• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-28 14:46:58
  • Sursa:
Candidatura lui Daniel Baluta la Primaria Capitalei a fost validata oficial de PSD. Cum a inceput campania edilului pe internet Imagine

Partidul Social Democrat a decis desemnarea lui Daniel Băluță candidat la Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 7 decembrie. În aceeași ședință s-a stabilit, oficial, că edilul Sectorului 4 va prelua și șefia PSD București.

ACTUALIZARE În aceeași ședință, PSD a validat și candidatura lui Marcel Ciolacu la șefia Consiliului Județean Buzău, însă, potrivit informațiilor Digi24.ro, decizia nu a fost unanimă. Paul Stănescu, actual secretar general al partidului, s-a abținut de la vot. 

Știrea inițială

Candidatura lui Daniel Băluță la Primăria Capitalei a fost stabilită cu unanimitate de voturi, potrivit informațiilor Digi24. De asemenea, edilul preia șefia filialei PSD București de la Gabriela Firea, care a ieșit din calculele privind o eventuală candidatură și a anunțat că rămâne la funcția de europarlamentar. 

Sorin Grindeanu a anunțat încă de ieri, după o discuție cu primarii de sector dar și cu filiala București că îl va propune pe Daniel Băluță, în fața conducerii extinse a PSD, să candideze la Primăria Generală a Capitalei. 

Gabriela Firea a transmis că îi predă șefia filialei pentru a nu fi „o victimă din punct de vedere politic”. 

„În ceea ce mă privește, tocmai pentru ca Daniel să nu treacă prin ceea ce am trecut eu și să nu fie o victimă, așa cum am fost eu din punct de vedere politic, vrem să îi oferim toate instrumentele necesare — și umane, sinceritatea noastră, de asemenea forța politică și forța administrativă”, a declarat Gabriela Firea. 

Pe rețelele sociale au apărut deja pagini care îi fac reclamă actualului edil al Sectorului 4.