• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-01 14:36:11
  • Sursa:
Cazul tinerei de 18 ani ucise la comanda parintilor. Politia italiana l-a arestat pe tata dupa 2 ani de cautari Imagine

Poliția italiană a arestat joi în Pakistan un bărbat pakistanez care este judecat în Italia pentru uciderea propriei fiice, după ce aceasta a refuzat să se căsătorească cu un văr din țara natală.

Cadavrul fetei, Saman Abbas, a fost dezgropat în noiembrie 2022 într-o fermă abandonată din apropierea zonei în care lucra tatăl ei, în nordul Italiei. Procurorii italieni susțin că tânăra de 18 ani a fost ucisă de familia ei, pe 1 mai 2021. După câteva zile, părinții ei au plecat din Milano către Pakistan.

Unchiul fetei, doi veri, tatăl ei, Shabbir Abbas, și mama ei au fost judecați pentru crimă în februarie 2023. Părinții au fost judecați în lipsă, pentru că plecaseră din Italia. Mama fetei însă nu a fost localizată, dar se presupune că se află și ea în Pakistan, spun autoritățile italiene, potrivit ANSA.

Toți inculpații și-au negat faptele.

Luni de zile, Italia a făcut presiuni la guvernul pakistanez să aprobe extrădarea lui Shabbir Abbas. Tatăl, escortat de poliția italiană, a fost urcat la bordul unui avion militar italian, care urma să aterizeze vineri la Roma, a declarat procuratura din Reggio Emilia.

Într-o declarație, premierul italian Giorgia Meloni a salutat extrădarea bărbatului, acuzat în Italia „pentru uciderea cu sălbăticie a fiicei sale Saman”.

După ce a fost urmărit de poliția italiană, Shabbir Abbas a fost arestat în satul său natal din estul Punjabului din Pakistan, în noiembrie 2022. La începutul lunii iulie, instanța supremă din Pakistan a aprobat cererea de extrădare, iar guvernul a aprobat transferul în Italia la începutul acestei săptămâni.

Saman Abbas emigrase în adolescență din Pakistan în Novellara, oraș din regiunea nordică Emilia-Romagna. Ea s-a adaptat rapid la stilul de viață occidental, refuzând să mai poarte îmbrăcămintea tradițională. De asemenea, tânăra a decis să se întâlnească cu un bărbat ales de ea. Într-o postare pe rețelele sociale, Saman și iubitul ei, tot pakistanez, se sărută pe o stradă din capitala regiunii, Bologna.

Potrivit anchetatorilor italieni, acel sărut i-a înfuriat pe părinții fetei, care doreau ca ea să se căsătorească cu un văr din Pakistan.

Tânăra a fost văzută în viață ultima dată pe 30 aprilie 2021, la câteva sute de metri distanță de locul în care i-a fost descoperit cadavrul, într-o filmare a unei camere de supraveghere, în timp ce se plimba cu părinții ei în ferma de pepeni unde lucra tatăl ei.

Abbas i-ar fi spus iubitului ei că se temea pentru viața ei, din cauza refuzului de a se căsători cu un bărbat mai în vârstă din țara natală.

La autopsie, s-a stabilit că Saman a fost ucisă prin strangulare.

Înainte de începerea procesului, unchiul ei și un văr au fost extrădați din Franța, iar un alt văr din Spania.

Un avocat al tatălui lui Saman Abbas a declarat că familia tinerei este nevinovată și că, de fapt, ea își dorea să revină împreună cu familia în Pakistan, pentru că voia să fugă de stilul occidental de viață.

În 2019, în Italia, constrângerea unui cetățean sau rezident italian să se căsătorească, în Italia sau în străinătate, a devenit infracțiune.

Saman Abbas a dispărut în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai din Novellara, provincia Reggio Emilia. Înainte cu un an, fata s-a opus unei căsătorii aranjate de părinți și de atunci au apărut tensiuni uriașe în familie, iar părinții au considerat că trebuie pedepsită.

După ce a refuzat să se mărite cu bărbatul ales de părinți, Saman a locuit o perioadă într-un centru social din altă localitate, dar a decis să se întoarcă acasă cu câteva luni înainte de dispariție.

