• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-27 20:44:02
  • Sursa:
Ce a spus Vladimir Putin despre cooperarea Rusiei cu Coreea de Nord in timpul intalnirii cu sefa diplomatiei lui Kim Jong Un Imagine

Cooperarea dintre Moscova și Phenian „progresează conform acordurilor”, a spus președintele rus Vladimir Putin în cadrul unei întrevederi la Kremlin cu ministrul de Externe nord-coreean, Choe Son Hui, relatează UNN.

Liderul rus a ținut să-i transmită „cele mai bune urări” omologului nord-coreean Kim Jong Un.

„Am discutat în detaliu la Beijing despre relațiile noastre și perspectivele de dezvoltare”, i-a spus Putin lui Choe, referindu-se la discuțiile pe care liderul rus le-a purtat cu Kim Jong Un în timpul celebrărilor din capitala chineză de luna trecută, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Asia.

Anul trecut, Rusia și Coreea de Nord au semnat un tratat de parteneriat strategic. Conform estimărilor Seulului și Kievului, Coreea de Nord a furnizat deja Moscovei muniție, rachete și a trimis peste 10.000 de soldați pentru a lua parte la războiul împotriva Ucrainei. 

Serviciile secrete sud-coreene susțin că aproximativ 2.000 de soldați nord-coreeni au murit în luptă.

Choe Son Hui a purtat discuții și cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Într-o declarație comună, Ministerul rus de Externe a menționat că părțile „au condamnat acțiunile agresive ale Statelor Unite și ale aliaților săi”, acuzând Occidentul de escaladarea tensiunilor în Peninsula Coreeană.

Citește și:

Ce primește Coreea de Nord de la Rusia în schimbul armelor și soldaților trimiși pe frontul din Ucraina