Operaţiunile de căutare a marinarului de pe Fregata „Regele Ferdinand”, aflată în misiune în Marea Mediterană, au fost încheiate după patru zile de la dispariţie, fără ca acesta să fie găsit, a informat, joi, Statul Major al Forţelor Navale, citat de Agerpres.Conform sursei citate, miercuri seară, în jurul orei 20,30, au fost încheiate operaţiunile de căutare a maistrului militar clasa a II-a Viorel Culea, dispărut de la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, la data de 1 iunie, în Marea Mediterană. Decizia a fost luată în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind căutarea şi salvarea pe mare.Acţiunile de căutare au fost efectuate neîntrerupt, inclusiv cu elicopterul ambarcat IAR 330 Puma Naval, fregatei alăturându-se, în acest demers, şi capabilităţi maritime şi aeriene din şapte state aliate sau partenere - Franţa, Germania, Grecia, Italia, Libia, Luxemburg şi Turcia.
„În ultimele două zile de căutări (3-4 iunie), au fost angrenate trei nave, trei elicoptere, două aeronave şi o dronă aeriană. În plus, structurile responsabile cu salvarea vieţii omeneşti pe mare din Grecia, Italia şi Libia au desfăşurat, în acelaşi scop, misiuni specifice în zonele de responsabilitate. Din păcate, în ciuda tuturor acestor acţiuni coordonate, desfăşurate, timp de patru zile, într-o zonă extinsă celei în care s-a constatat dispariţia, marinarul nu a putut fi găsit”, reiese din comunicatul transmis de Forţele Navale Române.Conducerea Statului Major al Forţelor Navale a anunţat familia militarului în privinţa încheierii acţiunilor de căutare pe mare. În această perioadă, familiei militarului dispărut i se asigură, la solicitare, sprijin psihologic.
Citește și Iubita marinarului român dispărut de pe fregata „Regele Ferdinand” face acuzații grave: A fost hărțuit și umilit de colegiMaistrul militar clasa a II-a Viorel Culea, specialist electromecanic, a fost văzut pentru ultima dată la bordul navei în dimineaţa zilei de 1 iunie, în jurul orei 4,30. Imediat după constatarea absenţei militarului, conform standardelor, comandantul fregatei „Regele Ferdinand” a dispus de urgenţă măsuri de căutare, atât la bordul navei, cât şi pe mare, prin forţe proprii, inclusiv cu elicopterul IAR 330 Puma Naval ambarcat.
În conformitate cu normele în vigoare, a fost sesizat Parchetul Militar, iar comandantul fregatei a numit o comisie de cercetare a circumstanţelor producerii acestui eveniment.Fregata „Regele Ferdinand” a plecat pe 5 mai, din portul militar Constanţa, pentru a participa, pentru o perioadă de aproximativ 40 de zile, la Operaţia EUNAVFOR MED IRINI, desfăşurată sub egida Uniunii Europene, în Marea Mediterană.