• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-31 07:00:19
  • Sursa:
Cat de mult au decazut Statele Unite ca putere militar-industriala si ce avantaje ar avea China intr-un razboi de lunga durata Imagine

Creșterea economică a Chinei i-a permis să își construiască o armată pe măsura armatei Statelor Unite, care de ani de zile încearcă să se adapteze la progresul rapid al Beijingului atât pe plan economic, cât și militar. America pierde teren într-un ritm accelerat pe aproape toate planurile în fața Chinei, care are deja mai multe atuuri în cazul unui conflict prelungit cu SUA, potrivit unei analize Wall Street Journal.

Războiul modern este un concurs de putere industrială, după cum o arată și conflictul din Ucraina. Ambele părți folosesc un număr uriaș de obuze de artilerie, rachete și vehicule militare, în timp ce fabrici automatizate scot pe bandă rulantă drone de atac.

Unul dintre motivele pentru care Statele Unite au reușit să câștige al Doilea Război Mondial este că au avut o capacitate de producție mult mai mare decât cea a inamicilor ei, pe care i-a întrecut la toate categoriile – de la muniție și până la alimente.

Un șantier naval din California asambla o navă de transport în 1942 în mai puțin de cinci zile. America nu mai este capabilă de așa ceva.

În zilele noastre, țara care poate produce cele mai mari cantități din aproape orice categorie de produse este China. Odată cu relația tot mai tensionată dintre cele două țări, capacitatea industrială a devenit un factor din ce în ce mai important pentru ambele părți.

O singură companie chineză a produs anul trecut mai multe nave comerciale (măsurate în funcție de tonaj) decât a fabricat toată industria construcțiilor navale din SUA de la al Doilea Război Mondial și până acum, potrivit Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale de la Washington.

Șantierele navale din China care construiesc vase comerciale pot fi convertite astfel încât să permită construcția de nave militare. China a construit de două ori mai multe nave militare decât SUA în ultimii 25 de ani, potrivit publicației Janes.

Forțele aeriene și navale ale Chinei se apropie tot mai mult de nivelul celor din SUA, cu toate că multe platforme americane sunt considerate mai avansate decât cele construite de chinezi.

China are multe fabrici, dar este și capabilă să le modernizeze mai repede, folosind tehnologii precum rețele private 5G pentru automatizare. Asta înseamnă că poate crea legăturile între echipamentul de producție, designeri și utilizatori mai repede și mai eficient, modernizând produsele cu o viteză mai mare decât producătorii tradiționali.

În Ucraina, spre exemplu, învățăturile rămase din experiența soldaților de pe front ajung direct la producătorii de drone, care apoi pot face modificările necesare foarte repede, ceea ce a permis Kievului să aibă un progres rapid în domeniul aeronavelor fără echipaj.

China a construit și foarte mulți roboți industriali, ceea ce îi permite să accelereze cu ușurință producția care beneficiază deja de avantajul uriaș al Beijingului în privința forței de muncă.

Într-un război nu este vorba doar despre echipament militar. Fiecare avion, navă sau tanc are nevoie de combustibil, piese de schimb și muniție. Echipajele lor au nevoie de mâncare, apă și îngrijiri medicale. China are mai multe vase cu care să își susțină trupele.

Chiar dacă Statele Unite ar putea să își extindă flota de nave de transport, nu sunt destui marinari care să lucreze pe aceste nave. China are de 200 de ori mai mulți marinari civili decât SUA.

În plus, China are mai multe materii prime necesare pentru a purta un război modern. Pământurile rare pe care le controlează China sunt necesare pentru construcția de rachete, avioane și submarine, ceea ce i-ar permite Beijingului să înlocuiască pierderile mai ușor în cazul unui conflict mai lung.

Dacă Statele Unite s-ar confrunta cu un conflict major, ar fi nevoie să își reorienteze industriile și muncitorii, așa cum au făcut în cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea.

China beneficiază deja de o armată de muncitori care lucrează în producție și care depășește cu mult forța de muncă din orice altă țară din lume.

Un grup care face parkour, un sport care presupune să ajungi dintr-un punct în altul în cel mai creativ mod, printre obstacole, a distrus un segment dintr-o clădire istorică dintr-un oraș antic din Italia. Gruparea „Phat” a vizitat orașul Matera, iar turiștii au alergat, urcat și sărit pe străzile și structurile prețioase ale orașului italienesc antic, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. 

Economie 2024-06-20 13:52:17

O gară aglomerată din nord-vestul Germaniei a fost evacuată parţial, iar circulaţia trenurilor a fost întreruptă, marţi, după ce o pasageră a lăsat în urmă o baterie externă în formă de grenadă, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-18 20:05:25

Ministrul Educației anunță că toate salariile din învățământ au fost plătite. Banii ar fi trebuit să fie virați vineri, dar au avut loc întârzieri din cauza unor erori informatice.

Economie 2022-05-16 19:35:34

Rusia a expulzat miercuri 85 de diplomați europeni. Este vorba despre  34 de francezi, 24 de  italieni și 27 spanioli. Decizia Moscovei vine după acțiuni similare ale Parisului, Romei și Madridului, relatează Reuters și Tass.

Economie 2022-05-18 15:15:38

Deflagrația a avut loc într-un tunel la mare altitudine din trecătoarea Salang, în estul Afganistanului, au anunţat duminică responsabili talibani, scrie AFP. Cel puțun 19 persoane și-au pierdut viața și peste 30 au fost răniți. Printre victime sunt "numeroase femei şi copii arşi grav", a anunțat un responsabil provincial însărcinat cu problemele de sănătate.

Economie 2022-12-19 09:22:14

Decretul prezidenţial de revocare a decoraţiei oferite de statul român lui Laszlo Tokes rămâne în vigoare, a decis justiția, căreia fostul europarlamentar i s-a adresat pentru a doua oară pentru a obține anularea retragerii Ordinului național „Steaua României”, relatează hirado.hu, care citează minuta hotărârii Curții de Apel București publicată luni pe site-ul instituției.

Economie 2022-10-17 20:49:18

Moartea medicului şi omului de televiziune britanic Michael Mosley s-a produs din cauze naturale, arată o anchetă preliminară, după ce a fost făcută autopsia cadavrului găsit pe insula grecească Symi, scrie The Guardian.

Economie 2024-06-10 19:00:25

Oficiali locali ai partidului de guvernământ din Rusia au provocat indignare după ce au oferit cadou mamelor soldaţilor ucişi în Ucraina maşini de tocat carne, un aparat de uz casnic invocat adesea pe linia frontului ca o comparaţie pentru a descrie un război brutal, în care sunt sacrificaţi mulţi oameni, relatează AFP.

Economie 2025-03-09 17:10:48