Vasele de pescuit ale Chinei au început să ia cu asalt atolul Scarborough din Marea Chinei de Sud în luna mai. Dar aceste vase nu erau acolo ca să pescuiască. Ele fac parte dintr-o miliție maritimă - o armadă secretă - a cărei existență Beijingul rareori o recunoaște și pe care o folosește de mult timp pentru a păstra sau prelua controlul teritoriilor pe care le revendică în regiune, relatează The Guardian.
Rolul pe care miliția maritimă secretă a Chinei l-a jucat în ocuparea atolului a declanșat una dintre cele mai mari dispute teritoriale din Marea Chinei de Sud, pe unde trec unele dintre cele mai importante căi navigabile din punct de vedere strategic și economic.
Atolul este doar una dintre multele insulițe din regiune pentru care au avut loc confruntări periculoase între China și alte națiuni cu revendicări disputate.
Miliția maritimă a existat de mai multe decenii, dar între timp a devenit mai profesionistă, mai bine echipată și mai militarizată, sub conducerea președintelui Xi Jinping, care a transformat forțele armate chineze de când a preluat puterea în 2012.
Armada este formată din două forțe principale: una este o flotă profesionistă cu cel puțin 100 de vase construite special pentru a arăta ca niște pescadoare. Cealaltă flotă, cunoscută drept „Coloana vertebrală de pescadoare din [Insulele] Spratly” (SBFV), este un grup mai mare de bărci care sunt cu adevărat niște vase de pescuit și care operează din porturile din Hainan și Guangdong, folosite în misiunile Chinei.
Flota profesionistă include bărci mai puternice și cu echipament de calitate militară. Ele apar de obicei pe platformele care monitorizează traficul maritim prin satelit, în timp ce iau cu asalt diverse locații disputate.
Flota SBVF este mai greu de depistat, fiind echipată de obicei cu transmițătoare prin satelit de slabă calitate sau este lipsită complet de astfel de dispozitive. Unele vase au primit modernizări structurale și tehnologice.
Echipajele ambelor flote sunt formate din pescari și marinari civili, precum și foști ofițeri de armată recrutați printr-un program special al guvernului chinez.
Vasele au de obicei un echipaj mai mic, de 5 sau 6 persoane, dacă desfășoară activități ale miliției, spre deosebire de atunci când operează ca adevărate pescadoare, potrivit directorului Inițiativei Transparența Maritimă Asia (AMTI), Greg Poling, un expert în Marea Chinei de Sud.
Miliția este finanțată în principal prin diverse subvenții guvernamentale, iar unii membri ai echipajului primesc salarii cu normă întreagă de la companii de stat, potrivit AMTI.
Echipajele SBFV primesc, de asemenea, subvenții profitabile la combustibil pentru desfășurarea misiunilor miliției - un venit care îi descurajează să mai pescuiască.
„Aceste echipaje ar putea să pescuiască dacă ar vrea și din când în când o fac, dar de cele mai multe ori așteaptă în tăcere și apoi se deplasează împreună înspre locațiile disputate”, a spus Ray Powell, directorul SeaLight, un proiect de transparență maritimă de la Universitatea Stanford, care a precizat că este mai benefic pentru vasele chineze să stea pe loc și să nu folosească combustibil.
Beijingul este responsabil din punct de vedere legal pentru acțiunile întreprinse de miliție, care „încalcă mai multe principii ale legii internaționale”.
Contractele de angajare și articolele din presă dezvăluie ordine clare din partea oficialilor privind „responsabilitățile lor politice” pentru a opera în anumite zone și pentru a sprijini armata când este nevoie.
Orașele cu flote care participă la misiunile miliției au fost lăudate de Beijing și au fost vizitate personal de Xi ca recompensă pentru eforturile lor.
Miliția își desfășoară operațiunile în Marea Galbenă și în zonele economice exclusive ale Indoneziei, Vietnamului și Malaeziei, dar observatorii au constatat că își concentrează acum atenția în Marea Chinei de Sud, acolo unde tensiunile au atins cote maxime, în special în conflictul dintre China și Filipine.
Vasele chineze pătrund în zonele economice exclusive ale altor țări, impun blocade în jurul recifurilor și insulelor din regiune și au atacat în mod repetat alte nave prin manevre periculoase, precum lovirea lor sau folosirea tunurilor cu apă, inclusiv împotriva marinei militare americane.
„Flota profesionistă este o amenințare directă, dar este mai mică. Flota SBFV este mai mare, dar este doar incomodă. Ei doar aruncă ancora”, a explicat Poling. „Guvernele trebuie să le trateze în moduri diferite. Una este o amenințare militară, cealaltă este o sursă de frustrare, care este o problemă a poliției.”