Fostul negociator pentru Brexit și comisar european Michel Barnier a fost numit prim-ministru al Franței. Ce promite și ce probleme are de rezolvat în acest mandat, deja contestat de stânga radicală care îl acuză pe Emmanul Macron că a „furat alegerile” și a făcut blat cu Marine Le Pen prin această numire.

Spre deosebire de Regatul Unit și Italia, unde prim-ministrul deține puterea executivă, lucrurile în Franța sunt mai complexe, notează Politico.

Atât prim-ministrul, cât și președintele Republicii dețin puterea executivă în sistemul politic francez. Dar există un motiv pentru care numele și fețele președinților francezi sunt celebre în întreaga lume, în timp ce profilul prim-miniștrilor francezi de obicei nu ajung prea mult dincolo de granițele țării.

Prim-ministrul și miniștrii săi sunt responsabili de politica de zi cu zi, depun legi în parlament și le pun în aplicare. Este la latitudinea premierului, nu a președintelui, să apere prioritățile guvernului în parlament, să stabilească compromisuri cu alte forțe politice și să rezolve potențialele divergențe între ministere.

Președintele, care este ales direct în alegeri separate, deține mai multe responsabilități de ansamblu: de obicei reprezintă Franța pe scena internațională, prezidează reuniunile consiliului de miniștri, este șeful armatei franceze. El are, de asemenea, puterea de a dizolva parlamentul, de a semna decretele guvernamentale și de a numi primul ministru.

În acest sistem „cu două capete”, așa cum îl numesc uneori constituționaliștii, echilibrul de putere dintre președinte și prim-ministru variază în funcție de contextul mai larg al politicii franceze la un moment dat și de cine deține de fapt fiecare funcție mai ales dacă sunt nu din aceeași tabără politică.

Dacă președintele și prim-ministrul sunt aliați, președintele are un rol mai mare și prim-ministrul este mai mult un soldat loial însărcinat cu executarea unei agende legislative.

Acesta a fost, de exemplu, cazul sub guvernul de ieșire condus de Gabriel Attal, protejatul de multă vreme al lui Macron.

Lucrurile funcționează foarte diferit atunci când președintele și premierul sunt oponenți politici, situație cunoscută în Franța ca coabitare, în care președintele este obligat să numească un rival ca prim-ministru dacă partidul său pierde alegerile legislative.

În acest caz, premierul își poate folosi din plin puterile, președintele fiind aproape retrogradat într-un rol onorific, cu excepția atribuțiilor externe și militare.

Coabitarea nu este fără precedent în Franța. Prim-miniștrii conservatori Jacques Chirac și Édouard Balladur au lucrat cu președintele socialist François Mitterrand în anii 1980 și 1990, în timp ce premierul socialist Lionel Jospin a conviețuit cu Chirac care a fost președinte din 1997 până în 2002.

Nu chiar. Este și mai complicat de data aceasta: în coabitările anterioare, prim-miniștrii aveau întotdeauna majoritatea absolută în parlament.

Dar decizia lui Macron de a dizolva parlamentul și de a convoca alegeri anticipate în această vară a lăsat Adunarea Națională a Franței fragmentată. Alianța de stânga Noul Front Popular a câștigat cele mai multe locuri, dar niciunul dintre partidele de opoziție nu a câștigat majoritatea absolută, ceea ce a condus la un parlament împărțit în trei blocuri mari.

Noul Front Popular a susținut că victoria sa i-a dat dreptul să prezinte un candidat pentru funcția de prim-ministru și a selectat-o pe o funcționară publică în vârstă de 37 de ani, Lucie Castets. Macron a refuzat însă să o nominalizeze, argumentând că nu este în măsură să guverneze cu stabilitate. El a optat, în schimb, pentru Barnier, care pare să aibă sprijinul centriștilor, al Partidului de dreapta Les Républicains și, deocamdată, sprijinul tacit din partea extremei drepte.

Numirea lui Barnier este un teritoriu politic neexplorat. El nu este nici un politician din tabăra lui Macron, nici un rival feroce al președintelui francez. Dinamica puterii dintre cei doi și rolul efectiv al premierului sunt încă de văzut.

Liderul stângii radicale franceze, Jean-Luc Mélenchon, fondatorul formaţiunii Franţa Nesupusă (LFI), l-a criticat joi dur pe preşedintele Emmanuel Macron pentru decizia acestuia de a-l nominaliza premier pe fostul comisar european Michel Barnier şi a acuzat un furt electoral, în timp ce liderul extremei drepte, Jordan Bardella, a declarat că înainte de a se poziţiona asupra deciziei lui Macron aşteaptă ca Barnier să-şi prezinte programul politic pentru a vedea în ce măsură acesta răspunde principalelor preocupări ale francezilor, respectiv puterea de cumpărare, securitatea şi imigraţia, consemnează agenţiile AFP şi EFE.

„Alegerile le-au fost furate francezilor”, a spus Mélenchon într-un mesaj video postat pe reţelele de socializare. El a amintit că partidul de centru-dreapta din care provine Barnier, formaţiunea „Republicanii”, a fost ultimul clasat în rândul marilor partide la alegerile legislative anticipate desfăşurate în iulie şi are numai 47 din cei 577 de deputaţi ai Adunării Naţionale (camera inferioară a parlamentului), prin urmare Barnier este un prim-ministru „care nu are nimic de-a face cu rezultatul alegerilor”.

Mai mult, Melenchon a susţinut că Macron l-a desemnat premier pe Barnier „cu permisiunea şi probabil chiar la sugestia” extremei drepte conduse de Marine Le Pen, în pofida încercărilor de izolare la ultimele alegeri a partidului acesteia, Adunarea Naţională (Rassemblement National - RN).

Președintele francez reprezintă de obicei Franța la Uniunea Europeană și la reuniunile Consiliului European, deși în timpul coabitării și prim-miniștrii au participat la unele întâlniri.

Dar premierul este însărcinat cu dirijarea acțiunii guvernamentale și în cazul dosarelor UE. Prim-ministrul are ultimul cuvânt cu privire la divergențele dintre diferitele ministere în dosarele UE. Așa-numitul Secretariat General pentru Afaceri Europene este sub autoritatea sa, cu sarcina de a găsi un acord între diferitele ministere și să finalizeze poziția franceză înainte de a fi trimisă diplomaților francezi la Bruxelles.

Barnier poate fi mai activ decât un prim-ministru tipic datorită relațiilor și reputației pe care le-a dezvoltat la Bruxelles ca fost comisar european și negociator principal al Brexit-ului. Această experiență s-ar putea dovedi a fi un atu, întrucât Franța negociază un plan cu Comisia pentru a-și reduce datoria masivă și pentru a evita amenzile UE.

Noul premier francez Michel Barnier, fost comisar european şi fost ministru de dreapta, a promis joi „schimbări şi rupturi” după ce a fost desemnat de preşedintele Emmanuel Macron în speranţa că va reuşi să scoată Franţa din impasul politic, relatează Agerpres.

„Va fi vorba de a răspunde, cât vom putea, la provocări, la furie, la suferinţe, la sentimentul de abandon, de nedreptate”, a declarat Barnier la preluarea mandatului, citând printre priorităţile sale: şcoala, securitatea, imigraţia, locurile de muncă şi puterea de cumpărare.

De asemenea, el a promis că va „spune adevărul” cu privire la „datoria financiară şi ecologică” a Franţei.

Michel Barnier va trebui acum să-şi folosească toate calităţile diplomatice pentru a forma un guvern care să obţină votul parlamentului şi să pună capăt celei mai grave crize politice din ultimii 50 de ani.