• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-18 00:32:08
  • Sursa:
Cancelarul Olaf Scholz: „Este absolut necesar sa se discute cu Putin si voi continua sa o fac” Imagine

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat, după ce a fost la Kiev, că menţinerea dialogului cu preşedintele rus Vladimir Putin este esenţială, chiar dacă Moscova continuă războiul din Ucraina vecină, relatează Agerpres.

„Este absolut necesar să se discute cu Putin şi voi continua să o fac, după cum o va face şi preşedintele francez”, a declarat Olaf Scholz într-un interviu acordat agenției germane dpa, menținându-și poziția exprimată și anterior vizitei sale în Ucraina.

„Când vorbesc cu Putin, spun, de exemplu, aceleaşi lucruri pe care vi le spun vouă”, le-a spus Scholz jurnaliștilor germani.

„Dacă crezi într-adevăr că vei fura nişte pământ şi apoi să speri că vremurile se vor schimba şi toate lucrurile vor deveni normale, te înșeli”, a arătat cancelarul german ce i-ar spune lui Vladimir Putin.

El a mai spus că este important de înţeles că Rusia nu poate dicta termenii unei păci cu Ucraina.

„Trebuie să vă retrageţi trupele şi trebuie să ajungeţi la un acord cu Ucraina, care este acceptabil şi corect pentru poporul Ucrainei”, este mesajul pe care Olaf Scholz îl are pentru Kremlin.

Liderii occidentali îşi continuă eforturile diplomatice pentru a pune capăt conflictului care a început la 24 februarie. Afirmaţiile lui Olaf Scholz au fost făcute în ziua în care s-a întors de la Kiev, unde a efectuat o vizită alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Mario Draghi şi preşedintele român Klaus Iohannis, a precizat agenția dpa.

Cei patru lideri au asigurat Ucraina de solidaritatea lor şi au susţinut ca ţării să i se acorde statutul de candidat la UE. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat „rezultatul istoric” şi a declarat că speră ca și celelalte 23 de state membre ale UE să se ralieze acestei poziţii la summitul UE din 23-24 iunie.

Pe drumul de întoarcere în Polonia, Mario Draghi şi Olaf Scholz au avut întâlniri separate cu preşedintele francez pentru a face schimb de opinii cu privire la rezultatele vizitei, potrivit AFP.

Cancelarul german Olaf Scholz a atras atenția însă, joi, că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea „dura foarte mult timp”, dar că efortul ar merita, deoarece perspectiva ar da speranţă populaţiei, transmite dpa. Într-o declaraţie pentru postul public ZDF în timpul vizitei efectuate la Kiev, Scholz a spus că nu se poate specula cât timp va dura aderarea Ucrainei la UE. „Dar merită, acesta este mesajul”, a subliniat şeful executivului german.

Olaf Scholz nu a făcut nicio promisiune concretă referitor la noi livrări de arme către Ucraina în timpul vizitei sale la Kiev, deși oficialii de aici așa sperau. „Facem ceea ce este necesar şi facem acest lucru cu atenţie”, a afirmat cancelarul german într-un interviu pentru postul RTL/ntv.

Nici pe președintele francez, Emmanuel Macron, prima întâlnire față în față cu Volodimir Zelenski, de când a început războiul, nu l-a convins să nu-l mai sune pe Putin. Într-un interviu acordat BFM TV, la întoarcerea de la Kiev, Emmanuel Macron a spus că va vorbi cu liderul rus ori de câte ori va fi nevoie. A dat și un exemplu de subiect de discuție: deblocarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

„Atunci când va fi util, o să vorbim (cu Vladimir Putin). Avem discuții și am putea, în acest context, să vorbim cu Rusia din nou despre securitate alimentară și, în contact direct cu secretarul general al ONU, să încercăm să găsim soluții pentru a scoate cerealele din Odesa. Acest lucru ar putea justifica o discuție”, a explicat Emmanuel Macron.

Mai mulți alți lideri europeni au încercat să mențină deschise canalele de comunicație cu dictatorul de la Kremlin, într-o încercare de a găsi soluții pentru încheierea războiului din Ucraina. 

La mijlocul lunii februarie, cu zece zile înainte ca Moscova să declanșeze invadarea Ucrainei, cancelarul german a fost la Moscova, așa cum făcuse și Emmanuel Macron, și s-a întâlnit cu Vladimir Putin, pe care a încercat, fără sorți de izbândă, să-l convingă să nu recurgă la forță. 

Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la summiturile G7 şi NATO care vor avea loc la sfârşitul acestei luni în sudul Germaniei, respectiv la Madrid.

Forțele navale ucrainene au publicat o înregistrare video în care a fost surprins momentul în care o dronă Shahed-136 de proveniență iraniană, folosită de ruși împotriva țintelor din Ucraina, a fost doborâtă de o rachetă sol-aer deasupra regiunii Odesa.

Economie 2024-03-11 13:11:45

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Strasbourg, că Uniunea Europeană trebuie să se extindă, ca parte a procesului de îmbunătățire a arhitecturii Uniunii. Șeful statului a enumerat Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest ca viitori membri ai UE.

Economie 2024-02-07 13:14:54

UE își are rădăcinile în efortul de a pune capăt războiului în Europa, dar cea mai recentă discuție este legată de efortul de a finanța producția și livrarea a un milion de obuze de artilerie în Ucraina pentru ca forțele militare ale Kievului să se poată apăra împotriva invadatorilor ruși. Acesta reprezintă un semn al modului în care invazia sângeroasă a Ucrainei de către Rusia ajută la transformarea blocului comunitar dintr-o putere pur economică și de reglementare într-una care are și capacități militare, după cum arată o analiză Politico Europe.  

Economie 2023-06-20 10:09:43

Coreea de Sud ia în considerare trimiterea unei echipe de personal în Ucraina, a raportat agenția de presă Yonhap, pe 22 octombrie, citând o sursă guvernamentală anonimă. Misiunea lor este de a monitoriza trupele nord-coreene pe care Rusia le-ar putea implica în război, scrie Kyiv Independent.

Economie 2024-10-22 21:24:52

Un bărbat din Leicester, Anglia, a câștigat o casă de 3 milioane de lire sterline (peste 3,5 milioane de euro) în Cornwall, după ce a plătit 25 de lire sterline (30 de euro) pentru a participa la o tombolă online.

Economie 2022-08-12 17:09:35

Guvernul canadian i-a cerut, vineri, companiei Meta să ridice interdicția privind știrile canadiene pe platformele sale, Facebook și Instagram, pentru a permite oamenilor să împărtășească informații despre incendiile forestiere majore din vestul țării, relatează Reuters.

Economie 2023-08-18 21:07:54

Rusia este pregătită pentru „relații constructive” cu Italia, a declarat luni purtătorul de cuvânt de la Kremlin, după ce extrema dreaptă a obținut victoria în alegerile legislative de duminică.

Economie 2022-09-26 18:39:28

Elon Musk spune că își va reduce din timpul petrecut la biroul Twitter și, în cele din urmă, va găsi un nou director care să conducă compania de social media, potrivit Reuters.

Economie 2022-11-16 22:10:13