• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-22 11:00:30
  • Sursa:
Casele pana in 150 de mp, ridicate fara autorizatie. Ce spun expertii despre propunerea ministrului Dezvoltarii: „Va crea haos” Imagine

Construcții fără autorizații - este cea mai nouă propunere a ministrului Dezvoltării prevăzută în noul Cod al Urbanismului, care urmează să fie adoptat. Doar casele de până în 150 de metri pătrați și anexele gospodărești vor putea fi ridicate fără autorizație, precizează Cseke Attila. Autoritățile locale nu vor fi excluse din decizie, dar vor avea la dispoziție 15 zile în care să comunice dacă este nevoie sau nu de autorizație. În timp ce ministrul Dezvoltării vorbește despre o simplificare a procedurilor birocratice, unii dintre arhitecți sunt de părere că schimbarea va produce, în fapt, haos în domeniu. „Vom ajunge și la pierderi de vieți omenești”, atrage atenția Omar Aloub, arhitect.

Schimbarea legii vizează construcțiile simple, case cu o suprafață de maximum 150 de metri pătrați, pentru care emiterea autorizațiilor durează acum chiar și doi ani.

„Ne dorim o simplificare a procedurilor birocratice. Controlul autorității locale nu este exclus. Este vorba și de o creștere a răspunderii proiectantului”, a explicat, în direct la Digi24, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, motivele care au stat la baza propunerii.

Deși ar reduce timpul petrecut pe drumuri între instituții pentru obținerea de acte și avize, noile reglementări ridică semne de întrebare în privința siguranței construcției, spun specialiștii.

„Va crea un haos total în domeniu. Fiecare va construi, față de limite de teren, cum își dorește, vor apărea probleme de siguranță și vom ajunge și la pierderi de vieți omenești, datorită faptului că nu va trece prin niciun fel de control al verificării construcțiilor”, a explicat, pentru Digi24, arhitectul Omar Aloub.

„Ar fi mai bine, dar nu cred că este posibil, pentru că nu poți construi fără autorizație, fără să știi ce e sub casă sau fără să știi, să strici ceva, o rețea, o canalizare”, e de părere cineva.

„Mi se pare o idee foarte bună. Actele sunt greu de făcut, cel puțin costurile sunt foarte mari, dar, sigur, că trebuie să fie și o siguranță a celor care construiesc”, completează altcineva.

Noile reglementări ar viza și construcțiile mici, cum sunt bucătăriile de vară, garajele sau anexe de până în 20 de metri pătrați, cu respectarea reglementărilor locale.

„În mediul rural, se pot construi case până în 150 de m pătrați cu un singur nivel. Deci aici intră strict casele cu un etaj, parter fără etajul unu, demisol, iar în legea aceasta ar mai fi garajele care intră, da, puncte gospodărești, stații de încărcare”, spune Vlad Bălaie, manager proiect construcții.

„E vorba de a construi fără autorizație, construcții în afara zonelor protejate și în mediul rural, dar, totuși, cu proiect”, susține Mihai Racu, arhitect.

„Însă regulile de urbanism, vecinătatea, parcelele, suprafețele de parcele pe care trebuie să le avem pentru a edifica aceste imobile, ele vor rămâne”, declară Lucia Suciu, primar comunei Chinteni, județul Cluj.

Mai exact, persoana care vrea să construiască trebuie să notifice Primăria, care are la dispoziție 15 zile ca să își dea acordul pe proiect. În lipsa unui refuz oficial, lucrările pot să înceapă, însă doar pe baza unui proiect dezvoltat de persoane autorizate.

„Proprietarul ne notifică cu documentație care vrea să construiască, iar noi dam un aviz, de principiu, că e posibil să construiască”, explică, pentru Digi24, Dragomir Dumitru, primarul localității Gălbinași din județul Buzău.

Proiectul propus de ministrul Dezvoltării este preluat din alte state europene care au implementat deja acest model.

reporteri: Bianca Timșa, Ioana Carpenoperatori: Radu Tomuleț, Bogdan Vlădoiu