Ștefan are 38 ani și în urmă cu 6 ani a cunoscut o indiancă în timp ce muncea în Marea Britanie. După câteva luni femeia i-a propus să se căsătorească pentru a obține viză. Pentru că se atașase de ea, românul a acceptat. Spune că nu voia ca partenera să fie trimisă înapoi în Mumbai.
Ștefan: După ce ne-am căsătorit, am realizat că ea era cu altcineva de la început, un pakistanez. Voia să obțină viza să rămână cu el acolo, el fiind șofer de taxi. Pur și simplu nu m-a mai băgat în seamă. Mă chema doar când avea nevoie de semnătură și cam atât. Așa mi-am dat seama că nu a fost vorba de iubire, a fost să mă păcălească să rămână în Londra.
Indianca a dispărut, iar la un an de la căsătorie, Ștefan a întâlnit-o pe Alina, care era în Anglia, la fel ca el, la muncă. S-au îndrăgostit și au făcut doi copii. Acum vor să se căsătorească, dar nu pot.
Alina - concubina lui Ștefan: Sunt alături de el și de asta nu voiam să mă căsătoresc cu el ilegal și i-am zis să avem răbdare că totul o să se rezolve. Dacă iubești o persoană, o iubești așa cum e.
Ștefan a încercat să dea de femeia care în acte îi este soție, dar fără succes, tânăra din India l-a blocat pe internet și i-a transmis să o lase în pace. Bărbatul nu știe ce are de făcut pentru a divorța, iar avocații cu care am stat de vorbă ne-au spus că separarea e posibilă chiar și fără acordul soției. Ștefan trebuie să meargă la judecătorie și să-i convingă pe magistrați că nu iși mai dorește relația.
Daniel Chifor - avocat: Atâta timp cât există un domiciliu declarat fie în străinătate, fie în România se va constata o procedură adică se va prezuma că se știe de divorț și evident se poate pronunța și divorțul în lipsă dacă sunt îndeplinite toate garanțiile.
Jurnaliștii Digi24 au contact-o pe femeia din India pentru o reacție, dar nu au primit niciun răspuns.
