Cazinoul din Constanța și-a redeschis porțile pentru vizitatori, după lucări de renovare care au durat cinci ani. Clădirea poate fi din nou vizitată, iar intrarea va fi gratuită până duminică, doar cu rezervare. Reabilitarea Cazinoului a costat peste 200 de milioane de lei.
În acorduri de muzică clasică, așa au fost întâmpinați primii vizitatori ai Cazinoului din Constanța. Lucrările de renovare au durat cinci ani, însă a meritat așteptarea, spun cei care i-au trecut pentru prima dată pragul.
E prima oară și sunt impresionată. Nu mă așteptam!, spune o vizitatoare.
La inaugurare, corul Madrigal i-a încântat pe invitați.
Emil Pantelimon, manager Corul „Madrigal - Marin Constantin": „Se întâmplă rar în viața unui om să participe la un eveniment istoric de așa anvengură. Madrigalul e onorat și e bucuros în primul rând pentru că a fost prezent astăzi, în această o zi foarte importantă”.
Până duminică, intrarea este liberă, însă accesul este posibil doar cu rezervare. Pentru că nu toți au știut asta, s-a lăsat și cu nemulțumiri.
De cinci ani de zile tot am trecut prin fața cazinoului și acum, când să vedem și noi ce e înăuntru, nu se poate?, spune un bărbat.
Am făcut două nunți aici cu copiii mei. Să nu pot să vizitez? Dar e posibil așa ceva?, a mai declarat un alt bărbat.
În cele din urmă, toată lumea a intrat.
Am lucrat. Din `74 până în `85, am lucrat în cazinoul ăsta, îl cunosc ca pe mine însumi, spune un vizitator.
Reabilitarea clădirii istorice a început în 2020 și-ar fi trebuit să se încheie în 2022, dar în timpul lucrărilor muncitorii au descoperit că e nevoie de consolidări.
Gabriel Puchiu, șef lucrări reabilitare: „Cinci ani de zile. Zi de zi s-a lucrat. Foarte dificilă ca lucrare, ca și complexitate, drept pentru care în urma acestor lucrări se vede ce bijuterie a ieșit!”.
Începând de săptămâna viitoare, autoritățile locale vor percepe o taxă de vizitare, a cărei valoarea urmează să fie stabilită în Consiliul Local. Lucrările de reabilitare a Cazinoului au costat 200 de milioane de lei.