• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-16 09:19:08
  • Sursa:
Capitala ar putea avea un nou aeroport, in sud. Sunt analizate terenuri din judetul Giurgiu. Ce spun localnicii Imagine

Un aeroport nou ar putea apărea în sudul Bucureștiului, pe terenurile plane din județul Giurgiu. Proiectul, susținut de Primăria Sectorului 4 și Consiliul Județean Giurgiu, este văzut de unii localnici ca o șansă de dezvoltare, în timp ce alții se tem că își vor pierde liniștea.

Zona are avantajul unui teren plat și întins, dar și al existenței unui culoar oficial de zbor deasupra. Proiectul, discutat încă din perioada comunistă și reluat de mai multe ori în ultimele decenii, pare să capete acum contur oficial. Potrivit estimărilor, aeroportul ar urma să ocupe între 300 și 700 de hectare și să coste cel puțin două miliarde de euro.

Până la începerea lucrărilor, mai sunt necesari doi pași importanți: aprobarea Planului Urbanistic Zonal și realizarea studiului de fezabilitate. Acestea ar putea fi finalizate în toamna acestui an.

„Cel mai nou proiect de infrastructură pe care-l vom derula în sudul Capitalei, menit să echilibreze decalajul major de dezvoltare între nordul şi sudul oraşului este cel privind construcţia unui aeroport internaţional, pe care comunitatea noastră îl va realiza împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu”, anunța Primăria Sectorului 4, într-un comunicat din 2023.

Părerile localnicilor sunt împărțite. Unii susțin ideea unui aeroport care ar putea aduce dezvoltare în zonă, în timp ce alții se tem că își vor pierde liniștea.

Două cutremure cu magnitudinea 3,4 s-au produs vineri în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2025-02-14 07:36:35

Echipa națională a României va înfrunta Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino, în grupele preliminare de calificare la Campionatul Mondial din 2026, conform tragerii la sorți desfășurate, astăzi, la Zurich.

Economie 2024-12-13 16:32:45

Ucraina cere o invitaţie de aderare la NATO înainte ca Joe Biden să plece de la Casa Albă considerând că ar fi o realizare potrivită pe care să o lase în urmă preşedintele american, a declarat pentru Reuters ambasadoarea Kievului la Alianţa Nord-Atlantică, informează News.ro.

Economie 2024-10-16 10:53:22

Bulgaria va exporta energie electrică în schimbul gazelor naturale din Azerbaidjan, a anunțat ministrul bulgar al economiei și industriei, Nikola Stoianov, citat de Novinite.

Economie 2022-09-12 12:06:57

Preşedintele USR, Elena Lasconi, spune că actuala legislaţie „leagă de mâini şi de picioare” autorităţile locale atunci când urşii intră în comunităţi. Ea spune că s-a întâmplat ca un urs să intre și în curtea ei.

Economie 2024-07-12 09:33:03

Ne așteaptă o săptămână cu vreme călduroasă, cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius, după care vremea se va răci în toată țara și vor apărea ploile, anunță meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 31 iulie – 13 august, pe regiuni.

Economie 2023-07-31 16:53:36

Doi șoferi de camion s-au ales cu amenzi, după ce au fost prinși că transportă ilegal material lemnos. Cele două transporturi pentru care nu exista autorizația necesară deplasării pe drumul național au fost observate de polițiștii rutieri, care supravegheau traficul din elicopter. Agenții au comunicat la sol coordonatele camioanelor, astfel că cei doi șoferi au fost trași pe dreapta de un echipaj de poliție din Brașov, în apropiere de DN1, scrie bizbrasov.ro.

Economie 2024-05-01 17:39:30

Finlanda şi Ucraina au semnat un acord de cooperare bilaterală în domeniul apărării, a comunicat joi Ministerul Apărării de la Helsinki, transmite Reuters.

Economie 2025-03-13 14:44:00