• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-16 14:08:01
  • Sursa:
Carmen Iohannis danseaza pe ritmuri africane la un liceu de fete din Kenya. Klaus Iohannis, invitat sa participe la dansul traditional Imagine

Klaus și Carmen Iohannis au mers joi la liceul de fete Uthiru, din Kangemi, în cadrul vizitei de stat a președintelui în Kenya. Șeful statului a transmis că România a făcut o donație prin programul de asistență pentru dezvoltare. De asemenea, la evenimentul de inaugurare a fost organizat un dans tradițional în care un grup de fete a dansat cu soția președintelui. Klaus Iohannis a fost invitat să participe, însă a preferat să stea pe margine.

Klaus și Carmen Iohannis, în vizita la Liceul de fete Uthiru, din Kangemi, în cadrul vizitei de stat a președintelui în Kenya. Foto: Administrația Prezidențială Deschide galeria foto

„Sunt foarte bucuros să vizitez astăzi Liceul de fete Uthiru din Kangemi și să inaugurez donația făcută prin intermediul programului nostru oficial de asistență pentru dezvoltare. Vom continua să ne concentrăm asupra implementării proiectelor la nivel local, pentru o educație incluzivă și calitativă”, arată un mesaj publicat pe rețeaua socială X.

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au fost miercuri în safari în Parcul Naţional Nairobi, în cadrul vizitei oficiale în Kenya. Imaginile au apărut pe pagina de Facebook Kenya Wildlife Service. Administraţia Prezidenţială, deși nu avea în program vizita în Parc până la apariția imaginilor, a transmis, la scurt timp după, că „în cadrul vizitei de stat în Kenya, similar altor şefi de stat, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost invitat de partea kenyană să viziteze Parcul Naţional Nairobi, care este unic în lume prin faptul că aduce aproape de mediul urban o biodiversitate variată”.

Joi, Iohannis urmează să ajungă în Tanzania, în cadrul turneului său african, scrie presa din această țară, transmițând că șeful statului va fi în vizită timp de patru zile. Șeful statului va merge inclusiv în zonele turistice din Zanzibar - Stone Town, partea antică a orașului Zanzibar și casa lui Freddie Mercury.

Ministrul Turismului din Kenya, Alfred Mutua, a postat pe rețelele sociale mai multe poze alături de Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis. Mutua spune că l-a îndemnat pe președinte să încurajeze românii să viziteze Kenya.

Un miliardar american lansează un nou proiect în valoare de 20 de milioane de dolari, care presupune construcția unui submarin ce ar putea demonstra că epava Titanicului poate fi explorată în siguranță. Aceasta se întâmplă la un an de la dezastrul submarinului Titan, în care au fost ucise 5 persoane după o implozie.

Economie 2024-05-29 07:24:43

Gruparea de mercenari ruși Wagner „profită” de pe urma instabilității provocate de lovitura de stat din Niger, spune secretarul american de stat, Antony Blinken, relatează BBC.

Economie 2023-08-08 15:42:48

Meteorologii au emis joi o informare de vreme rea, valabilă la nivelul întregii țări, până luni seară: se vor semnala ploi puternice, grindină și vijelii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și un cod galben de furtună, valabil joi, pentru 21 de județe din jumătatea de est a țării.

Economie 2025-05-22 10:17:20

Kevin McCarthy, de acum fost președinte al Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite, a anunțat că nu intenționează să mai candideze din nou la șefia forului legislativ, după ce a fost demis printr-un vot istoric de proprii colegi și de democrați, relatează CNN.

Economie 2023-10-04 08:59:01

Maia Sandu este favorită în intenţiile de vot ale alegătorilor din Republica Moldova pentru un nou mandat la președinție, potrivit datelor unui sondaj iData publicat miercuri, informează Radio Chişinău, preluat de Agerpres. Totodată, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care o susține pe Maia Sandu, ar câștiga cele mai multe locuri de deputat dacă ar fi organizate alegeri parlamentar.

Economie 2024-05-29 19:24:00

1945 - ÎNCEPUTUL EREI ATOMICE

Economie 2023-07-17 00:33:42

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că la Bahmut şi Soledar se duc lupte grele în continuare, însă ruşii au înregistrat acolo pierderi semnificative. "Acesta este unul dintre cele mai sângeroase locuri din prima linie", a spus el. Rusia și Belarus vor organiza exerciții comune ale forțelor aeriene în Belarus între 16 ianuarie și 1 februarie, a anunțat Ministerul Apărării din Belarus. 

Economie 2023-01-09 22:21:51

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, afirmă că „mainstream-ul pro-război de la Washington şi Bruxelles a lansat o tentativă finală, îndârjită împotriva noii realităţi”. Declarația lui vine la scurt timp după decizia pe care Casa Albă ar fi luat-o de a permite Kievului să folosească rachetele ATACMS pentru a ataca ţinte militare situate în interiorul Rusiei.

Economie 2024-11-18 12:12:49