• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-24 12:06:58
  • Sursa:
Ce facea Putin cand s-a prabusit avionul la bordul caruia se afla Prigojin Imagine

Un avion care îi aparține fondatorului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbușit ieri seară în regiunea rusă Tver. „Bucătarul lui Putin” era pe lista pasagerilor.

În acel timp, preşedintele rus Vladimir Putin se afla în regiunea Kurs (sud-vest), la comemorarea a 80 de ani de la Bătălia de la Kursk din al Doilea Război Mondial, relatează CNN.

El marca victoria sovietică, în 1943, în urma acestei bătălii de tancuri cu naziştii.

Putin a susţinut un discurs la un memorial, în satul Ponîri, şi a acordat distrincţii de stat unor participanţi la ”operaţiunea specială militară”, cum numeşte Războiul rus din Ucraina.

”Întreaga povară a luptei, azi, la fel ca în anii Marelui Război Patriotic, este purtată în principal de militarii noştri, de cei care se află pe linia frontului”, a declarat Putin. ”Toţi luptărorii noştri luptă curajos şi hotărât. Devotamentul faţă de patrie, loialitatea faţă de jurământul militar îi uneşte pe toţi participanţii la operaţiunea militară specială”, a subliniat el.

Alocuţiunea lui Putin şi festivităţile elaborate, foarte coregrafiate, au fost difuzate miercuri seara de televiziunea de stat.

În acelaşi jurnal, postul Russia 24 a introdus o ştire despre prăbuşirea avionului în regiunea Tver şi despre faptul că numele lui Evgheni Prigojin se află pe lista pasagerilor.

Declaraţiile lui Putin au fost difuzate către ora locală 21.00 (şi ora României). Presa rusă de stat a difuzat informaţii despre prăbuşire către ora locală 18.00 (şi ora României).

Serviciile ruse de urgenţă anunţau atunci că un avion de tip Embraer s-a prăbuşit în apropierea satului Kujenkino, în regiunea Tver, în timp ce zbura de la Moscova la Sankt petersburg. La bord se aflau zece persoane, inclusiv trei membri ai echipajului, iar toţi au murit.

În ceremonia de la Kursk, pe care a catalogat-o drept ”grandioasă”, Putin a decernat distincţii de stat echipajului tancului Alioşa T-80, pentru distrugerea unui convoi blinday ucrainean pe axa Zaporojie, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass.

Liderul de la Kremlin s-a întâlnit, în Kursk, cu locuitori, potrivit unor imagini difuate de Russia 24. Locutori au dat mâna cu Putin, iar unii l-au îmbrăţişat, potrivit acestor imagini,

Putin s-a adresat miercuri, printr-o legătură video, participanţilor la summitul BRICS, la Johannesburg. Moscova a invadat Ucraina, a spus el, pentru a pune capăt războiului ”dezlănţuit de Occident”.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că românii din țară și cei din diaspora își doresc un președinte mai puțin dependent de partidul său politic și susține că un candidat independent poate câștiga alegerile prezidențiale din 2024. Favorit în sondaje, Geoană a spus, vineri seară, în cadrul emisiunii LIVE cu Rotaru și Kiss, de la Digi24, că „pentru prima oară în 30 de ani lumea din România ar prefera altceva, pe altcineva, cu un alt mod de operare”. În ce privește o candidatură la prezidențiale, Geoană spune că discuții în acest sens vor exista după ce „termină jobul la NATO”.

Economie 2023-11-24 20:38:36

Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării, informează news.ro.

Economie 2025-03-20 17:09:18

O serie de documente secrete obținute de serviciile de informații ucrainene relevă eforturile Moscovei de a manipula în continuare țările din estul Europei, în ciuda eșecului campaniei militare din Ucraina. În Republica Moldova, serviciul secret al Rusiei, FSB, continuatorul KGB, îl susține activ pe politicianul Ilan Șor, fugit din țară și supus sancțiunilor SUA, pentru a răsturna regimul de la Chișinău și a readuce țara în sfera de influență a Rusiei, scrie Washington Post, care a consultat documentele secrete.

Economie 2022-10-30 14:52:32

Cotidianul american The New York Times descrie situația politică din România în perioada alegerilor. „O puternică manifestare naționalistă ar putea îngreuna formarea unui guvern stabil orientat către Occident”, sunt de părere cei de la NYT.

Economie 2024-12-03 07:00:35

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate urmează să scoată la licitaţie maşini în valoare de peste 800.000 de euro, confiscate de la grupare infracţională specializată în clonare de carduri în Statele Unite ale Americii, şi care se aflau în custodia Agenţiei încă din anul 2021.

Economie 2024-04-27 07:00:21

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat luni, pe Facebook, că donează Premiul „Timişoara pentru Valori Europene”, în valoare de 30.000 de euro, organizaţiei „Prietena mea”, despre care susține că „este vocea copiilor cu sindromul Down şi promovează incluziunea lor”. Asociaţia pentru Promovarea Timişoarei va transfera direct banii către asociație.

Economie 2024-02-22 12:52:27

Vladimir Putin nu îl va primi pe emisarul special pentru pace trimis din partea Vaticanului, cardinalul Matteo Zuppi, ci trimite un consilier pentru politică externă. Reprezentantul Bisericii Catolice intenționa să discute cu dictatorul rus inclusiv despre situația copiilor furați de ruși din Ucraina, scrie Reuters.

Economie 2023-06-28 15:40:20

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat joi afirmaţiile „sincere” ale lui Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, privind dorinţa acestuia de a pune capăt conflictului în Ucraina, afirmând în acelaşi timp că viitorul relaţiilor ruso-americane va depinde de Washington, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2024-10-24 23:19:57