• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-07 21:56:28
  • Sursa:
Cati kilometri de autostrada si drum expres vor fi inaugurati in Romania in 2025. „Va fi un an bun in infrastructura rutiera” Imagine

2025 va fi un an bun în infrastructura rutieră, consideră Asociația Pro Infrastructură, care face un bilanţ al kilometrilor de autostradă şi drum expres care vor fi inauguraţi în acest an.

„Va fi un an bun în infrastructura rutieră chiar dacă va fi unul rău cu instabilitate politică, buget de stat găunos şi tăieri de investiţii. În 2025, prima dată în istoria sa, România are 157 kilometri de autostradă şi drum expres care cu siguranţă vor fi daţi în trafic. În condiţii normale, sunt şanse mari să ne apropiem pentru al doilea an consecutiv, ba chiar să trecem de borna 200 km”, au scris pe Facebook reprezentanții asociaţiei.

„Dacă toate planetele se vor alinia neverosimil la fel ca în 2024, scenariul super-optimist ne duce la 243 km şi minunile la 280 km, cu antreprenori care să se autodepăşească (din nou), să lucreze cu toată forţa pe sute de milioane de euro fără să fie plătiţi cu lunile, cu birocraţie rezolvată rapid de stat şi vreme foarte secetoasă minim jumătate de an”, se mai arată în postare.

Asociaţia face un bilanţ al lucrărilor pentru 2025, începând cu „bucăţile certe şi clare, în total 157,74 kilometri”:

„Acum încep dezbaterile și calculele. Asul din mânecă îl are tot UMB. Întrebarea este câtă capacitate tehnică va avea (în special pe structuri), câți bani are guvernul, cât poate lucra constructorul pe caiet și care vor fi secțiunile unde se va concentra. Lotul 1 Focșani-Bacău are termen contractual septembrie 2025, iar celelalte 5 tronsoane până la Pașcani, noiembrie 2025. Împreună sunt 173,3 km care, în opinia noastră, nu vor fi toți gata în 2025”, mai scriu membrii asociației

Potrivit acestora, „sunt șanse mari” să fie deschisă una din variantele:

„În opinia noastră, varianta optimă pentru cetăţeni (oferă mai mulţi kilometri, elimină traversarea oraşelor Adjud şi Roman, dopurile majore de pe traseu), relativ mai uşoară din punct de vedere tehnic şi implicit mai sigură ca inaugurare este prima: autostradă continuă între Adjud Sud (Domneşti) şi Săbăoani (Roman Nord), iar capetele dinspre Focşani, respectiv Paşcani, să fie împinse în 2026”, mai arată reprezentanţii Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, în 2025 cei de la UMB au scadenţă şi pe cei 10,77 kilometri pe DEx6 Galaţi-Brăila care pot fi gata în toamnă dacă se doreşte asta.

„Aşadar, în total, sunt ŞANSE MARI ca UMB să livreze încă 49,3 (A7) + 10,77 (DEx6) = 60,07 km SAU 35,6 (A7) + 10,77 (DEx6) = 46,37 km. ŞANSE 50/50 avem pe 25,31 km unde e nevoie de mobilizare serioasă, utilaje şi oameni. Ciotul de 4,47 km pe A0 Nord între A2 şi DN3 este posibil în decembrie doar dacă se va lucra tot anul, iar restricţiile de mediu pe Lacul Cernica teoretic nu vor permite asta. Pe 8,6 km între DN3 şi DN2 chinezii de la CCECC au termen noiembrie 2025. Pot să-l respecte numai dacă va fi presiune din partea autorităţilor şi a vecinului UMB fără de care tronsonul va fi muzeu”, au mai scris specialiştii Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, tot UMB este şi pe cei 12,24 kilometri ai A3 Zimbor-Poarta Sălajului aflaţi în mare întârziere.

„Teoretic, pot fi deschişi cel mai devreme în septembrie, dacă stă dealul Zimbor şi doar dacă antreprenorul mai găseşte nişte forţă să trimită şi aici”, mai afirmă organizaţia citată.

Aceasta afirmă că, la categoria MINUNI, se încadrează cei de la Erbaşu de pe A3 Suplacu de Barcău-Chiribiş.

„Termenul de execuţie pe cei 26,35 km este de 18 luni şi încă nu au autorizaţie de construire. Un efort excepţional este posibil dar improbabil pe un sector cu multe necunoscute şi complicaţii care a văzut prima lopată dată de Bechtel în urmă cu, atenţie, 20 de ani şi jumătate”, se mai arată în postarea de pe Facebook.

Pro Infrastrctură afirmă că tot o minune ar fi şi cei 9,861 km de pe A1 Curtea de Argeş şi Tigveni.

