Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat marți, 30 septembrie, că 2.750.000 de pensionari cu venituri mici vor primi în luna decembrie a doua tranșă din ajutorul financiar de la stat.
„2.750.000 de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în decembrie 2025 sprijinul financiar de 400 lei, a doua tranșă din ajutorul de 800 lei acordat în acest an.
Avem acești bani în buget și vor ajunge la cei care sunt cei mai afectați în această perioadă. Știm că nu rezolvă multe dintre problemele cotidiene, dar aduce un ajutor concret în prag de iarnă. Este o măsură de protecție socială la care nu am renunțat și care va fi binevenită.”, a transmis Florin Manole, pe Facebook.
Coaliția a stabilit în februarie că ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici va fi de 800 lei. Sprijinul a fost anunțat după ce Guvernul a blocat, prin ordonanța-trenuleț, indexarea tuturor pensiilor, pentru care ar fi fost nevoie de 20 de miliarde de lei anul acesta.
Amintim că Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a efectuat o nouă tranşă de plată pentru încă 168.606 beneficiari ai sprijinului pentru energie, în valoare totală de 16,7 milioane de lei.
