Pădurile cele mai expuse riscului de dispariţie din cauza secetei se află în bazinul mediteranean, în sudul Australiei, în nord-vestul Amazonului şi în Statele Unite, arată datele unui studiu condus de Centrul de Cercetare Ecologică şi Aplicaţii Forestiere (CREAF), la care participă Universitatea Autonomă din Barcelona (UAB).

Pentru a detecta pădurile care sunt cele mai vulnerabile la secetă, studiul foloseşte o nouă metodă de caracterizare a pădurilor în faţa penuriei de apă dintr-o perspectivă largă şi holistică, scrie Agerpres, preluând EFE.

Principala noutate a metodei constă în faptul că evaluează pădurea ca pe un întreg ecosistem, un ansamblu de organisme care răspund diferit la condiţiile externe, ceea ce permite prezicerea la o scară mult mai mare a impactului schimbărilor climatice asupra pădurilor din întreaga lume.

În acest scop, cercetătorii au luat în considerare date fiziologice privind strategiile folosite de mii de specii pentru a depăşi lipsa apei, date evolutive şi filogenetice privind modul în care a evoluat adaptarea la secetă, precum şi date privind solul şi clima din fiecare biom din lume.

Potrivit cercetătorului, „datele fiziologice specifice fiecărei specii ne spun că mulţi arbori mediteraneeni sunt foarte bine adaptaţi la secetă. Chiar şi aşa, modelul nostru sugerează că aceste păduri au un risc foarte mare de dispariţie din cauza secetei”, deoarece „speciile foarte sensibile la secetă coexistă” cu episoade „tot mai recurente şi mai lungi” de lipsă de apă.

Pablo Sanchez-Martinez, cercetător la CREAF, este autorul principal al studiului, care face parte din teza sa de doctorat şi care a fost publicat în revista Nature Ecology and Evolution.

Alături de Pablo Sanchez-Martinez, studiul a fost realizat de cercetătorii Maurizio Mencuccini şi Jordi Martinez-Vilalta.