• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-26 15:23:23
  • Sursa:
Ce este ciclonul Boris si cum afecteaza Romania. „Sunt zone aflate deja in alerta meteorologica” Imagine

Ciclonul Boris își face simțite efectele, din această noapte, în România. Meteorologii avertizează că urmează două zile de vreme instabilă, ploi, chiar și inundații în anumite regiuni, dar și lapoviță sau ninsoare la munte. În anumite zone ale țării, temperaturile vor scădea, în timpul nopții, până la 10 grade Celsius.

“Ciclonul Boris este format/a fost generat în Golful Genova și are suport din partea unei mase de aer foarte rece, care coboară dinspre regiunile polare. Ciclonul de aer rece reprezintă, de fapt, centrul unei mase de presiune scăzută, vastă, care se extinde deasupra Europei Centrale și înspre partea de est, sud-est, inclusiv în zona țării noastre.

Ciclonul Boris, această structură de presiune scăzută la nivelul solului, cu aer foarte rece în straturile mai înalte, crează condițiile unor precipitații abundente, care se vor manifesta pe durata următoarelor zile, 2-3 zile, în țări din Europa Centrală (precum Austria, Slovacia, Slovenia, Polonia, chiar și Ungaria), dar și în anumite regiuni din România.

Sunt zone aflate deja în alertă meteorologică în legătură cu această evoluție a vremii. În Europa sunt așteptate cantități de ploaie care să cumuleze, pe durata acestor zile, chiar și peste 200 de litri pe metrul pătrat.

O atenție specială este acordată în această perioadă Bazinului Dunării, care poate reacționa în urma acestui fenomen și, astfel, poate crește debitul Dunării”, a precizat pentru Digi24 Florinela Georgescu, Director de prognoză meteo la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

„Din această noapte, 13 septembrie, dar și mâine, 14 septembrie, la noi în țară, în majoritatea zonelor, sunt așteptate precipitații semnificative, dar cantități mai mari în zona Moldovei. Astfel, volumul de apă care se va acumula ne poate duce în zona codului portocaliu care a fost deja emis în această dimineață.

Și, pentru că astăzi la noi este vremea caldă, sunt temperaturi ridicate cam peste tot în țară, acest impact al frontului de precipitații va fi și cu manifestări de instabilitate termică.

Vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, aspect torențial al ploilor, care să adune cantități importante de apă.

Perioada de vârf va fi în weekend, iar de săptămâna viitoare temperaturile vor intra în normalul perioadei în care ne aflăm”, a declarat meteorologul.

În zona montană cea mai înaltă, dar numai acolo, e posibil să apară lapoviță, ninsoare. Masa de aer foarte rece poate să schimbe forma precipitațiilor.

“Așadar, ciclonul Boris poate aduce în România cantități mari de ploaie, mai ales în zonele în care deja a fost emis codul portocaliu de vreme rea.

În urma acestor ploi, urmează de mâine și temperaturi mai scăzute, în special duminică, unde în partea de vest a țării, în termometre vor fi sub 15 grade. Temperaturile din România vor fi în scădere pronunțată, chiar cu mai mult de 10 grade în minus față de ce înregistrăm astăzi.

În noaptea de duminică spre luni, în condițiile în care va fi un cer mai degajat, este posibil ca temperatura să fie mai rece, sub 10 grade Celsius, în partea de vest și de centru a țării”, a mai spus Florinela Georgescu, meteorolog ANM.

Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 20 mai - 2 iunie 2024.

Economie 2024-05-20 11:14:03

Omul de afaceri Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea sa de înlocuire a acestei măsuri cu controlul judiciar. Decizia instanţei nu este definitivă.

Economie 2025-04-10 15:47:44

Ministerul Agriculturii vrea până la 5 ani de închisoare pentru micii fermieri care fac singuri tratamentele fitosanitare. Conform proiectului de ordonanță de urgență parafat de ministrul agriculturii, producătorii agricoli nefiscalizați vor fi obligați să contracteze firme specializate dacă vor să trateze culturile. Cei care refuză au două variante: nu-și mai cultivă pământul sau își asumă până la 15 mii de lei amendă și între un an și 5 ani de închisoare. Șocați de dorința ministerului, românii care fac agricultură de subzistență spun că statul vrea să-i determine să renunțe la pământ.

Economie 2022-11-25 07:30:29

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în cazul unui elev care şi-a agresat fizic un coleg, în sala de clasă, în timpul unei pauze, la o unitate de învăţământ din Galaţi.

Economie 2023-03-17 21:44:08

Aglomerație pe pârtiile din țară, dar asta nu le-a stricat cheful de distracție turiștilor, în minivacanța de la sfârșit de ianuarie. În Poiana Brașov, timpul mediu de așteptare pentru telegondolă a fost și de 40 de minute. Și la Rânca, aproximativ 6.000 de turiști au dat năvală pe pârtie.

Economie 2025-01-25 18:40:28

Șefii băncilor din Rusia încep să-și exprime îngrijorarea cu privire la mișcările Kremlinului de naționalizare a companiilor și la supraîncălzirea economiei, într-o rară tentativă de a critica politicile economice impuse de Vladimir Putin.

Economie 2024-06-06 19:10:28

Liderul Statului Islamic în Irak și Siria a fost ucis, a declarat vineri premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani , descriindu-l drept „unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, transmite Reuters.

Economie 2025-03-14 17:01:44

Grupul franco-german de armament KNDS, care produce în special tunurile Caesar, a oficializat vineri, la Paris, crearea unei filiale în Ucraina, în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-06-07 17:07:54