv de îndatorare care a depăşit 50% din PIB", a susţinut Creţu.Parlamentarul european a subliniat că România trebuie să ia măsuri pentru îmbunătăţirea modului de colectare a taxelor având în vedere că statul colectează la bugetul de stat venituri în valoare de 26% din PIB, faţă de o medie europeană de peste 40% din PIB, potrivit Eurostat."Privitor la asumarea răspunderii, aceasta se datorează faptului că suntem într-adevăr într-o situaţie de urgenţă privitor la aplicarea măsurilor, pentru ca acestea să aibă efectul scontat, în lunile care au mai rămas din an", consideră Corina Creţu.Deputatul european crede că în lipsa asumării răspunderii Guvernului procedura parlamentară ar fi mai laborioasă şi mai lungă, în contextul în care este nevoie de celeritate pentru ca aplicarea măsurilor să producă efecte.

Economie 2023-09-28 10:15:03