Între timp, tânăra începuse o legătură sentimentală cu un bărbat din țara ei natală, pe care, însă, părinții nu l-au acceptat. Mărturiile acestuia au stat la baza acuzațiilor formulate de anchetatori.

Tânăra i-a spus iubitului ei că părinții voiau să o pedepsească pentru refuzul ei, iar în ziua dispariției i-a trimis un mesaj vocal în care i-a spus că a auzit-o pe mama ei vorbind la telefon cu cineva despre uciderea ei. Saman i-a transmis iubitului că dacă timp de 48 de ore nu are niciun semn de la ea să anunțe autoritățile.

Așa a început ancheta într-un caz de crimă în care au fost adunate probe șocanțe. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere Saman este văzută plecând de acasă împreună cu părinții, iar aceștia din urmă se întorc după câteva ore, fără ea. În alte imagini, unchiul fetei este văzut cărând o lopată și alte instrumente de săpat.

În plus, fratele minor al fetei le-a mărturisit anchetatorilor că a fost instruit de către părinți să spună că Saman a plecat în Pakistan, în timp ce ei le-ar fi spus altor persoane că este în Belgia.

Însă cea mai șocantă probă a fost un mesaj text transmis de unchiul fetei, în care acesta transmite familiei că „treaba a fost bine făcută”.

Poliția din Statele Unite a percheziţionat, joi, două proprietăţi ale miliardarului rus Viktor Vekselberg, unul dintre apropiații lui Vladimir Putin. Agenţi federali şi poliţişti locali încărcaţi cu cutii au fost văzuţi părăsind un apartament de pe luxosul Park Avenue din New York şi o casă de vacanţă din Hamptons, o destinaţie populară lângă New York. În aprilie, poliția spaniolă a confiscat, la cererea SUA, un iaht în valoare de 90 de milioane de euro ce îi aparţinea lui Vekselberg.

Economie 2022-09-02 14:35:00

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, a declarat joi că UDMR îşi va anunţa candidatul la prezidenţiale în luna septembrie, el explicând că, în opinia sa, ar fi bine dacă preşedintele Kelemen Hunor ar candida, pentru că este favorit şi are legitimitate, transmite News.ro.

Economie 2024-07-04 19:42:18

Ies la iveală detalii incredibile din dosarul de mită pentru permise, din Arad. Cinci polițiști examinatori și doi instructori auto au fost trimiși în judecată de DNA, pentru că ar fi luat șpagă de la cei care își doreau să devină șoferi cu acte în regulă. Luau între 200 și 400 de euro pentru fiecare carnet de șofer, iar banii erau plasați în ușa din față-dreapta a autoturismului de examen. Mai mult, spun anchetatorii, cei care nu plăteau, erau duși pe trasee mai dificile, pentru a fi mai ușor "de picat" la proba practică.

Economie 2024-02-15 12:21:57

Aproape toată țara este sub avertizare de Cod Galben până la ora 23:00. Sunt așteptate ploi ca în mijloc de vară, iar vântul va bate cu putere. În tot acest timp, temperaturile rămân ridicate.

Economie 2023-05-27 19:37:16

1925 - PLANURI DIABOLICE, PUSE PE HÂRTIE

Economie 2024-07-18 08:16:46

Aproape 2.000 de hectare de pădure au fost distruse de un incendiu puternic în provincia Chubut, Argentina, iar 200 de familii au fost evacuate din calea flăcărilor. Incendiul, amplificat de canicula din sudul țării, a afectat zona Epuyen, iar autoritățile sunt în alertă din cauza focarelor izbucnite simultan, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2025-01-16 20:45:22

Iranul va distruge Haifa și Tel Aviv dacă Israelul va întreprinde „cea mai mică acțiune” împotriva sa, a avertizat marți președintele iranian Ebrahim Raisi în timpul unui discurs de Ziua Armatei, potrivit agenției de presă iraniene Tasnim, citată de Jerusalem Post.

Economie 2023-04-18 15:36:59

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a afirmat, miercuri seară, că liberalii îşi doresc să aibă un candidat bun la alegerile prezidenţiale, astfel încât să poată da preşedintele României pentru următorii cinci ani. „Astăzi, preşedintele PNL este o opţiune pentru a candida la funcţia de preşedinte al României”, a afirmat Bode, citat de News.ro. 

Economie 2023-05-03 23:22:52