Polipii, denumiți medical vegetații adenoide, sunt cauzați de creșterea necontrolată a țesutului limfatic de la nivelul rinofaringelui. Polipii apar mai frecvent la copii în urma unor infecții repetate și se pot croniciza (adenoidită cronică), inflamația și simptomatologia persistând pentru durate lungi de timp. De aceea, tratamentul de elecție recomandat de medicii specialiști este îndepărtarea chirurgicală a acestora prin operația de adenoidectomie. Intervenția este rapidă, simplă și tratează definitiv vegetațiile adenoide și simptomatologia asociată lor – secreții nazale, tuse matinală, respirație orală cu obstrucția căilor nazale.
Obstrucția nazală cauzată de vegetațiile adenoide poate afecta semnificativ calitatea vieții. În prezent, opțiunile terapeutice sunt variate, însă alegerea celei mai bune metode de tratament se face numai împreună cu medicul orelist. Un consult de ORL (otorinolaringologie) trebuie să includă investigarea amănunțită a patologiei și a zonei anatomice, pentru a stabili tratamentul medical sau chirurgical optim.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro
