• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-11 21:17:28
  • Sursa:
Catalin Predoiu ii raspunde lui Calin Georgescu, care l-a acuzat ca a trimis mascatii la seful lui de campanie, Radu Pally Imagine

Cătălin Predoiu a declarat, marți, după ce a fost acuzat de Călin Georgescu că a trimis mascații la șeful său de campanie, că respinge categoric această acuzație care este „extrem de incorectă și nedreaptă”, numind-o „ridicolă”.

„Nu-i adevărat că am inspirat sau ordonat un dosar lui Călin Georgescu sau oricărui alt cetățean. Nu mă ocup de dosare sau fac dosare sau mă interesez. N-am facut-o niciodată nici ca ministru al Justiției, nici ca ministru de Interne”, a declarat Cătălin Predoiu.

Noul președinte PNL a subliniat că respinge „categoric” această acuzație. „E extrem de incorectă și nedreaptă aceasta acuzație. Reamintesc și îi informez pe toți cetățenii. Ministrul de interne nu se ocupa de dosare ale poliției. Nu e la curent ce se întamplă în dosare”, a spus acesta.

„O spun fără niciun fel de ezitare. Sunt mii de oameni cu care am interacționat personal profesional. Sunt avocat și am fost educat pentru respectul drepturilor cetățenești. Am practicat avocatura. Pentru mine drepturile și libertățile sunt o a doua religie. Sub nicio formă și niciun motiv nu mi-am permis nici să gândesc încălcarea vreunui drept al unui cetățean”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

Acesta a numit această acuzație „complet ridicolă”. „Ca ministru sunt alături de orice cetățean a căror drepturi sunt încălcate, dar atribuțiile mele sunt limitate”, a subliniat ministrul de Interne.

Citește și Cine sunt Radu și Crenguța Pally, șefii de campanie ai lui Călin Georgescu 

România este o ţară stabilă, democrată, sigură şi proeuropeană, un partener de încredere pentru aliaţii noştri externi, transmite preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj video de Anul Nou, potrivit Administrației Prezidențiale.

Economie 2024-12-31 13:07:54

Taranaki, un munte din Noua Zeelandă, considerat un strămoș de către populația indigenă, a fost recunoscut drept persoană juridică, după ce o nouă lege i-a conferit toate drepturile și responsabilitățile unei ființe umane, informează CNN. 

Economie 2025-02-03 07:00:12

Volodimir Zelenski a afirmat, vineri seară, că, „în mintea lor”, ruşii au pierdut deja războiul pe care l-au declanşat în urmă cu mai mult de un an. El a anunţat noi pachete de sancţiuni şi a menţionat că se lucrează activ pentru ca „toţi cei care produc această agresiune, care le dau teroriştilor arme, muniţii, echipamente şi tehnologii, să fie zdrobiţi de lume”.

Economie 2023-05-13 00:34:25

Doi cosmonauţi ruşi şi o astronaută americană a NASA au aterizat luni în Kazahstan la finalul unei şederi record pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), potrivit retransmisiei televizate a agenţiei ruse Roscosmos, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-09-23 22:02:19

Primul lot de avioane Mirage 2000-5 pe care Franța intenționează să îl furnizeze Ucrainei va conține trei aparate, potrivit informațiilor obținute de presa franceză în afara canalelor oficiale.

Economie 2024-10-23 19:47:36

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a discutat la telefon, miercuri, cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, despre starea reţelei de termoficare din Bucureşti și că vor avea loc întâlniri în perioada următoare, inclusiv cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru a găsi soluții.  

Economie 2024-08-28 12:14:23

Un tribunal din Olanda a hotărât ca un bărbat care, conform judecătorilor, ar fi tatăl a peste 500 de copii născuţi în mai multe ţări să nu mai aibă voie să doneze lichid seminal.

Economie 2023-04-29 10:25:47

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat miercuri că a câștigat definitiv în instanță procesul privind granița dintre județele Dâmbovița și Prahova, astfel că monumentele Sfinxul și Babele din masivul Bucegi aparțin de județul pe care îl conduce.

Economie 2022-09-28 19:58:29