Însă, președintele fondului american de investiții PointState, citat de CNBC, prevede că prețul petrolului american va scădea cu 15% până la finele acestui an. Prognoza sa vine în completarea unei alte previziuni, făcute de data aceasta de gigantul financiar Citibank, care crede că prețul petrolului american va scădea cu un sfert în următorii doi ani.
Ieftinirea petrolului american ar aduce automat și o ieftinire a petrolului folosit în restul lumii, inclusiv în România. Cu petrolul american undeva la 80 de dolari, cel european s-ar vinde cu aproximativ 90 de dolari pe baril, ceea le-ar da posibilitatea companiilor petroliere să ieftinească benzina și motorina.
Analiștii americani spun ca totul are de-a face cu cererea și oferta. Cum cantitățile mari de petrol din Statele Unite au crescut, prețurile actuale sunt nejustificat de mari. În același timp, dacă Statele Unite au mai mult petrol din surse proprii înseamnă ca importă mai puțin. Așadar, există începutul unei supraproducții de petrol și pe piața internațională.
Însă analiștii americani recunosc că situația nu este chiar atât de simplă. Companiilor petroliere nu le plac aceste ieftiniri. De, exemplu, Chevron și-a făcut planurile pentru viitorul apropiat luând în calcul o cotație a petrolului de 110 dolari pe baril, cu 10% mai mare decât prețul actual. Ca să forțeze o scumpire a petrolului, companiile ar putea diminua producția. Este o tactică împrumutată de la cartelul OPEC, care a umblat întotdeauna la nivelul producției pentru a dirija prețurile în direcția dorită.
Însă, în curând, libertatea de mișcare a OPEC ar putea scădea drastic. Iran și Libia, două dintre țările membre ale cartelului nu vor avea niciun interes să diminueze extracția de petrol oricât de jos ar ajunge prețurile. Puternic lovit de sancțiunile internaționale, Iranul spera că, prin renunțarea la programul nuclear, va fi reprimit pe piața occidentală a petrolului. Asta în vreme ce guvernul Libiei, o țară care nu și-a revenit după prăbușirea regimului Gaddafi, speră să reia cât mai repede exporturile de petrol la capacitate maximă, după ce zăcămintele au fost capturate de grupări rebele.
