În sesizarea făcută la CCR, este cerută anularea deciziei BEC și respingerea candidaturii șefei POT, din mai multe motive, după cum urmează:
Curtea Constituțională va discuta și contestația depusă la candidatura lui Sebastian Popescu, propus de Partidul Noua Românie. BEC a decis, în ședința de luni, să sesize organele de urmărire penală, „în vederea stabilirii autenticității listelor de susținători care au însoțit candidatura domnului Popescu Sebastian-Constantin la funcția de Președinte al României, propus de Partidul Noua Românie”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Decizia a fost luată în urma analizării listelor depuse, „remarcându-se faptul că în toate declaraţiile pe proprie răspundere prin care se atestă veridicitatea semnăturilor susţinătorilor, la „întocmitor” figurează numele candidatului, iar o parte dintre aceste liste sunt întocmite într-o singură zi în mai multe localități aflate la distanțe considerabile una de cealaltă”.
Biroul Electoral Central a validat, luni, candidatura Aneimaria Gavrilă la alegerile prezidențiale, a anunțat șefa POT, într-un mesaj pe Facebook.
