Niciun securist nu a fost până acum judecat și condamnat în România pentru fapte de poliție politică. Țineți minte această statistică a nimicului. În cei 33 de ani scurși de la Revoluția română, judecătorii și procurorii români s-au ambiționat, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să mențină intact acest record. Asta e poate și cea mai dură și tristă concluzie a documentarului „Cazul inginerului Ursu”, un film care reușește să ne enerveze pe toți: simpli cetățeni, magistrați onorabili sau impostori, securiști vechi ori noi. Filmul urmărește efortul colosal depus de fiul fostului inginer Gheorghe Ursu, în încercarea sa de a forța, efectiv, Justiția să facă dreptate în privința autorilor unei crime comise într-o anchetă a Securității din 1985. Finalul rămâne deschis. Cel puțin până pe 4 iulie când la Înalta Curte e așteptată sentința finală în acest dosar, moment în care vom afla dacă cei doi inculpați - doi foști securiști - vor deveni primii ofițeri de Securitate condamnați în România post-comunistă. Sau nu.
După ce vezi „Cazul inginerului Ursu”, te ridici foarte greu de pe scaun și pleci din sală extrem de obosit, ca după un maraton. Documentarul este extrem de dens și de „greu”: reușește să comprime în 90 de minute cei 33 de ani alergați degeaba prin tribunale în căutarea dreptății de către Andrei Ursu, fiul inginerului Gheorghe Ursu, ucis în noiembrie 1985 în arestul Securității.
Inginerul Gheorghe Ursu purta „vina” de a fi trimis o scrisoare la Radio Europa Liberă în care a denunțat decizia stupidă a lui Ceaușescu de a opri consolidările la clădirile afectate de cutremurul din 4 martie 1977.
După Revoluție, fiul său, Andrei Ursu a încercat să-i ducă în fața justiției pe cei doi vinovați de moartea tatălui său - doi securiști. Timp de 33 de ani, Securitatea a învins constant.
Sunt 33 de ani de eșecuri, nervi și neputință care ne pun în față o oglindă necruțătoare.
Iar acolo, de cealaltă parte a oglinzii îi vedem pe toți: Toți șerpii și toate lighioanele cu mutre ca niște sertare înțepenite care au parazitat statul român în toți acești ani, în politică, servicii ori justiție. Pe unii îi recunoaștem imediat în câteva cadre de arhivă bine țintite, în vreme ce pe alții îi regăsim încremeniți de zeci de ani în aceeași poziție de drepți.
Da, torționarii din regimul comunist încă se mai află printre noi, după cum a afirmat chiar Andrei Ursu la finalul avanpremierei de joi a documentarului, care a rulat la Muzeul Țăranului Român.
„Întrebarea este de ce, după atâtea crime – îi mai ascultă pe doi torţionari (cei doi securiști inculpați în dosar n.r.) care au o anumită vârstă, cel puţin unul din ei, ajuns la 80 de ani – ce putere mai au securiştii, cum reuşesc să influenţeze pozitiv, asta e terminologia securităţii, magistraţi, cum e posibil ca justiţia, încă la 33 de ani (mai târziu – n.r.) să şchioapete în halul ăsta, când probele sunt atât de concludente?”, s-a întrebat Andrei Ursu.
Regizorul documentarului, Șerban Georgescu, este de părere că Revoluția din decembrie 1989 „încă nu s-a terminat”, iar aceasta reprezintă o traumă de care noi încă nu suntem vindecați.
„Noi ne raportăm la Revoluție ca la un moment de curățire a acestei nații. Atunci poporul român a făcut un «duș» și a zis: din momentul acesta, ne curățim. Problema e că noi am rămas într-un limbo”, a spus Georgescu.
Pentru bunicul întors din război, după 33 de ani, era problema rezolvată. De ce? Războiul se terminase. Au câștigat ăia. Pentru noi, cei din generația noastră, ciclul deschis la Revoluție nu s-a închis încă. Asta e marea problemă. Asta mă enervează la acest film: că-mi aduce aminte că acest ciclu nu s-a închis. Ăla a fost singurul «duș» pe care l-am făcut! Sentimentul că revoluția a fost ca ieri e dat de asta: am rămas agățați de această traumă care nu s-a închis iar noi încă avem impresia că s-a petrecut, de fapt, ieri. Trebuie să terminăm acest ciclu.Noi continuăm bătălia asta: încă încercăm să ne curățăm.
Co-realizatorul filmului, Liviu Tofan, el însuși fost redactor la Europa Liberă, a arătat că în România ceaușistă au existat în jur de 500.000 de informatori ai Securității. Tofan a atras, totodată, atenția că în România post-comunistă nu a existat niciun caz de fost securist condamnat de Justiția română pentru acțiuni care țin de poliție politică. Fostul șef al contraspionajului de la Timișoara, securistul Filip Teodorescu, a fost, de pildă, condamnat pentru „reprimarea Revoluției” și, ca fapt divers, achitat între timp.
De asemenea, Tofan a atras atenția că torționarii Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, condamnați pentru crime împotriva umanității, au fost șefi de penitenciar și nicidecum „ofițeri ai Securității”.
Astfel, procesul Andrei Ursu vs. Securitatea Română, a cărui decizie finală e așteptată marți, 4 iulie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, are, în opinia fiului lui Gheorghe Ursu, o miză uriașă:
Cam asta este miza, aceşti foşti torţionari nu sunt doar Pîrvulescu (Marin – n.r.) şi Hodiş (Vasile – n.r.). Sunt sute. Fiindcă la Braşov au fost – ştim şi avem pe listă – am găsit lista ofiţerilor de Securitate care i-au scos pe braşoveni la anchetă, de la CNSAS. Îi ştim, cu nume şi prenume, cum îi scoteau nopţile, ore întregi şi martori, victimele, povestesc cum erau bătuţi într-un mod bestial, cum spun ei, în mod stalinist sau medieval. Torturi medievale, în 1987. Oamenii ăştia sunt printre noi, torţionarii. Dacă îi condamnă pe aceşti doi, înseamnă că a existat situaţia – premisă. Înseamnă că a fost, într-adevăr, un regim criminal şi după 1965. Asta e miza.
Realizat de Liviu Tofan şi Şerban Georgescu, „Cazul inginerului Ursu” este povestit de Andrei Ursu - martor al evenimentelor de atunci şi erou principal al întâmplărilor de acum.
Filmul va putea fi urmărit într-o proiecție specială sâmbătă, 1 iulie, de la ora 19.00, la cinemateca Union.
„Cazul inginerului Ursu” este produs de Kolectiv Film în coproducţie cu Fundaţia „Gheorghe Ursu”, Victoria Film şi Asociaţia Follow Art. Din echipa de producţie a filmului fac parte Oana Muntean - producător executiv, Bogdan Slăvescu - director de imagine și Alex Alexandru - sunet. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, cu participarea UPFAR ARGOA şi a Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres. Printre partenerii media ai documentarului „Cazul inginerului Ursu” se numără și Digi 24.