„Austriecii de la Porr dau semnale că încearcă un record nemaivăzut, având termen martie 2027. În 3 luni finalizează săpătura la tunel şi vor să accelereze cămăşuirea, dotările şi finisajele. O variantă ar fi concentrarea pe un fir, dar greu de crezut că 1) vor reuşi şi 2) IGSU/DSU vor fi de acord cu inaugurarea unei singuri galerii, cu riscuri majore în caz de accident ori incendiu care necesită evacuare”, se mai arată în postare.

Potrivit specialiştilor Pro Infrastructură, ”marea ştire rutieră din 2025 este închiderea certă a unor verigi lipsă cheie: DEx12 şi A0 Sud, plus A7 în zona Buzăului”.

„Deci rute complete pe Craiova-Bucureşti-Constanţa, Curtea de Argeş-Bucureşti-Constanţa, Bucureşti-Buzău-Focşani. Şi, dacă se doreşte şi se reuşeşte, A7 completă până la Bacău”, a mai transmis ONG-ul.

Reprezentanţii organizaţiei vorbesc şi despre lucrări care vor începe în 2025:

1Acest an ar trebui să ne aducă şi centurile rutiere de la Biharia, Făgăraş, Zalău, Mizil şi Comarnic. Şi drumul de legătură A1-DN69 la nord de Timişoara. La final de 2024, reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres din ţară a ajuns la 1269,87 kilometri aflaţi în exploatare. În 2025 ne vom apropia de borna 1500 sau chiar o putem depăşi în visul unei nopţi de iarnă”, a mai transmis Pro Infrastrctură.

Ucraina a recunoscut că situaţia este "tensionată" pe frontul de est, unde armata rusă, "în superioritate numerică", exercită în continuare o presiune tot mai mare pentru a cuceri localitatea strategică Ceasiv Iar, în condiţiile în care forţele ucrainene se confruntă cu stocuri reduse de muniţie.

Economie 2024-04-15 10:58:28

Să pierzi cu 2-1 în fața Danemarcei și cu 2-1 în fața Finlandei sau să faci egal 1-1 cu Letonia. Pentru aproape orice echipă de fotbal, sunt momente dificile pe care suporterii încearcă din răsputeri să le uite și probabil un semn că echipa caută un nou antrenor. Dar pentru echipa cu cea mai slabă cotație din lume, acestea sunt unele dintre cele mai bune rezultate, relatează CNN.

Economie 2024-10-05 19:03:45

Bărbatul care l-a filmat pe George Simion la festivalul „Micul de aur” și care a fost făcut „prost” de liderul AUR susține, într-un mesaj trimis Digi24.ro, că el a fost agresat de politician în timpul incidentului. În plus, bărbatul, care a cerut să-i fie protejată identitatea, mai spune că scena nu a fost premeditată, ci a avut loc spontan, când l-a văzut pe George Simion printre participanții la festival.

Economie 2023-10-02 13:00:21

Autorităţile ruse l-au declarat vineri „agent al străinătăţii” pe popularul actor Arthur Smolianinov, care a spus într-un interviu că este gata să lupte alături de trupele ucrainene împotriva Moscovei.

Economie 2023-01-14 07:50:50

Edvard Novak, fiul cel mare al fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost victima unui accident rutier, în timp ce se afla la un antrenament cu bicicleta împreună cu tatăl său.

Economie 2024-02-25 13:42:45

Antrenorul Simonei Halep este criticat pentru lipsa de reacție, în momentul în care românca a fost depistată pozitiv la un control antidoping. Patrick Mouratoglou a fost atacat dur de o fostă elevă. Aravane Rezai îi pune sub semnul întrebării calitățile de antrenor: spune că ignoră sănătatea mintală a tenismenelor pe care le antrenează, de dragul performanței. Parcă eram la închisoare, susține fosta tenismenă.

Economie 2022-10-28 18:51:27

Nicușor Dan a vorbit joi seara, la Digi24, despre referendumul care va avea loc duminică, în București, în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Primarul general al Capitalei a spus că speră ca bucureștenii să voteze „DA”, în timp ce a mărturisit și că a ales pe cine va pune ștampila în ceea ce privește scrutinul prezidențial. Nu a vrut să dea însă numele, însă a afirmat că va fi un candidat din partea dreptei și un „vot util”. 

Economie 2024-11-21 20:43:37

Țara noastră exportă electricitate și gaze naturale în Republica Moldova pe baze comerciale și numai după acoperirea nevoilor României, a declarat Sebastian Burduja. Ministrul Energiei a adăugat că a adus cu aceste precizări pentru a combate „propaganda toxică”.

Economie 2025-01-01 21:23:43