Autismul, denumit științific Tulburare de Spectru Autist (TSA), reprezintă o afecțiune complexă de dezvoltare neurologică, caracterizată prin dificultăți persistente în ceea ce privește comunicarea și relaționarea socială, comportamente repetitive și un tipar limitat de interese. Autismul debutează în copilăria timpurie, însă există și persoane diagnosticate cu o formă de autism la vârsta adultă.

Medicul primar psihiatru Alexandra Dolfi a explicat pentru Digi24 care sunt semnele comune ale autismului și ce formă de tratament ameliorează simptomele afecțiunii.

„Vorbim de două forme mari de autism, cel clasic, care se prezintă, în general, cu dizabilitate intelectuală și este diagnosticat, în principal, din copilărie. Și există sindromul Asperger, care face parte din tulburarea de spectru autist. Conform ultimului manual de diagnostic (ediția a cincea) nu mai este clasificat ca sindrom Asperger, ci ca autism fără dizabilitate intelectuală.

Acestă formă de autism este mult mai greu de diagnosticat, deoarece persoanele în cauză au o inteligență normală sau peste medie și pot fi perfect funcționali. Astfel, ajung adulți și trăiesc cu acest sindrom toată viața, fără să știe, ori sunt diagnosticați ulterior, la vârsta adultă, dacă ajung într-un cabinet specializat”, a explicat Alexandra Dolfi, medic psihiatru.

„Autismul, în orice formă a lui, apare din copilărie. Trebuie să existe, neapărat, un istoric de simptome specifice acestei tulburări, ca noi, medicii, să putem pune un diagnostic adultului.

Totuși, nu poate fi indicată o vârstă precisă pentru stabilirea diagnosticului de autism. Este esențial ca părinții să fie atenți încă din primele luni de viață ale copilului și să solicite evaluare medicală imediat ce observă semne îngrijorătoare. Orice indiciu care sugerează o abatere de la ritmul normal de dezvoltare ar trebui să conducă la o discuție cu un specialist.

Primele semne care pot ajuta la diagnosticarea autismului, chiar din primele luni de viață sunt:

În autismul cu dizabilitate intelectuală, de multe ori există întârzieri în dezvoltarea motorie, semne precum: nu își ține capul la timp (în limitele normale de timp), nu merge de-a bușilea la timp sau chiar nu merge în picioare la timpul recomandat (parametrii normali de dezvoltare)”, a declarat medicul specialist.

„La adultul cu autism pot să apară niște semne, care sunt și menționate în criteriile de diagnostic, cum ar fi: un deficit de comunicare verbală și non verbală (mimică și gesturi), care fac dificilă integrarea socială.

În general, majoritatea adulților care vin într-un cabinet medical să investigheze o posibilă cauză, spun că au fost percepuți de alte persoane ca fiind ciudați, cu dificultăți de adaptare, chiar dacă sunt persoane inteligente și cu un limbaj dezvoltat normal sau chiar ridicat.

O persoană adultă care suferă de autism se poate confrunta cu dificultatea de a înțelege regulile de socializare sau chiar de a purta discuții scurte, simple, ori cu dificultatea de a înțelege emoțiile oamenilor din jur.”, a mai precizat sursa Digi24.

“Psihoterapia este cea mai importantă în tulburările de spectru autism. Este ideal să fie începută cât mai devreme, pentru a ajuta din timp persoana aflată în această situație. Nu există niciun tratament medicamentos pentru această afecțiune, ci se tratează doar patologiile asociate, care pot interveni peste autism precum: anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă etc.

Depresia și anxietatea sunt cele mai frecvente afecțiuni care apar în rândul persoanelor diagnosticate cu autism, deoarece există deja dificultăți de integrare socială, însă nu sunt factori care influențează ori agravează afecțiunea. Autismul, în sine, nu are un tratamen curativ (care are drept obiectiv tratarea bolii.

Persoana diagnosticată nu se va vindeca niciodată, ci va trăi cu această afecțiune permanent. Terapia, însă, poate ameliora simptomele afecțiunii și poate ajuta o persoană cu autism să socializeze mai ușor, să se adapteze și să funcționeze cât mai normal”, a explicat medicul psihiatru Alexandra Dolfi.

"Tulburarea de atenție și hiperactivitate (ADHD) este grupată în trei tipuri:

În această categorie intră persoanele care manifestă simptome precum: neatenție, hiperactivitate, incapacitatea de a se concentra asupra unei sarcini, teme, nivel ridicat de energie etc. La toate cele trei tipuri vorbim de diferite sfere de gravitate a simptomelor

Ca vârstă de debut, tulburarea ADHD poate fi observată, cel mai frecvent, din copilărie. Potrivit DSM 5 (ultimul Manual de Diagnostic și Statistică al Bolilor Mintale), vârsta maximă de debut ar fi de 12 ani. Inclusiv pentru diagnosticul la adulți este obligatoriu să avem, noi medicii, un istoric al simptomatologiei încă din copilărie.

La fel ca în cazul autismului, ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare cu care ne naștem, nu este o afecțiune pe care o dobândim.",  conchide medicul psihiatru Alexandra Dolfi.