• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-26 16:47:42
  • Sursa:
Ce avantaje au angajatorii care ofera locuri de munca victimelor violentei sau ale traficului de persoane Imagine

Angajatorii care oferă un loc de muncă persoanelor care au fost victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane vor primi un stimulent financiar lunar de 2.250 de lei, timp de un an. Măsura face parte dintr-un proiect de lege votat de Parlament, care are ca scop sprijinirea reintegrării sociale și economice a acestor persoane.

Legea care oferă independenţă financiară victimelor violenţei domestice şi traficului de persoane a fost adoptată de Camera Deputaţilor, a anunţat miercuri deputatul USR Monica Berescu, după ce proiectul fusese adoptat şi în Senat, informează News.ro.

Proiectul legislativ, iniţiat de mai mulţi parlamentari USR include măsuri pentru sprijinirea acestor categorii de victime, facilitând integrarea acestora pe piaţa muncii. Potrivit proiectului, angajatorii care recrutează astfel de persoane vor beneficia de un stimulent financiar de 2.250 de lei lunar, pe o perioadă de un an, cu condiţia ca angajatul să ocupe postul respectiv pentru cel puţin 18 luni.

De asemenea, proiectul prevede facilităţi pentru persoanele aflate în prag de pensionare. Astfel, angajatorii care încadrează şomeri, inclusiv persoane pentru care a fost emis un ordin de protecţie şi victime ale traficului de persoane, care în termen de cinci ani îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată parţială sau pentru limită de vârstă, vor beneficia lunar de un sprijin financiar de 2.250 lei până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare.

„Adoptarea proiectului reprezintă un moment important pentru noi ca societate. Violenţa domestică este o dramă care afectează anual peste 130.000 de români, iar numărul victimelor continuă să crească îngrijorător. Pentru mulţi dintre cei care trăiesc sub teroarea abuzului, independenţa financiară poate însemna şansa reală de a se elibera definitiv de abuzurile agresorului. Nimeni nu ar trebui să fie prizonierul propriei vieţi din cauza violenţei sau exploatării”, a declarat Monica Berescu, deputat USR, unul dintre iniţiatorii proiectului.

La rândul său, deputatul USR Oana Ţoiu afirmă că anul trecut au fost peste 100.000 de apeluri la 112 pentru cazuri de violenţă domestică şi că de cele mai multe ori era vorba despre copii şi femei.

Un cetăţean vietnamez a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce s-a certat cu un conaţional într-un cămin din judeţul Tulcea, apoi a luat un cuţit şi l-a înjunghiat. Agresorul i-a reproşat victimei „că făcea gălăgie, întrucât cânta în camera sa. Victima a fost transportată la spital, iar medicii au concluzionat rana suferită i-a pus viaţa în primejedie şi are nevoie de o lună de îngrijiri de specialitate, informează news.ro.

Economie 2024-12-18 09:46:21

Rusia a declarat luni că contraofensiva Ucrainei nu decurge conform planului și că ucrainenii irosesc echipamente occidentale de miliarde de dolari. De partea cealaltă, Kievul susține că a recucerit peste 200 de kilometri pătrăți de teritoriu în sudul țării de la lansarea contraofensivei.

Economie 2023-07-31 14:16:21

Liderul conservator finlandez, Petteri Orpo, a anunţat, joi, că va guverna Finlanda alături de extrema dreaptă pentru a „pune ordine” în ţară după alegerile legislative din aprilie.

Economie 2023-06-16 08:48:57

Adjunctul șefului Gazprom a declarat vineri că turbina de gaz reparată recent în Canada și destinată Nord Stream 1, gazoductul prin care se fac livrările către Germania, nu este conformă cu contractul, iar compania Siemens Energy, care asigură mentenanța echipamentului, a reușit să remedieze doar un sfert din defecțiunile constatate, relatează Reuters.

Economie 2022-07-30 07:00:04

Clubul SCM Râmnicu Vâlcea anunţă, joi, că sicriul cu trupul neînsufleţit al handbalistei Iryna Glybko va fi depus, vineri, la capela „Sfântul Ioan Evanghelistul" din Râmnicu Vâlcea. Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi transportat la Odessa, în Ucraina, unde sportiva va fi înmormântată.

Economie 2024-08-29 15:49:51

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat marți că erorile care au dus la notarea unor elevi cu note mult mai mici decât cele obținute în realitate pot fi eliminate doar „prin procesul de digitalizare a evaluării”. „Este o eroare dramatică pentru acel elev care știe că a făcut de 9,80 și s-a văzut pe liste cu 2,80”, a declarat ministrul.

Economie 2022-07-01 13:54:05

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a acuzat miercuri Rusia că foloseşte cetăţeni americani pe post de „pioni politici”, cu prilejul marcării celui de-al cincilea an de detenţie în Rusia a fostului puşcaş marin Paul Whelan, transmite dpa, citată de Agerpres.

Economie 2023-12-28 10:38:39

O școală din Nigeria s-a prăbușit vineri în timpul examenelor, iar cel puțin 21 de persoane, majoritatea elevi, și-au pierdut viața. În urma incidentului, alte 69 de persoane au fost rănite, au informat Crucea Roşie şi mai mulți martori, potrivit AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2024-07-12 23:44:11