• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-05 19:14:43
  • Sursa:
Cat de aproape este Romania de intrarea in Schengen? Inca o tara isi anunta sustinerea Imagine

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni că și Danemarca se alătură statelor care susțin aderarea României la Spațiul Schengen, după o întrevedere cu ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în țara noastră. De-a lungul timpului, unele țări din UE, printre care și Germania și Franța, nu au susținut aderarea României, dar și-au exprimat sprijinul în ultima vreme. Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat săptămâna trecută că România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a fi membru cu drepturi depline, însă se pare că ultimul stat important care încă nu a dat undă verde este Olanda.

Și alți oficiali din UE și-au exprimat susținerea pentru aderarea României, iar Parlamentul European a votat în mai multe rânduri pentru acest lucru. La vizita sa din iunie în România, președintele Franței, Emmanuel Macron spunea, de asemenea, că „Franța e alături de România” în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen.

România îndeplinește de mai mult de 10 ani criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen, însă aderarea ei a fost blocată de mai multe ori la nivel politic, în Consiliul European, chiar dacă Parlamentul European și Comisia Europeană au susținut România.

Unii lideri din UE au invocat ani la rând problemele cu justiția și corupția pentru a bloca aderarea României la Schengen. Printre statele care s-au opus aderării României la Schengen s-au numărat, de-a lungul anilor, chiar Germania, Franța, dar și Olanda.

Germania și Franța și-au declarat, între timp, susținerea pentru România. Olanda a rămas, în schimb, sceptică cu privire la aderarea noastră la Schengen.

În prezent la spațiul Schengen au aderat 26 de țări. Dintre acestea, patru nu fac parte din Uniunea Europeană: Norvegia, Islanda, Elveția și Lichtenstein. România a parcurs cu succes toate etapele premergătoare aderării. Însă decizia finală privind intrarea României în Schengen trebuie luată de Consiliul European, care îi reunește pe șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Executivul de la Bucureşti este încrezător că România este tot mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen, în contextul războiului din Ucraina şi ca urmare a demersurilor făcute la nivel internaţional în acest sens.

Premierul Nicolae Ciucă a susţinut, într-un interviu acordat publicaţiei Bloomberg, că România ar putea deveni, începând din acest an, membră a spaţiului Schengen, după mai bine de un deceniu de aşteptare. Potrivit prim-ministrului, aderarea ţării la Schengen devine un obiectiv realizabil atât de repede în contextul ajutorului oferit de România de la izbucnirea războiului din Ucraina şi având în vedere implicarea statului la nivel internaţional.

Citește și: Ce avantaje ar avea aderarea la Schengen pentru România

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, luni, pe ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în România, Uffe Balslev, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Potrivit unui comunicat MAE, întrevederea a oferit prilejul unei evaluări a stadiului relațiilor bilaterale dintre România și Regatul Danemarcei, care se află la un nivel foarte bun, ministrul afacerilor externe exprimând dorința României de consolidare a dialogului politico-diplomatic și sectorial.

În planul cooperării economice, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a încurajat extinderea prezenței companiilor daneze în România, precum și intensificarea contactelor directe între cele două medii de afaceri la nivel central și local, având în vedere valoarea adăugată pe care aceste demersuri o pot aduce relației bilaterale în ansamblu.

Ministrul Bogdan Aurescu a făcut referire la îndeplinirea de către țara noastră a condițiilor de aderare la spațiul Schengen și a evocat eforturile depuse pentru gestionarea celor peste 2,2 milioane de refugiați ucraineni care au trecut frontiera României, precum și mesajele pozitive în sprijinul aderării României la spațiul Schengen formulate recent de o serie de parteneri europeni. În acest cadru, a menționat că România contează în continuare pe sprijinul părții daneze în îndeplinirea acestui obiectiv deosebit de important pentru țara noastră.

La rândul său, ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în România a exprimat sprijinul deplin al țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen.

În plan securitar, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aprecierea pentru decizia Danemarcei de participare la cooperarea europeană în domeniul apărării, ceea ce va contribui la creșterea profilului UE ca actor relevant în gestionarea crizelor cu care se confruntă.

Cei doi oficiali au evidențiat cooperarea româno-daneză foarte bună la nivelul UE și NATO și importanța menținerii unei coordonări strânse, de relevanță deosebită, în special în actualul context complicat de securitate. În acest registru, a fost realizat un schimb de opinii privind provocările de ordin economic, energetic, alimentar şi securitar cu care se confruntă UE ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă. În context, șeful diplomației române a prezentat detalii ale sprijinul acordat de România Ucrainei, cu accent pe asistența umanitară oferită refugiaților ucraineni și facilitarea transportului de grâne.

