• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-23 20:38:31
  • Sursa:
Care sunt pricipalele grupari armate rusesti care lupta de partea ucraineana Imagine

Incursiunea unităţilor de sabotori în regiunea rusă Belgorod, acţiune revendicată de două grupări armate ruseşti anti-Kremlin, a adus în prim-plan rolul voluntarilor ruşi care luptă de partea ucraineană, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Agenţia de presă EFE prezintă, într-un material, principalele grupări armate de voluntari ruşi şi de alte etnii din spaţiul post-sovietic care luptă de partea Kievului:

Corpul Voluntarilor Ruşi este o formaţiune paramilitară fondată în august 2022 de către rusul Denis Nikitin şi compusă din ultranaţionalişti, dintre care majoritatea au luptat din 2014 în cadrul batalionului ucrainean Azov.

Principiul fundamental al organizaţiei este intoleranţa faţă de orice fel de colaborare cu moştenitorii regimului sovietic, inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, care, potrivit membrilor, urmăreşte „anihilarea ruşilor ca etnie”.

Ei se declară moştenitorii mişcării emigranţilor ruşi „Ideea Albă”, creată în anii 1930 de către emigrantul Victor Larionov, un duşman înverşunat al guvernului bolşevic.

Potrivit presei, în 2022, Corpul Voluntarilor Ruşi a participat la lupte în regiunile ucrainene Zaporojie şi Doneţk. Cu toate acestea, ei au căpătat notorietate mediatică după două atacuri în regiunea rusă Briansk, în martie şi aprilie 2023, şi, cel mai recent, din regiunea Belgorod, unde au cucerit mai multe localităţi.

Legiunea Libertate pentru Rusia a fost constituită în martie 2022, la scurt timp după începerea campaniei ruseşti din Ucraina, cu dezertori din forţele armate ruse, precum şi cu emigranţi ruşi şi belaruşi fără experienţă militară.

Această formaţiune, care are ca scop „respingerea agresiunii ruse în Ucraina şi răsturnarea regimului lui Vladimir Putin”, are două batalioane şi a fost implicată atât în lupte în estul ţării, cât şi în acte de sabotaj pe teritoriul rusesc.

Printre membrii săi se numără fostul vicepreşedinte al băncii ruseşti Gazprombank, Igor Volobuiev, de origine ucraineană, care s-a alăturat formaţiunii în iunie 2022, după ce a părăsit Rusia.

Împreună cu Corpul Voluntarilor Ruşi, legiunea a participat la raidul din 22 mai în regiunea Belgorod.

Armata Naţională Republicană (NRA, acronim în rusă), care şi-a luat numele după IRA irlandeză, şi-a câştigat faima în primele luni ale războiului din Ucraina prin mai multe atacuri asupra birourilor de recrutare din diferite părţi ale Rusiei.

Potrivit fostului deputat rus Ilia Ponomariov, exilat în Ucraina, NRA a comis în august 2022 atentatul cu bombă care a ucis-o pe Daria Dughina, fiica unuia dintre ideologii ultranaţionalismului rus, Aleksandr Dughin, care era ţinta atacului.

În aprilie 2023, i-a fost atribuită, de asemenea, uciderea cunoscutului blogger militar rus Vladlen Tatarski, într-un restaurant din Sankt Petersburg, după ce o statuetă cu un dispozitiv exploziv în interior a explodat.

Crearea sa este inspirată după primul preşedinte cecen, Djohar Dudaev, care a fost asasinat de Rusia în 1996. Acest corp a fost creat în 2014 de minoritatea cecenă exilată în Danemarca.

Membrii săi au luptat în Donbas (2014-2015) şi, de la începutul intervenţiei militare ruseşti, au participat la apărarea Kievului, la eliberarea Harkovului (2022) şi la bătălia de la Bahmut (2023).

Kalinouski a fost un revoluţionar belarus care a condus Insurecţia poloneză din 1863 împotriva Imperiului Rus.

Regimentul a fost format anul trecut de voluntari belaruşi pentru a învinge invadatorul rus şi apoi pentru a elibera Belarusul de sub jugul lui Aleksandr Lukaşenko. Ei au luptat la Kiev, la Lisiceansk şi, mai recent, în Donbas.

