CCR a publicat vineri motivarea deciziei din 5 mai prin care a stabilit că este neconstituţională Legea de eliminare a pensiilor speciale - Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
În timpul dezbaterilor de la CCR, judecătorul Daniel Morar a părăsit sala de şedinţă şi a refuzat să mai participe la discuţii.
Curtea Constituţională explică în motivare că, în februarie 2021, plenul Parlamentului a dezbătut şi adoptat într-o singură zi legea de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari, fără ca dezbaterea să se facă în procedură de urgenţă în plenul Camerelor reunite.
„Prin urmare, se poate constata că, în condiţiile unei proceduri comune, o lege nu poate fi adoptată în termen de o zi, astfel cum s-a întâmplat în cauza de faţă. (...) Limitarea/restrângerea termenelor prevăzute de regulament afectează dezbaterea reală a iniţiativei legislative, fiind, astfel, aduse în discuţie aspecte referitoare la depunerea de amendamente, precum şi buna cunoaştere a conţinutului şi implicaţiilor legii votate. Scurtarea termenelor se poate realiza doar prin aprobarea procedurii de urgenţă. (...) În cauza de faţă, Curtea reţine că legea criticată nu a fost adoptată prin procedura de urgenţă. În ipoteza în care s-ar fi aprobat adoptarea acesteia prin procedura de urgenţă, desigur, termenele puteau fi mult comprimate. Cu alte cuvinte, legea a fost adoptată cu înlăturarea prevederilor regulamentare referitoare la modul în care se desfăşoară procedura generală/comună de adoptare a legilor din moment ce întreaga procedură a durat exact o singură zi”, se arată în motivarea CCR.
„Impetuozitatea şi graba cu care s-a acţionat (constituirea comisiei permanente de întocmire a raportului în şedinţa din 17 februarie 2021, întocmirea raportului în paralel cu desfăşurarea lucrărilor plenului/în pauza luată, luarea unei pauze a plenului pentru a permite finalizarea raportului, adoptarea legii în şedinţa din 17 februarie 2021) demonstrează cu prisosinţă faptul că procedura de adoptare a legii a fost una de urgenţă, fără să fi fost cerută/aprobată o astfel de procedură. (...) Stabilirea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, şi respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei”, mai argumentează CCR.
Motiarea deciziei CCR privind poate fi citită integral aici: Motivare Decizie CCR 261 2022
În februarie 2021, Plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor.
Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Parlamentul, instanţele sesizând CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Excepţiile de neconstituţionalitate au fost transmise de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