La finalul întrevederii, șeful diplomației române l-a asigurat pe interlocutor de întreg sprijinul autorităților române și al Ministerului Afacerilor Externe în derularea activității sale viitoare și i-a urat succes deplin în realizarea mandatului său în România.

Nicolae Ciucă a mulţumit luni Franţei şi Germaniei pentru susţinerea acordată în vederea aderării la Spaţiul Schengen, menţionând că „se pare că cele două ţări sunt suporterii” României în acest parcurs.

Precizările au fost făcute în cadrul evenimentului Grand Matinal Digital, organizat de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România. La evenimentul de la Palatul Victoria au luat cuvântul şi preşedinte CCIFER, Francois Coste, precum şi ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer.

„Aţi vorbit despre tot ceea ce a însemnat efectele pozitive ale mandatului Franţei la preşedinţia UE; de asemenea, vizita preşedintelui Macron în România - sunt momente pe care le scot de fiecare dată în evidenţă şi folosesc această oportunitate pentru a mulţumi Franţei pentru tot ceea ce a făcut, astfel încât România să se simtă cât mai aproape de acest deziderat naţional, ca în final să reuşim să fim consideraţi membri de drept al Spaţiului Schengen. Am mulţumit Germaniei, am mulţumit Franţei. O mai facem o dată şi se pare că cele două ţări sunt suporterii noştri în acest parcurs. Este un obiectiv de ţară şi avem nevoie să lucrăm până la final la îndeplinirea lui", a spus Ciucă.

Nicolae Ciucă s-a arătat încrezător că după aderarea la Spaţiul Schengen România va deveni şi membru OCDE.

„Totodată, cred că este important să aducem în discuţie şi primirea foii de parcurs pentru a deveni membru al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, foaie de parcurs care s-a semnat la Paris şi prin ambasada noastră de la Paris am reuşit să ne coordonăm foarte bine cu OCDE şi în felul acesta să ne asigurăm că vom avea un parcurs cât se poate de bine coordonat şi să ne bucurăm, după ce reuşim să intrăm în Spaţiul Schengen, şi de accederea cu drepturi depline în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică", a spus premierul.

Statele Unite vor avea 5.000 de militari în România, ca parte a planului de descurajare la adresa Rusiei, a anunțat președintele american Joe Biden, înainte a de începe summitul NATO de la Madrid.

Economie 2022-06-29 12:37:11

Protestele și tensiunile sociale din provincia uzbecă Karakalpakstan, izbucnite la sfârșitul săptămânii trecute, au dus la moartea a 18 oameni și la rănirea a alți 243, relatază Reuters.

Economie 2022-07-04 12:29:59

Șefa PSDU, Oana Crețu, a cărei candidatură la președinție a fost respinsă de Biroul Electoral Central, le-a cerut membrilor BEC să bage la congelator listele ei de semnături pentru prezidențiale.

Economie 2025-03-20 16:45:22

Călin Georgescu, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, a vorbit despre dezvăluiri privind fostul director al SRI, Eduard Hellvig, duminică seara, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV. Astăzi, într-o postare pe rețeaua X, afirmă că Georgescu a venit cu „niște 'bombe' despre care vrea să lase impresia că sunt rezultat al unei bune cunoașteri despre dedesubturile serviciilor”. „În realitate, d. Georgescu lucrează mult din imaginație și se lasă prea lesne asmuțit, păcălit, trimis la înaintare cu declarații fără substanță reală”.

Economie 2025-02-03 15:07:25

Indiferent de care parte a spray-ului cu vopsea ați fi, fenomenul graffiti (și, prin extensie, street art) ține de realitatea prezentului. Faptul că polarizează societatea nu e nici surprinzător, nici îngrijorător. Vorba poetului, „este”.

Economie 2023-11-18 23:17:44

Un tânăr a murit, iar un adolescent a ajuns la spital după ce căruța în care se aflau, care nu era semnalizată, a fost lovită de o mașină, pe un Drum Național din Galați.

Economie 2022-12-17 21:22:29

Cel mai ieftin litru de motorină standard putea fi cumpărat astăzi în România cu 7 lei și 19 bani, iar cel mai ieftin litru de benzină se vindea cu 6 lei și 48 de bani, după o nouă scădere a prețurilor.

Economie 2023-02-24 14:27:46

Un copil moare la fiecare zece minute în Yemen din cauza foamei, avertizează UNICEF care pledează pentru fonduri de urgență pentru această țară aflată în război, unde milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie.

Economie 2023-03-24 07:55:02