• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-20 16:41:41
  • Sursa:
Cand incep lucrarile la tronsonul de drum Chiribis - Biharia din Autostrada Transilvania. Anuntul facut de ministrul Transporturilor Imagine

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Oradea, că lucrările la tronsonul Chiribiş - Biharia din Autostrada Transilvania vor începe în primăvara anului viitor, iar până atunci se vor clarifica şi procesele pe rol pe care le are firma constructoare cu CNAIR.

"Vă readuc aminte o istorie care merită a fi spusă. Nişte domni, cam acum patru ani, au venit în această clădire, dacă nu mă înşel, şi au semnat un contract. Era prim-ministru un domn Orban, şi alţii pe la Transporturi, şi au semnat un contract cu această companie care s-a dovedit, după ce au trecut alegerile, că nu era viabilă. Era subdimensionat ca şi valoare, subfinanţat. Nu poate să îşi asume nimeni şi nu şi-a asumat nimeni demersul electoral al lui Ludovic Orban din 2020, care a dat bine atunci, probabil, dar care nu putea fi dus la bun sfârşit. Am avut nenumărate discuţii cu domnul Rus (patronul de la Selina, n.n.), în aceşti doi ani şi jumătate, spunând că eu nu pot să oblig oamenii din Ministerul Transporturilor să redimensioneze acest contract când tu ai semnat pe anumite sume de bani în 2020", a spus ministrul Grindeanu, citat de Agerpres.

În continuarea răspunsului la întrebările jurnaliştilor bihoreni, ministrul a precizat că, drept urmare, contractul s-a anulat, s-a făcut o nouă licitaţie pe care a câştigat-o aceeaşi firmă.

"Are ordin de începere în primăvara anului viitor, ca, până atunci, partea de proiectare şi toate procesele - pentru că sunt ceva procese pe rol între CNAIR şi Selina, Selina contra CNAIR, CNAIR contra Selina să se clarifice şi să poată începe lucrările la acest tronson de la Chiribiş la Biharia. Dar, repet, răul a pornit în urmă cu patru ani, când, dintr-un heirupism că facem cincinalul în patru ani jumate, s-au gândit că dacă semnăm nişte contracte pot fi duse la bun sfârşit şi rezolvate lucrurile după alegeri. Din păcate, şi pentru constructori şi pentru oameni, în primul rând, a fost un demers pe care îl calific acum pur electoral", a conchis ministrul Grindeanu.

Licitaţia organizată de CNAIR pentru lotul Chiribiş - Biharia, cu o lungime de 28,55 km, în vara anului trecut, a fost câştigată de asocierea firmelor Precon Transilvania din Oradea, controlată de proprietarul grupului Selina, Beniamin Rus, şi Citadina 98 din Galaţi.

Valoarea contractului pentru construirea acestui lot este de 785,215 milioane lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind fondurile europene asigurate prin Programul Transport 2021-2027. Pe traseu vor fi construite inclusiv 7 poduri şi 11 pasaje.

Lucrările pe acest tronson al autostrăzii nu au putut fi demarate din cauza mai multor contracte reziliate, începând cu cel încheiat cu firma americană Bechtel, în 2004. Cel mai recent, în 2021, CNAIR a reziliat contractul cu o asociere de firme din grupul Selina, pe motiv că au solicitat suplimentarea valorii contractului cu 326 milioane lei, pentru lucrări de consolidare a solului, ce s-au dovedit necesare şi care au fost au fost apoi totuşi introdus în caietul de sarcini.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona-Bucura Oprescu a precizat, luni la Jurnalul de Seară de la Digi24, că Guvernul „a tăiat în carne vie” în ceea ce privește neregulile găsite în cazul „azilelor groazei” și că „vom continua să facem lucrul acesta”. Ea spune că reforma din sectorul asistenței sociale vine de la faptul că până la 31 august „vom veni cu o nouă lege a asistenței sociale”. 

Economie 2023-07-25 00:10:46

Imagini din satelit din mai multe locuri din nordul Fâșiei Gaza dezvăluie consecințele raidurilor israeliene. În imagini se vede cum arătau înainte cartierele și cum arată acum.

Economie 2023-10-26 20:04:00

Germania se pregăteşte pentru ninsori abundente, iar meteorologii au avertizat că este risc extrem de gheață neagră în jumătatea de sud a țării. Zeci de curse aeriene au fost anulate, iar unele școli din Bavaria au fost închise.

Economie 2024-01-17 12:24:33

Conflictul dintre primarul Florentin Pandele, soția acestuia - ministrul familiei Gabriela Firea și purtătorul de cuvânt al BOR s-a purtat și în privat. Vasile Bănescu dezvăluie, în exclusivitate la Digi24, că primarul Voluntariului l-a sunat de mai multe ori după ce a postat online un mesaj în care vorbea despre vinovații de ororile din azilele groazei. Bănescu nu a răspuns la telefon, iar primarul a insistat cu mesaje și chiar fotografii. Întreg interviul acordat jurnaliștilor Claudiu Pîndaru și Florin Negruțiu, sâmbătă, la ora 14:00, la emisiunea „În Fața Ta” de la Digi24.

Economie 2023-07-12 17:56:38

"M-am simțit ca o vrăjitoare în Evul Mediu", a povestit o elevă din Rusia, care a fost audiată cinci ore de polițiști după ce a refuzat să citească o poezie patriotică la o serbare școlară. Cazul ei este relatat de site-ul Meduza și demonstrează că nici măcar minorii nu sunt iertați în Rusia dacă încalcă politica Kremlinului de toleranță zero față de opiniile anti-război.

Economie 2023-02-21 14:09:35

Mii de persoane au fost evacuate în sudul Spaniei, în special în regiunea Malaga, unde ploile torențiale și riscurile de inundații severe au determinat autoritățile să emită alerte de vreme extremă valabile până vineri, 15 noiembrie. Vremea extremă afectează și alte zone din Spania.

Economie 2024-11-14 10:37:02

Un elev de clasa a VIII-a din Suceava a murit la câteva ore după banchetul de absolvire. Adolescentului i s-a făcut rău în timp ce se se afla pe ringul de dans. A căzut, pur și simplu, din picioare, chiar sub privirile tatălui, care este profesor în școală.

Economie 2022-06-18 13:35:28

TAROM trimite sâmbătă două curse speciale în Grecia pentru repatrierea cetăţenilor români abandonaţi de Blue Air pe aeroporturile din Europa, a anunţat, vineri seara, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Economie 2022-09-09 20:32:05