• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-28 10:46:21
  • Sursa:
Ce pedeapsa a primit primul protestatar care a patruns cu forta in Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 Imagine

Prima persoană care a pătruns în sediul Capitoliului în timpul insurecției din 6 ianuarie 2021 a fost condamnată la 53 de luni de închisoare pentru tulburări civile şi alte delicte minore, au anunţat marţi procurorii americani.

Michael Sparks, în vârstă de 47 de ani, a fost „primul protestatar violent care a intrat în clădirea Capitoliului pe 6 ianuarie 2021”, susţin procurorii citând dovezi din dosar.

Judecătorul districtual Timothy Kelly l-a condamnat pe Sparks la 53 de luni de închisoare şi 36 de luni de supraveghere după eliberare. De asemenea, el va trebui să plătească o amendă de 2.000 de dolari pentru tulburări civile şi alte delicte minore, între care intrarea într-o clădire cu acces restricţionat şi comportament turbulent într-o clădire cu acces restricţionat, au precizat procurorii într-un comunicat citat de dpa, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor Departamentului Justiţiei, peste 1.488 de indivizi au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni legate de pătrunderea în Capitoliu pe 6 ianuarie 2021.

În acea zi, susţinătorii preşedintelui american Donald Trump au luat cu asalt clădirea Congresului din SUA, unde înfrângerea candidatului republican în alegeri urma să fie certificată.

O mulţime incitată de Trump, care a organizat un miting pentru a denunţa fără nicio bază fraudarea alegerilor, a forţat pătrunderea în Capitoliu, incidente violente în care au murit cinci oameni.

Consultațiile periodice la medic și investigațiile de rutină sunt recomandate chiar și în lipsa unor manifestări clinice, pentru că permit descoperirea unor afecțiuni grave înainte de apariția semnalelor de alarmă. Astfel, tratamentul poate fi mai puțin invaziv, iar șansele de vindecare cresc.

Economie 2025-01-20 14:34:02

O fată de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti, fiind dată dispărută de familie. Ea a plecat către şcoală şi de atunci nu a mai văzut-o nimeni.

Economie 2024-03-28 23:46:35

Apollo 17, a unsprezecea navă spațială lansată de SUA spre Lună cu echipaj uman și ultima care a făcut parte din programul Apollo, a adus pe pământ peste 100 de kg de mostre de pe satelitul natural al Pământului. Tehnologia avansată de acum a ajutat oamenii de știință să afle ce vârstă are Luna, transmite Reuters.

Economie 2023-10-24 10:52:30

Un pod peste un râu din Republica Democrată Congo s-a prăbușit în momentul inaugurării, creând momente de haos. Structura a cedat imediat după tăierea panglicii, sub greutatea oficialilor veniți la inaugurare.

Economie 2022-09-07 11:04:43

Rishi Sunak, premierul Marii Britanii, a avertizat joi despre riscurile inteligenţei artificiale, înaintea unui summit unde Marea Britanie și-a propus să joace un rol global în modelarea felului în care este proiectată siguranţa legată de această tehnologie, transmite CNBC. Sunak a spus într-un discurs că inteligenţa artificială "va aduce o transformare la fel de mare ca revoluţia industrială, apariţia electricităţii sau invenția internetului". De asemenea, premierul britanic a vorbit și despre riscuri, spunând că inteligenţa artificială ar putea facilita construirea de arme chimice sau biologice, iar criminalii ar putea exploata tehnologia.

Economie 2023-10-27 09:21:55

Un bărbat a rezervat o noapte de cazare la un hotel din orașul New York, pentru care a plătit 200,57 de dolari, dar a locuit acolo timp de 5 ani fără să plătească nimic în plus. Totuși, acum a fost arestat pentru fraudă și riscă să ajungă la închisoare, relatează Business Insider.

Economie 2024-04-14 12:28:03

Grupul petrolier saudit Aramco a raportat duminică un profit net record de 48,4 miliarde de dolari în trimestrul 2 al acestui an. Cauzele care au dus la acest câștig imens sunt scumpirea petrolului, volumul vânzărilor şi îmbunătăţirea marjei de rafinare. De altfel, toate companiile petroliere și-au îmbunătățit profiturile.

Economie 2022-08-14 11:40:38

Un pește dintr-o specie rară a fost găsit pe o plajă în California. Este vorba despre „peștele apocalipsei”, despre care se spune că prevestește cutremurele. La două zile după această descoperire, în zonă s-a produs un seism, relatează Live Science.

Economie 2024-08-24 13:37:37