• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-07 10:16:36
  • Sursa:
Cauza mortii actritei Kirstie Alley. A fost dezvaluit tipul de cancer de care suferea vedeta Imagine

Actriţa americană Kirstie Alley, care a încetat din viaţă luni la vârsta de 71 de ani, fusese diagnosticată cu cancer de colon, a declarat marţi un reprezentant al actriţei.

Reprezentantul a făcut această declaraţie pentru revista People după ce familia actriţei nu a specificat tipul de cancer de care a suferit aceasta. Membrii familiei lui Kirstie Alley au indicat într-un mesaj publicat luni în care au anunţat decesul actriţei că boala fusese descoperită "de curând".

"A fost înconjurată de apropiaţi şi a luptat cu multă putere, lăsându-ne cu certitudinea nesfârşitei ei bucurii în faţa vieţii şi a oricăror aventuri care aveau să vină. Pe cât de emblematică a fost pe ecran, ea a fost o mamă şi o bunică şi mai uimitoare", au adăugat ei, citați de Agerpres.

Reprezentanţii actriţei nu au răspuns imediat la o solicitare a Daily News de a comenta pe marginea acestui subiect.

Kirstie Alley a fost recompensată cu un premiu Emmy şi un Glob de Aur pentru interpretarea rolului managerului de bar, Rebecca Howe, din "Cheers", şi a câştigat al doilea premiul Emmy pentru rolul din filmul de televiziune "David's Mother".

Câţiva dintre colegii lui Alley din "Cheers" i-au adus un omagiu, inclusiv Ted Danson, cunoscut pentru rolul din serialul "Cheers", care a declarat că tocmai vizionase un episod din acest sitcom în timpul unui zbor, luni, înainte de a afla despre moartea actriţei. "Capacitatea ei de a interpreta o femeie aflată în pragul unei căderi nervoase a fost atât emoţionantă, cât şi isteric de amuzantă", a spus Danson, care a interpretat personajul proprietarului şi barmanului din "Cheers", Sam Malone, într-o declaraţie pentru Deadline.

"M-a făcut să râd acum 30 de ani când a filmat scena aceea şi mă făcea şi azi să râd la fel de tare. Când am coborât din avion am aflat că Kirstie murise. Sunt atât de trist şi atât de recunoscător pentru toate momentele în care m-a făcut să râd. Le transmit dragostea mea copiilor ei. După cum ei ştiu bine, mama lor a avut o inimă de aur. Îmi va fi dor de ea", a adăugat actorul.

Alley s-a alăturat distribuţiei sitcomului "Cheers" în cel de-al şaselea sezon şi a jucat în peste o sută de episoade ale acestuia.

"Ne-am împrietenit aproape instantaneu când s-a alăturat distribuţiei "Cheers" ", a declarat pentru Deadline actriţa Rhea Pearlman, care a jucat rolul chelneriţei barului, Carla Tortelli. "Ea iubea copiii, iar copiii mei au iubit-o la rândul lor. Am dat petreceri în pijama la ea acasă, cu vânători de comori create de ea. Dădea petreceri imense de Halloween şi de Paşte şi invita întreaga echipă a serialului şi pe familiile lor. Voia ca toată lumea să se simtă inclusă", a povestit actriţa.

Kirstie Alley a jucat alături de John Travolta în comedia din 1989 "Look Who's Talking" ("Uite cine vorbeşte") şi în cele două continuări ale acesteia. "Kirstie a fost una dintre cele mai speciale relaţii pe care le-am avut vreodată", a scris Travolta într-un mesaj postat pe Instagram, însoţit de o fotografie cu actriţa într-o rochie albă. "Te iubesc, Kirstie. Ştiu că ne vom revedea", a adăugat actorul.

În 1995, actriţa a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Kirstie Alley a fost căsătorită cu Bob Alley (1970-1977) şi Parker Stevenson (1983-1997), cu acesta din urmă având doi copii - William True şi Lillie Price. În 2016 a devenit bunica lui Waylon Tripp Parker, fiul lui William True.

Trump a declarat că va resuscita acordul sau lucrurile nu îl vor face pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „prea fericit”, solicitând din nou alegeri în naţiunea care funcţionează sub legea marţială, , relatează CNN.

Economie 2025-02-20 14:59:03

Când două cisterne cu GPL au explodat la Crevedia, omorând trei oameni și rănind alți 55, presa a aflat rapid că afacerea era a primarului PSD din Caracal. Prin fiul său, primarul Ion Dordulea făcea mulți bani, sub ochii ocrotitori ai autorităților locale. Nu doar la Crevedia avea Dordulea protecție, ci și la București. Primarul nu era oricine, ci unul dintre sponsorii partidului, pentru care răsplata vine întotdeauna din bani publici: contracte bănoase cu statul, firme fantomă și ochi închiși la ilegalități. Dordulea a păstrat totuși aparența de legalitate, punând afacerile pe numele fiului.

Economie 2023-08-31 12:36:15

Guvernul bulgar ar fi încercat, în luna mai, să trimită în Ucraina, prin intermediul României, muniție veche, retrasă, fabricată în Belarus în perioada sovietică, dar Kievul a fost nemulțumit de starea avansată de degradare a armamentului și l-a trimis înapoi, arată o anchetă realizată de publicația bulgară Bivol.bg, preluată de G4Media.ro.

Economie 2022-08-08 17:42:08

Eduard Hellvig a scris pe platforma X despre „o specie distinctă de curteni”, și anume consilierii personali. Potrivit fostului șef al SRI, aceștia „nu au nevoie de nicio simbrie pentru trudă; le este suficientă privirea mulțumită a șefului și SMS-ul de Crăciun”, pentru că ei „își revarsă consiliile exclusiv din dragoste de țară și din dorința de a face ceva semnificativ alături de un om deosebit”. Hellvig mai spune că „firul scurt al consilierilor personali are însă o hibă majoră”, pentru că „în strădania de a face curat în jurul șefului, pentru a umple cu sine spațiul rămas liber, consilierii-cărți de vizită își izolează omul, îl taie de la izvoarele firești ale exercitării puterii”. Iar din această cauză aceștia „își pun deseori șeful în situația ingrată de a se scuza și de a repara stricăciuni”.

Economie 2024-02-12 19:56:52

Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani. Fenomenul spectaculos ar putea să apară pe cer și la noapte, afirmă dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Economie 2024-05-11 16:42:48

Fostul comandant al trupelor separatiste din Donețk, Igor Girkin - zis și „Strelkov”, acuzat de procurorii olandezi că ar fi responsabil pentru doborârea zborului MH17, s-ar putea întoarce pe frontul din Ucraina, iar Kievul face toate eforturile pentru a-l captura.

Economie 2022-10-25 08:00:26

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, au transmis, joi, o declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei.

Economie 2023-06-01 15:59:00

Samuel Bond Haskell Jr, fiul producătorului de la Hollywood Sam Haskell Sr., a fost arestat după ce mai mulți muncitori l-au acuzat că i-a angajat să care trei saci cu părți tranșate de cadavru. El le-a spus că sunt pietre, dar ei au deschis sacii pentru că erau „moi și umezi”. 

Economie 2023-11-15 11:18:17