• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-11 16:14:01
  • Sursa:
CCR a luat act de demisia lui Klaus Iohannis. Ilie Bolojan devine maine presedintele interimar al Romaniei DOCUMENT Imagine

Curtea Constituțională s-a reunit marți pentru a lua act de demisia lui Klaus Iohannis și pentru a emite o hotărâre pentru ca Ilie Bolojan să preia interimar funcția de președinte al României. Tot astăzi, preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, se va suspenda din PNL, având în vedere că preşedintele României nu are voie să fie membrul niciunui partid politic. 

ACTUALIZARE 14:22 Curtea Constituțională a luat act de vacantarea funcției de președinte al României, potrivit hotărârii adoptate în ședința de marți și publicată pe site-ul CCR.

De asemenea, CCR a stabilit că Ilie Bolojan va deveni președintele interimar al României mâine, 12 februarie.

Curtea Constituțională „constată că funcția de Președinte al României devine vacantă, începând cu data de 12 februarie 2025, ca urmare a demisiei domnului Klaus-Werner Iohannis din funcția de Președinte al României.

2. Constată că vacanța funcției de Președinte al României este o împrejurare care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României, începând cu data de 12 februarie 2025.

3. Constată că, în conformitate cu dispozițiile art.98 alin.(1) din Constituție, interimatul funcției de Președinte al României se asigură de președintele Senatului, domnul Ilie-Gavril Bolojan, începând cu data de 12 februarie 2025.

Definitivă și general obligatorie”, se arată în decizia CCR.

Hotărârea CCR poate fi citită integral aici

ACTUALIZARE 14:00 Ședința Curții Constituționale s-a încheiat, anunță Digi24.

ACTUALIZARE 13:17 Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că cel mai probabil Mircea Abrudean va prelua atribuţiile de preşedinte al Senatului. „Este singurul vicepreşedinte din partea PNL în Biroul permanent şi cred că este firesc ca să se întâmple aşa”. „Mircea Abrudean cel mai probabil va prelua atribuţiile funcţiei de preşedinte. Este singurul vicepreşedinte din partea PNL în Biroul permanent şi cred că este firesc ca să se întâmple aşa”, a spus Fenechiu, la Senat.

ACTUALIZARE 13:10 Ședința CCR în care se dezbate demisia președintelui Klaus Iohannis a început.

ACTUALIZARE 13:08 Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a afirmat marți, la Digi24, că CCR își poate revizui decizia în cazul Dianei Șoșoacă, prin care președintei S.O.S i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale din 2024. În ce privește însă reluarea turul II, anulat anul trecut, Zegrean susține că acest lucru „nu e posibil”.

Știrea inițială

Curtea Constituţională se reunește azi, la ora 13:00, pentru a constata vacanţa funcţiei de preşedinte al României şi împrejurările care justifică interimatul la această funcţie, după demisia lui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

Actele necesare preluării interimatului au fost trimise deja la Curtea Constituțională, potrivit unor surse citate de Digi24.

Biroul Politic Naţional al PNL se reunește în această după-masă, la ora 18:00, pentru a-l desemna pe Cătălin Predoiu președinte interimar al PNL.

„În această seară am avut o şedinţă pregătitoare, având în vedere faptul că, în urma demisiei preşedintelui României, preşedintele Senatului ar urma să ocupe această funcţie în calitate de interimar. Ca atare, conform prevederilor constituţionale, nu mai poate fi membru al unui partid politic şi în această calitate sunt obligat să mă suspend din calitatea de preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi de membru al PNL. Mâine după-amiază, va fi o şedinţă a Biroului Politic Naţional în care, aşa cum am discutat astăzi, urmează să fie ales pentru această perioadă un interimar şi propunerea pe care o voi face mâine este ca domnul Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele partidului, să preia această funcţie”, a anunțat Ilie Bolojan luni seară, în urma demisiei lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României.

Bolojan a mai spus că în şedinţa de azi va fi luată o decizie şi cu privire la înlocuirea preşedintelui Senatului.

„De asemenea, tot în cursul zilei de mâine (marți - n.r.) se va lua o decizie cu privire la înlocuirea preşedintelui Senatului şi, după consultarea grupului de senatori, vom face tot mâine o propunere în acest sens”, a adăugat liderul liberal.

El a mai spus că au fost stabilite elementele campaniei electorale ale candidatului la Preşedinţie, Crin Antonescu.

„În această seară am stabilit cu colegii elementele de bază ale campaniei care va fi derulată de către Partidul Naţional Liberal în perioada următoare pentru susţinerea domnului Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al României şi aceste elemente vor fi comunicate în zilele următoare de către colegii care vor asigura conducerea partidului”, a arătat Bolojan.

Acesta a mai precizat că marţi va face declaraţii legate şi de funcţia de preşedinte interimar al ţării.

Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României. El a menţionat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie. Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua interimar funcţia de preşedinte al României.

Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87 de voturi, potrivit unor surse Digi24.

Economie 2024-06-10 15:55:41

Un nou atac al urșilor a avut loc vineri seară, în comuna Rucăr din județul Argeș. Un bărbat în vârstă de 63 de ani, care era cioban la o stână,  a fost atacat de un urs și mușcat de picior.

Economie 2024-07-19 22:59:49

Zelenski le promite congresmenilor americani care n-au votat pachetul de 61 de miliarde de dolari, într-un interviu la Fox New, că ”tot ajutorul SUA merge pe câmpul de luptă”. ”Aceşti bani merg înainte de toate în industria apărării americane, care va primi zeci de miliarde de dolari”, le-a transmis președintele Ucrainei.

Economie 2024-04-26 21:32:27

Compania americană Northrop Grumman a prezentat vineri seara, în premieră, noul bombardier strategic invizibil B-21 „Raider” care va intra în dotarea aviației americane, informează Reuters.

Economie 2022-12-03 09:56:31

Vremea se va răci semnificativ în România, începând de duminică, ca urmare a formării unui ciclon în Marea Mediterană, iar valorile termice maxime vor coborî brusc de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius, în regiunile intracarpatice, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Economie 2024-09-25 15:01:21

Un fost general din armata rusă care avea legături strânse cu Ucraina a murit „subit” la vârsta de 69 de ani, potrivit fabricii de tancuri unde lucra, informează The Telegraph.

Economie 2022-12-28 19:20:56

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat marţi că Rusia va ''prevala'' în lupta sa împotriva aşa-zişilor ''imperialişti'', a relatat agenţia de presă nord-coreeană KCNA, în remarci despre care se crede că se referă la Ucraina şi susţinătorii ei occidentali, cum sunt Statele Unite, transmite Reuters.

Economie 2023-05-09 10:57:50

Aglomerație și scandal la ghișeele de taxe și impozite ale Primăriei Constanța. Taxa de salubritate a crescut, iar oamenii vin să depună o declarație cerută de autorități pentru a actualiza baza de beneficiari. Deși ar putea face acest lucru online, oamenii așteaptă și se ceartă la cozi interminabile. Revoltați de timpul de așteptare, unii s-au luat la ceartă cu paznicul instituției. „E bătaie de joc”, spun localnicii.

Economie 2025-03-25 12:19:05