• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-24 09:14:33
  • Sursa:
Cardurile pentru alimente vor fi incarcate mai repede, inainte de Paste Imagine

Beneficiarii voucherelor pentru alimente vor primi cea de-a doua tranșă de bani din acest an mai repede, înainte de Paşte. 2,4 milioane de români au astfel de carduri, care sunt încărcate o dată la două luni cu 250 de lei.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Ulei, făină, zahăr, legume, fructe, carne și lactate, acestea sunt produsele care se pot cumpăra cu cei 250 de lei. Rămâne de văzut ce cantități își vor permite oamenii să cumpere, dat fiind faptul că, cel puțin la nivelul județului Gorj a fost anunțat că un kg de carne de miel va costa înainte de Paște între 40-45 de lei. Un kg de roșii în piață se va vinde  cu peste 20 de lei, iar un kg de brânză costă deja între 35-45 de lei. Anul acesta, voucherele pentru alimente vor fi încărcate o dată la două luni. Cei mai mulți beneficiari ai cardurilor sunt în Capitală, 122.000. În județul Suceava sunt 90.879 de beneficiari, iar în județul Iași sunt 90.196 de beneficiari. Ministrul Muncii Boloș anunța faptul că termenul pentru încărcarea acestor vouchere a fost stabilit în Săptămâna Mare. Mai exact pe data de 13 aprilie românii vor primi acești 250 de lei pentru a-i folosi atunci când merg la cumpărături pentru masa de Paște. În România, în acest moment, sunt aproximativ 2,4 milioane de beneficiari.