Formată din georgieni, această legiune a luptat în Donbas în 2014, iar doi ani mai târziu a fost integrată în armata ucraineană.

Începând de anul trecut, au participat la bătălii majore în Ucraina, de la Hostomel la Irpin, Izium, Mariupol şi Bahmut.

În urmă cu un an, a fost acuzată de presa occidentală că a executat prizonieri de război ruşi.

Jair Bolsonaro riscă o pedeapsă grea cu închisoarea. Judecătorii Curții Supreme a Braziliei au decis în unanimitate că fostul președinte Jair Bolsonaro și șapte dintre asociații săi vor fi judecați pentru cinci capete de acuzare, inclusiv încercarea de a organiza o lovitură de stat după ce liderul de extremă dreapta a pierdut alegerile din 2022, anunță BBC.

Economie 2025-03-27 09:52:32

Guvernul a pus miercuri în transparenţă publică proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică plafoanele privind utilizarea plăţilor cash, în expunerea de motive precizându-se că societatea românească nu este pregătită la acest moment pentru limitarea utilizării numerarului, transmite News.ro.

Economie 2023-11-08 13:31:05

Un bărbat ce transporta peste două kilograme și jumătate de cocaină, ascunse în caroseria mașinii, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, aproape de Oradea, relatează News.ro.

Economie 2024-12-03 10:26:57

Decizia agențiilor de presă de a retrage fotografia prințesei de Wales dăunează Familiei Regale, iar publicul se va întreba dacă informațiile actualizate privind starea de sănătate a lui Kate sunt credibile, avertizează mai mulți experți. Palatul Kensington, care a publicat fotografia, este ținta unui val de întrebări într-un moment în care a urmărit anihilarea isteriei cauzate de starea de sănătate a prințesei, dar a obținut contrariul. Luni, Kate și-a cerut scuze pentru confuziile apărute.

Economie 2024-03-11 13:31:16

Pieţele bursiere din SUA au înregistrat miercuri una din cele mai bune zile din istorie, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că suspendă, pe o perioadă de 90 de zile, unele taxe vamale care vizează alte ţări, cu excepţia Chinei, pentru a acorda timpul necesar oficialilor SUA pentru a negocia cu ţările implicate.

Economie 2025-04-10 11:26:04

Până nu demult, Dean Meadowcroft a lucrat ca redactor la un mic departament de marketing. Scria comunicate de presă, postări pe rețelele sociale și alte tipuri de conținut pentru compania la care lucra. La patru luni după ce firma lui a introdus un sistem de inteligență artificială, el și toți membrii echipei sale au fost concediați.

Economie 2023-06-18 08:00:37

Porţiunea din râul Dâmboviţa care traversează Capitala în zona Operetei a fost golită şi va rămâne aşa până la finalul săptămânii, decizia de golire totală a biefului fiind luată după ce s-au constatat infiltraţii în albia amenajată. Specialiştii de la Apele Române informează că un vortex s-a format pe râu, iar manevrele de golire a porţiunii cuprinse între Operă şi planşeul din zona Unirii au fost decise pentru a se face o estimare cât mai corectă a măsurilor care trebuie luate. Odată cu golirea acestei porţiuni, specialiştii de la Apele Române au identificat, în apă, peste 20 de trotinete dar şi anvelope.Potrivit oficialilor de la Apele Române, un vortex s-a format pe râul Dâmboviţa, în zona biefului Operetă. Apariţia acestui fenomen, vortex, indică faptul că se produc infiltraţii la cuva de apă curată a albiei râului, iar în acest context, autorităţile au decis golirea de apă a porţiunii amenajate a Dâmboviţei între Operă şi planşeul din zona Unirii, scrie News.ro. Manevrele de golire totală a biefului Operetă au fost executate controlat duminică, 24 martie, cu scopul de a fi asigurate condiţiile optime pentru vizualizarea infiltraţiei în albia amenajată a râului.

Economie 2024-03-26 19:23:11

O firmă de curierat din Marea Britanie a dezactivat funcţia de inteligenţă artificială (AI) din sistemele sale de chat online, după ce un utilizator furios a determinat sistemul să compună o poezie despre cât de prost este serviciul pentru clienţi al companiei, relatează Reuters.

Economie 2024-01-20 18:00:10