Un post radio pe unde scurte din Rusia numit UVB-76, cunoscut și drept „Zumzăitul”, a fost o enigmă încă din vremea Războiului Rece, dar acum mesajele sale criptice au ajuns în centrul atenției propagandiștilor pro-război ai Moscovei, care au început să asocieze misterioasa stație și recentele transmisii cu apocalipsa nucleară.
La scurt timp după conversația telefonică între Donald Trump și Vladimir Putin din această primăvară, UVB-76, care transmite mesaje dintr-o bază militară din Rusia, a revenit brusc la viață.
Pe fundalul bâzâitului obișnuit, o voce de bărbat a început să se audă: „Nikolai, Jenia, Tatiana, Ivan.” Numele rusești au fost urmate de numere și litere. Întreg mesajul a fost: „NJTI 01263 BOLTANKA 4430 9529”.
Acest post radio a transmis mesaje criptice, melodii ciudate și întreruperi provocate de pirați radio pe aproape toată durata anului 2025. Cu toate că stația există încă de pe vremea Războiului Rece, rețeaua de propagandiști și susținători ai războiului din Rusia a devenit brusc fascinată de postul UVB-76.
Datorită faptului că transmisiile pe unde scurte pot traversa distanțe uriașe, acestea au fost folosite des în armată și de agențiile de spionaj. În timpul Războiului Rece, radioamatorii încercau să intercepteze pe aceste frecvențe transmisii ale agențiilor de spionaj care comunicau cu agenții lor.
Dacă găseai frecvența corectă, puteai să auzi un ofițer KGB care citea un mesaj codat unui agent sub acoperire din America, un ofițer al serviciilor de informații din Cuba care transmitea un mesaj către Moscova sau un agent CIA infiltrat în Europa de Est care încerca să ia legătura cu Langley, sediul CIA din SUA.
Odată cu apariția tehnologiilor moderne, comunicațiile au devenit mult mai ușor de securizat, iar posturile de radio pe unde scurte nu au mai avut aproape nicio valoare.
Postul UVB-76 ar fi început să transmită în anii '70. Faptul că putea fi receptat de oriunde de pe glob – de la Londra până la Sidney – arată că avea niște emițătoare destul de puternice.
Zumzetul care se aude constant pe frecvența postului de radio 4625 kHz ar avea scopul de a ține ocupată această frecvență chiar și atunci când operatorul său nu transmite niciun mesaj.
Bâzâitul se oprea doar o dată pe săptămână, fiind înlocuit de alte sunete sau vocea unui bărbat care citea un mesaj folosind alfabetul fonetic rusesc. Oricât de mult au încercat, nimeni nu a reușit să descifreze mesajele criptate.
Au apărut multe speculații despre scopul acestui post de radio. Ar putea fi o simplă stație de testare a schimbărilor atmosferice din ionosfera Pământului, așa cum a fost raportat într-un studiu academic din 2008, sau un fel de „radio al apocalipsei” programat să lanseze un val de rachete nucleare asupra Statelor Unite în eventualitatea în care Kremlinul ar fi complet distrus în urma unui atac surpriză. Unii oameni au spus chiar că ar putea fi un dispozitiv pentru contactarea extratereștrilor.
Semnalul principal al stației a venit timp de mulți ani dintr-o bază militară aflată la 80 de kilometri la nord de Moscova. Când exploratorii urbani au cercetat zona, în 2011, aceștia au descoperit că locul a fost abandonat, dar au găsit echipamente radio și registre care arată că acolo a fost cândva sediul UVB-76.
Jurnaliștii unui post de televiziune rusesc care au vizitat locul în același an au spus că cel mai probabil era doar o parte nesemnificativă a aparatului de comunicații al armatei ruse.
O publicație militară din Rusia a recunoscut indirect că UVB-76 face parte dintr-un program menit să păstreze un canal de comunicare deschis între diverse instalații militare rusești, chiar și în timpul unui război.
Este imposibil de spus dacă acest canal de comunicare are și un scop auxiliar, precum au speculat cei care cred că UVB-76 este o piesă esențială a sistemului automat de control al armelor nucleare Perimetru, zis și „Mâna Moartă”, dezvoltat în timpul Uniunii Sovietice, despre care se spune că ar putea iniția lansarea rachetelor balistice intercontinentale din arsenalul rusesc chiar și după ce centrele de comandă ale armatei au fost distruse.
Pe data de 11 decembrie 2024, UVB-76 a revenit la viață după o lună în care nu a mai transmis niciun mesaj. Într-o singură zi, postul a transmis 24 de mesaje – un nou record.
De la începutul anului, mai multe canale de știri controlate de Kremlin au început să publice săptămânal articole despre UVB-76 și presupuse legături cu atacurile asupra Iranului, războiul din Ucraina și negocierile cu Trump.
Unele canale de Telegram, care au milioane de abonați și sunt asociate cu Ministerul rus al Apărării, au început să scrie că UVB-76 devine mai activ în perioadele de intensificare a activității militare și că funcționează ca un oracol care trimite mesaje codate „înaintea unor evenimente globale”.
„În vremuri tensionate între Rusia și Occident, astfel de articole sunt ideale pentru a stârni tensiune și frică”, a explicat Maris Goldmanis, un istoric care administrează un site dedicat posturilor de radio pe unde scurte precum UVB-76.
Acest lucru arată că există o teamă profundă în sânul societății ruse. „Frica de a pierde războiul, teama că statul se prăbușește, frica față de o acțiune nucleară din partea Occidentului, teama de propriul guvern și armată”, a mai spus Goldmanis.
UVB-76 ar putea fi util pentru armata rusă dacă un atac nuclear ar distruge rețeaua de comunicații a Rusiei, dar ideea că „Radioul Apocalipsei” ar putea lansa automat rachete nucleare „nu este nici logică, nici posibilă din punct de vedere tehnic”, potrivit lui Goldmanis, întrucât buncărul unde se află sistemul Perimetru comunică cu lumea exterioară folosind unde de foarte joasă frecvență, nu unde scurte.
Nimeni nu poate spune cu siguranță care este scopul unui post radio precum UVB-76, la fel cum nimeni nu poate ști exact cum funcționează un sistem ca Perimetru, pe care propagandiștii ruși, în frunte cu fostul președinte Dmitri Medvedev, îl fac să pară ca „un monstru scăpat de sub control”.
„Și Mâna Moartă este un mare mit”, a mai spus Goldmanis. Se poate să fie bazat pe un sistem real, dar natura sa secretă ține în viață misterul din jurul presupusului dispozitiv rusesc al apocalipsei. Precum un monstru legendar dintr-o peșteră întunecată, teroarea propagată de Kremlin se alimentează singură.
