Primul președinte postdecembrist al României, Ion Iliescu, locuiește într-un imobil din cartierul Primăverii, pe strada Moliere din București.
După Revoluție, el a primit un apartament de circa 150 mp cu chirie în imobilul de pe Str. Moliere, iar ulterior, în 1996, a beneficiat de o ordonanță specială, alături de mai mulți înalți demnitari, și a cumpărat locuința cu echivalentul a circa 7.000 de dolari, după cum relatează presa.
Ulterior, în 2008, Ion Iliescu a primit în proprietate și terenul de peste 1.000 de metri pătrați din jurul casei.
Fostul președinte Emil Constantinescu s-a mutat după încheierea mandatului într-o vilă în apropiere de Arcul de Triumf. El a beneficiat astfel de prevederile legii care atribuie o locuință de protocol și alte beneficii pe durata vieții foștilor șefi de stat.
În 2017, i s-a cerut să se mute pentru o perioadă, pentru că vila care i-a fost atribuită se afla într-o stare avansată de degradare (îi căzuse acoperișul) și a vea nevoie de reparații capitale.
Și Traian Băsescu a primit o vilă de protocol de la RA-APPS după încheierea mandatelor de președinte. El s-a mutat într-o vilă pe Strada Gogol, în cartierul Primăverii, care mai întâi a fost renovată pentru a-l putea primi.
Numai că Traian Băsescu a devenit apoi primul fost președinte care și-a pierdut locuința de protocol, după ce legea 406/2001 a fost modificată în sensul că un fost președinte care a colaborat cu Securitatea nu mai poate beneficia de acest drept.
Traian Băsescu fusese declarat printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție drept colaborator al fostei Securități, astfel că RA-APPS l-a somat în 2022 să părăsească vila de protocol din Primăverii.
La rândul său, Klaus Iohannis nu va beneficia de vila de protocol din Aviatorilor 86, despre care Recorder.ro a dezvăluit că este pregătită pentru el.
Fostul președinte nu va primi o vilă de protocol de la RA-APPS, ci doar un apartament într-o vilă, potrivit surselor Digi24, iar premierul Marcel Ciolacu a spus că guvernul va decide săptămâna viitoare asupra locuinței acordate lui Klaus Iohannis.
