• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-06 08:39:03
  • Sursa:
Ce le-a urat Trump democratilor din Congres care nu s-au ridicat in picioare la discursul sau de marti Imagine

Donald Trump şi-a exprimat miercuri dorinţa că democraţii „să piardă alegerile de la jumătatea mandatului” în 2026 din cauza „lipsei lor de respect” în timpul discursului său în faţa Congresului, într-un mesaj pe platforma sa Truth Social.

Democraţii au arătat „o totală lipsă de respect” faţă de „toţi cei care au fost onoraţi” şi „nici măcar nu au avut curtoazia de a se ridica în picioare, de a zâmbi sau de a aplauda”, a scris el, referindu-se la membri ai societăţii civile invitaţi marţi în Congres.

„Având în vedere comportamentul lor”, democraţii „ar trebui să piardă alegerile de la jumătatea mandatului” şi toţi „republicanii ar trebui să folosească” acest lucru în viitoarea lor „campanie spre victorie!”, a adăugat preşedintele american, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Miercuri mai devreme, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe i-a acuzat pe democraţi că sunt „partidul nebuniei şi al urii” pentru că şi-au manifestat opoziţia în cursul discursului triumfal al lui Donald Trump.

„Seara de ieri a adus o mare clarificare. Democraţii s-au arătat partidul nebuniei şi al urii, care vrea să pună America pe ultimul loc în lista priorităţilor sale”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a executivului, Karoline Leavitt.

Încurajată de întrebările reprezentanţilor „noilor media”, apropiaţi de electoratul trumpist şi din ce în ce mai prezenţi la Casa Albă, ea, la fel ca Trump, i-a acuzat pe aleşii opoziţiei că nu s-au ridicat să aplaude persoanele din societatea civilă invitate de preşedintele american pentru a ilustra, cu mare emoţie, priorităţile sale politice.

„Ei nu au stat în picioare pentru un copil frumos şi nevinovat bolnav de cancer”, a declarat ea, adăugând: „Nici nu au aplaudat două mame ale căror fiice au fost ucise de imigranţi ilegali”.

Democraţii „au dat dovadă de lipsă de respect faţă de poporul american” şi „s-au ridicat aseară doar ca să aplaude pentru Ucraina, nu pentru America”, a criticat Karoline Leavitt.

La câteva minute de la începutul discursului de politică generală, democratul Al Green s-a ridicat şi i-a spus preşedintelui: „Nu aveţi mandat” pentru a tăia cheltuielile publice. Refuzând să se aşeze, el a fost dat afară din adunare.

Multe democrate s-au îmbrăcat în culorile galben şi albastru ale drapelului ucrainean în semn de sprijin pentru ţara în război. Alte alese au venit în roz pentru a protesta împotriva politicilor administraţiei Trump care, în opinia lor, dăunează drepturilor femeilor.

Mai mulţi aleşi de stânga au părăsit, de asemenea, sala înainte de încheierea discursului, cel mai lung de acest gen.

Timp de o oră şi patruzeci de minute, Donald Trump şi-a lăudat în principal deciziile privind imigraţia şi a lăudat îndelung acţiunile lui Elon Musk pentru a reforma aparatul de stat.

El nu s-a oprit asupra inflaţiei persistente, subiect, totuşi, omniprezent în timpul campaniei sale, nici asupra problemelor internaţionale.

Parlamentul European a respins o încercare a „grupurilor extremiste” de a impune o dezbatere privind alegerile prezidențiale din țara noastră prin care și-au propus să creeze„ falsa impresie că statul de drept în România este în pericol”, a anunțat eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan.

Economie 2025-03-10 22:44:50

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins orice propunere de armistițiu în conflictul cu Rusia ce nu ar include garanții de securitate clare, subliniind că Rusia ar putea profita de o pauză în lupte pentru a-și reface forțele. Declarațiile sale vin în contextul unor discuții despre posibile acorduri de pace, inclusiv din partea liderilor europeni și a președintelui american ales, Donald Trump. Zelenski a subliniat că Ucraina nu va accepta negocieri sub amenințare și a reafirmat necesitatea aderării la NATO pentru a se proteja de agresiunea rusă, relatează Le Point, preluată de News.ro.

Economie 2024-12-19 22:37:14

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri în ședința de Guvern, că până la această dată, în România s-a recoltat peste 94% din suprafața de grâu. El a dat asigurări că grâul recoltat asigură nevoia internă și cantitatea dă și posibilitatea de export.

Economie 2022-08-03 11:10:52

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a cerut „accelerarea pregătirilor de război” ale ţării sale, inclusiv a programului de arme nucleare, din cauza „situaţiei politice şi militare grave” cauzate, în opinia lui, de „manevrele de război” ale Statelor Unite şi aliaţilor săi, au informat joi media de stat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-12-28 08:25:33

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european. De asemenea, aproximativ 95 de persoane sunt încă date dispărute, relatează France Presse, citată de Agerpres, și Reuters.

Economie 2024-03-27 22:54:13

Pe insula grecească Chios, în satul Vrontados, a avut loc sâmbătă seară tradiționalul „război al rachetelor” (Rouketopolemos), care marchează sărbătoarea Paștelui. Două biserici rivale, Sfântul Markos și Panagia Erithiani, aflate la 400 de metri una de cealaltă, au tras mii de rachete artizanale una asupra celeilalte, cu scopul de a lovi clopotnița bisericii opuse.

Economie 2025-04-20 11:22:16

Autorităţile columbiene au declarat luni că cei patru copii dispăruţi în jungla amazoniană de aproape o lună, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit, sunt „în viaţă”. În accident au murit mama lor şi alţi doi adulţi, relatează AFP.

Economie 2023-05-29 21:31:49

UPDATE Au apărut noi imagini cu momentul în care avocata din Iași lovește cu mașina un motociclist, în Iași. Femeia, care este cercetată pentru tentativă de omor, a fost arestată preventiv.

Economie 2024-06-27 12:32:25