• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-08 11:04:11
  • Sursa:
Casa lui Trump din Florida, unde au fost gasite documente secrete, magnet pentru spioni straini. Ce incidente au avut loc la Mar-a-Lago Imagine

Reședința de la Mar-a-Lago a lui Donald Trump - de unde FBI a ridicat zeci de documente clasificate, printre care și secrete nucleare - este un magnet pentru spionii străini, avertizează foști ofițeri de informații, potrivit The Guardian.

Printre documentele ridicate de la reședința din Florida a fostului președinte american se numără și unul „descriind forţele militare ale unei ţări străine, inclusiv capacităţile sale nucleare”, a relatat Washington Post după perchezițiile FBI. 

De asemenea, alte documente erau marcate SAP (Special-Access Programmes, Programe cu Acces Special), care conțin adesea informații despre operațiuni de intelligence ale Statelor Unite și a căror circulație este strict restricționată, chiar și printre oficialii americani cu acces înalt la informați isecrete.

Poate cel mai îngrijorător, printre documentele găsite acasă la Trump erau și unele marcate HCS (Humint Control Systems, Sisteme de Control Humint), care implică informații culese de agenți (human intelligence, Humint - în engl.) în țări inamice, agenți ale căror vieți ar fi puse în pericol dacă identitățile lor sunt compromise.

Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații face acum o evaluare a posibilelor daune, care se concentrează pe sensibilitatea documentelor, dar oficiali americani afirmă că este datoria FBI să stabilească cine ar fi putut avea acces la ele.

Iar aici sunt multe posibilități, scrie The Guardian. Reședința unui fost președinte fascinat de dictatorii străini, neîncrezător în propriile servicii de informații și lăudăros cu secretele pe care le cunoaște este o țintă evidentă pentru serviciile străine de informații.

„Știu că profesioniști în securitate națională din cadrul guvernului, foștii mei colegi, sunt îngrijorați de daunele pe care le-ar fi putut cauza”, a declarat John Brennan, fost director CIA, pentru postul MSNBC.

„Sunt sigur că (reședința de la) Mar-a-Lago a fost ținta serviciilor de spionaj rusești și a altor servicii în cursul ultimelor 18 sau 20 de luni și că, dacă au reușit să infiltreze agenți în acea casă, care au putut intra în încăperile unde erau documentele și să le fotografieze, asta au făcut.”

Luna trecută, Proiectul pentru Raportarea Crimei Organizate și Corupției (OCCRP) a scris că o imigrantă din Ucraina, vorbitoare de limbă rusă, a reușit să intre în contact cu familia și prietenii fostului președinte la reeșdința de la Mar-a-Lago, prezentându-se drept Anna de Rothschild, moștenitoare a cunoscutei dinastii de bancheri.

Inna Iașcișin, fiica unui șofer de camion care a emigrat în Canada, le-a împărtășit celor care o ascultau povești despre podgorii și proprietăți imobiliare și despre cum a crescut ea în Monaco, și chiar l-a întâlnit pe fostul președinte în persoană, pozându-se alături de el pe ternul de golf.

Nu există dovezi că Inna Iașcișin ar fi spioană, dar episodul demonstrează cât de ușor este să intri la Mar-a-Lago. În timpul președinției lui Donald Trump, două femei de naționalitate chineză au fost prinse intrând fără drept pe proprietate, în două ocazii separate.

Una dintre ele, Yujing Zhang, avea patru telefoane mobile la ea, un laptop, un hard disk extern și un stick de memorie conținând malware. În ca,era ei de hotel, anchetatorii au găsit nouă stick-uri USB, cinci cartele SIM și un „detector de semnale” care poate localiza camere sau microfoane ascunse. Ea a fost declarată vinovată de intrarea fără drept pe o proprietate aflată sub restricție, fals în declarații making și a fost deportată în China, în 2021.

Dar oaspeții nu reprezintă singura sursă de îngrijorare. Anul trecut, compania Trump Organization a căutat să angajeze 87 de muncitori străini pentru diverse posturi la Mar-a-Lago, pe salrii începând de la 11,96 de dolari pe oră.

„Orice serviciu străin de informații competent - indiferent că este din China, Iran, Cuba, cu siguranță Russia - este și a fost interesat să obțină acces la Mar-a-Lago”, a spus Peter Strzok, fost director adjunct de contrainformații la FBI, pentru MSNBC.

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german, Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru regimul de la Kremlin că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar, relatează Reuters.

Economie 2024-06-02 18:13:43

O nouă şedinţă a coaliţiei va avea loc duminică, pentru finalizarea listei comune PSD-PNL la alegerile europarlamentare, scrie News.ro, citând surse politice.

Economie 2024-03-08 15:53:56

Spitalul Al-Shifa din oraşul Gaza va deveni o „groapă comună” pe măsură ce electricitatea se va epuiza, a declarat joi un medic de la cea mai mare unitate medicală din enclavă, potrivit News.ro. 

Economie 2023-11-03 10:54:51

Un tribunal turc a ordonat joi arestarea unei vedete pop celebre pentru ţinutele sale îndrăzneţe şi pentru susţinerea drepturilor comunităţii LGBTQ şi a acuzat-o de „incitare la ură” pentru un comentariu despre şcoli religioase, informează AFP.

Economie 2022-08-26 16:33:08

Sud-coreenii au devenit cu un an sau doi mai tineri, în baza unei noi legi care aliniază cele două metode tradiționale de numărare a vârstei din țară la standardele internaționale, relatează BBC.

Economie 2023-06-28 09:10:03

O nouă înregistrare publicată pe rețelele sociale arată o coloană de vehicule militare furnizate de Turcia trupelor ucrainene. Conform Ukraine Weapons Tracker - cont de pe Twitter care s-a specializat în furnizarea și difuzarea de imagini cu tehnică de luptă folosită pe frontul din Ucraina - blindatele turcești sunt dotate cu turela teleoperabilă Pro Optica „Anubis” care poate folosi mitraliere ușoare sau grele și care e prevăzută inclusiv cu o cameră termală cu sistem de ochire în infraroșu. Autoritățile române au refuzat, până în prezent, să recunoască public dacă România ajută militar Ucraina în vreun fel.

Economie 2023-01-09 15:46:41

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a convocat, luni, o videoconferinţă cu reprezentanţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă şi ai autorităţilor locale din judeţele Tulcea, Galaţi, Constanţa şi Brăila, pentru a verifica stadiul aplicării măsurilor privind protecţia cetăţenilor din judeţele aflate în apropierea graniţei cu Ucraina.

Economie 2023-09-11 23:47:35

Cinci membri ai Parlamentului European intenționează să participe, în această săptămână, la parada militară organizată de Rusia cu ocazia Zilei Victoriei. Delegația include eurodeputați din Germania, Cehia, Cipru și Slovacia, potrivit agenției germane dpa, citată de The Moscow Times.

Economie 2025-05-08 16:35:56