• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-23 15:38:11
  • Sursa:
CE deblocheaza fonduri de peste 100 de miliarde de euro pentru Polonia, dupa reformele noului guvern privind statul de drept Imagine

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat vineri la Varşovia deblocarea fondurilor europene pentru Polonia, ca formă de recunoaştere a acţiunilor noului guvern pro-european al premierului Donald Tusk de a realinia Polonia la principiile statului de drept.

„Două decizii vor fi luate săptămâna viitoare privind fondurile europene”, a spus şefa executivului comunitar, referindu-se la fondurile de coeziune şi la cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în total circa 136,5 miliarde de euro, potrivit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

Bruxellesul a îngheţat fondurile cuvenite Poloniei, acuzând fostul guvern condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS) de încălcarea statului de drept prin reformele efectuate în justiţie, limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului naţional.

Ursula von der Leyen a salutat reformele şi măsurile iniţiate de guvernul Tusk privind „independenţa justiţiei” şi planul de acţiune aferent pe care Varşovia l-a prezentat Bruxellesului săptămâna aceasta. Principalele puncte ale acestui plan privesc statutul Consiliului Naţional al Magistraturii, al Curţii Supreme, Curţii Constituţionale, tribunalelor de drept comun şi separarea funcţiilor de ministru al justiţiei şi de şef al Parchetului naţional.

Din fondurile de aproximativ 136,5 de miliarde de euro care vor fi deblocate, circa 76,5 miliarde reprezintă fonduri de coeziune şi aproximativ 60 de miliarde fonduri din planul european de relansare post pandemie şi de susţinere a tranziţiei verzi.

„Sunt mulţi bani, îi vom folosi bine”, a spus premierul polonez după întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene.

După ce partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) a pierdut majoritatea şi guvernarea în urma alegerilor din octombrie, noul guvern condus de liberalul pro-UE Donald Tusk a promis că va anula măsurile fostului guvern criticate de Bruxelles pentru a obţine deblocarea fondurilor şi va restabili statul de drept.

Însă preşedintele polonez Andrzej Duda, apropiat de conservatori, precum şi unii magistraţi din instituţii cheie, inclusiv Curtea Constituţională, se împotrivesc măsurilor promise de guvernul Tusk, dispute care se înscriu în lupta politică între actuala şi fosta putere ce are ca mize principale justiţia şi presa.

Într-o moţiune transmisă parlamentului de la Varşovia, actualul guvern îl acuză pe fostul premier conservator Mateusz Morawiecki că ar fi comis o infracţiune prin faptul că nu i-a solicitat formal Comisiei Europene plata fondurilor aferente PNRR-ului, deşi acestea erau blocate de Bruxelles.

Dacă Occidentul va ajuta Ucraina cu avioane de luptă F-16 ar fi „un pericol serios de a târî NATO într-un conflict armat” cu Rusia, iar aeronavele vor fi distruse, a avertizat vineri liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care a sugerat că Moscova ar putea lovi bazele unde se află aceste aeronave, chiar dacă acestea sunt situate în afara Ucrainei, potrivit agenţiei TASS.

Economie 2023-06-17 01:16:06

O rață cu un limbaj indescifrabil, îmbrăcată în haine de marinar – dar fără pantaloni: Donald Duck împlinește săptămâna aceasta 90 de ani. Rățoiul Donald ajuns pe marele ecran în 1934 cu o o scurtă apariție în filmul de desene animate „Găinușa înțeleaptă”. De atunci, însă a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din desenele animate Disney, iubit de copiii din toată lumea.

Economie 2024-06-07 18:50:58

CORECȚIE - Forma corectă a titlului este „Bogdan Aurescu va încerca să-l convingă pe omologul turc ca Ankara să accepte aderarea Suediei și Finlandei la NATO” în loc de „Bogdan Aurescu va încerca să-l convingă pe omologul turc ca Ankara să accepte aderarea Suediei și Poloniei la NATO”, cum a fost, în mod eronat, scris în versiunea inițială. 

Economie 2022-05-26 22:53:46

Trenurile nu vor circula vineri dimineaţa, între orele 7.00 şi 9.00, din cauza unei greve de avertisment la CFR. Sindicaliștii vor să atragă atenţia asupra lipsurilor cu care se confruntă. Printre cererile lor se numără creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru din gări şi depouri pentru inginerii şi lucrătorii feroviari.

Economie 2023-09-14 15:42:29

"Vă rog să nu o faceți! Nu, nu, oprește-te, oprește-te, oprește-te, oprește-te, oprește-te!" Țipetele tinerei care era violată au luat sfârșit doar când a fost împușcată mortal. "Și apoi tăcere."

Economie 2024-06-19 09:00:28

Populaţia României, după domiciliu, era de 21,83 milioane persoane la 1 ianuarie 2024, în scădere cu 0,5% faţă de 1 ianuarie 2023, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (55,8%, respectiv 51,2%).

Economie 2024-04-05 09:51:09

Danemarca acuză Rusia de desfăşurarea unei campanii de dezinformare legată de Groenlanda. Serviciile de informaţii daneze au acuzat vineri Moscova de orchestrarea unei campanii de dezinformare prin acreditarea ideii că un deputat danez ar căuta ajutorul Rusiei pentru a împiedica SUA să anexeze Groenlanda, relatează AFP, scrie Agerpres.

Economie 2025-04-25 18:47:50

În anii trecuți, dacă voiai să vezi un oligarh rus, te îndreptai spre sud-estul Franței. Dar chiar și acum, în vreme ce continuă invazia Rusiei în Ucraina, nimic nu s-a schimbat cu adevărat, doar că s-ar putea să trebuiască să te uiți puțin mai atent pentru a depista rușii bogați de pe Riviera Franceză, scrie Politico.

Economie 2024-09-15 12:46:28