• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-09 11:31:30
  • Sursa:
Canada isi schimba premierul pe fondul razboiului comerciale cu Statele Unite ale Americii Imagine

Un fost bancher, nou în politică, urmează să îi ia locul lui Justin Trudeau în funcția de prim-ministru al Canadei, potrivit Agerpres, care citează AFP. Mark Carney va avea misiunea dificilă de a gestiona amenințările venite din partea administrației Trump.

„Ne confruntăm cu cea mai gravă criză din viaţa noastră... totul în viaţa mea m-a pregătit pentru acest moment", a declarat Mark Carney, la ultimul miting din data de 7 martie.

Mark Carney, în vârstă de 59 de ani, este favorit să îl înlocuiască pe Justin Trudeau ca lider al Partidului Liberal. După 10 ani aflat la conducerea Guvernului, Justin Trudeau și-a dat demisia în luna ianuarie, în mijlocul unui haos politic în Canada.

Câștigătorul alegerilor care se încheie pe 9 martie va fi chemat să preia funcția de prim-ministru, însă probabil va dura câteva zile pentru ca transferul de putere să aibă loc. Fostul director al Băncii Canadei şi al Băncii Angliei a reușit să își depășească opozanții și ar urma să preia funcția lui Justin Trudeau.

Donald Trump a lansat un război comercial prin impunerea de tarife pentru produsele canadiene şi continuă să spună că vrea ca Canada să devină "cel de-al 51-lea stat american". Declarațiile i-au exasperat pe canadieni, iar în acest context mulți au renunțat să călătorească în SUA sau să cumpere produse americane. 

Potrivit unui sondaj Angus Reid publicat miercuri, Carney este alegerea preferată a canadienilor pentru a-l înfrunta pe Trump, 43% dintre respondenţi exprimându-se în favoarea lui, comparativ cu 34%, care şi-au exprimat sprijinul pentru liderul conservator Pierre Poilievre.

Mark Carney şi-a petrecut prima parte a carierei la Goldman Sachs, unde a lucrat timp de 13 ani înainte de a servi un mandat de cinci ani ca guvernator al băncii centrale a Canadei. Însă profilul său a devenit proeminent pe continent după ce a devenit primul guvernator non-britanic al Băncii Angliei, în 2013, relatează Politico, citat de News.ro.

Jean-Claude Trichet, fostul şef al Băncii Centrale Europene, a declarat pentru POLITICO că a avea un străin la conducerea unei bănci centrale importante nu a fost „în niciun caz o decizie evidentă”, dar că reputaţia „remarcabilă” a lui Carney în domeniul băncilor centrale a ajutat ca numirea să fie aprobată.Omul care l-a numit atunci, fostul ministru de finanţe conservator al Marii Britanii, George Osborne, spune că experienţa lui Carney pe scena internaţională va fi un avantaj atât pentru Canada, cât şi pentru liderii din Europa de Vest, care se confruntă cu provocările preşedintelui american Donald Trump.

România s-ar putea „arde financiar” din cauza crizei actuale din politică, atenționează analistul economic Adrian Negrescu. El trage un semnal de alarmă că sunt deja trei zile de când „Bursa de Valori Bucureşti deschide pe roşu”, avertizând că este important pentru că acolo „sunt banii din pensiile de pe pilonul II”, potrivit News.ro.

Economie 2024-11-28 15:10:25

Consiliul de Apărare al Lituaniei a decis să iniţieze negocieri pentru achiziţionarea de tancuri Leopard 2 din Germania, a anunţat marţi ministrul lituanian al apărării Arvydas Anusauskas, în condiţiile în care această ţară membră NATO face demersuri pentru formarea unui batalion de tancuri, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2024-01-23 17:17:54

Intensificarea ostilităţilor în jurul centralei nucleare din Zaporojie creşte din nou ameninţarea unei catastrofe nucleare, avertizează şeful organismului de supraveghere nucleară al ONU. Potrivit lui Grossi, în ultima săptămână, experţii AIEA au auzit bombardamente aproape în fiecare zi, iar odată chiar li s-a recomandat să coboare într-un adăpost antiaerian. Sâmbătă, președintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina se pregătește de contraofensiva pentru recuperarea teritoriilor ocupate de invadatori în sudul țării. „Pregătim în mod intens noi brigăzi și unități care vor arăta pe front ceea ce au învățat”, a spus Zelenski. Între timp, au apărut și reacții negative din NATO la afirmația lui Jens Stoltenberg că „viitorul Ucrainei este în NATO” - cu un mesaj de un cuvânt pe Twitter, Viktor Orban a pus la îndoială posibilitatea ca țara să adere la Alianța Nord-Atlantică după încheierea războiului.

Economie 2023-04-22 15:51:58

Peste 100 de hectare de vegetație au ars în județul Vâlcea, unde pompierii au luptat toată noaptea cu flăcările. Au fost chemați să stingă 15 incendii, în mai multe localități.

Economie 2024-02-06 09:28:30

Finlanda şi Turcia nu au discutat despre extrădarea anumitor indivizi sau grupuri de persoane în timpul negocierilor de la summitul NATO de la Madrid din această săptămână, a declarat vineri ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto. Declarația lui vine la o zi după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că Finlanda şi Suedia trebuie să-şi respecte promisiunile referitoare la extrădări făcute în timpul convorbirilor, în caz contrar protocolul lor de aderare la NATO nu va fi trimis pentru ratificare în parlamentul turc.

Economie 2022-07-01 17:50:15

Premierul ungar Viktor Orban se va deplasa la Moscova pe 5 iulie pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, la câteva zile după întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, a declarat pentru RFE/RL o sursă guvernamentală ungară.

Economie 2024-07-04 19:49:01

Președintele american Donald Trump consideră că tehnologia de top, inclusiv iPhone-urile, ar putea fi produsă în Statele Unite, iar acest proces ar putea fi automatizat. Casa Albă susține că SUA are forța de muncă și resursele necesare pentru relocarea producției, în contextul în care Apple a anunțat investiții masive în extinderea facilităților din țară, informează CNN.

Economie 2025-04-08 23:58:15

„Ce vă determină să optați pentru profesia militară?” sună prima întrebare, rostită pe un ton neutru de către căpitanul-examinator. „Uniforma, dintotdeauna mi-am dorit să fac parte din armată”, vine răspunsul, care trădează o ușoară emoție. „Am înțeles. Ce preocupări aveți în timpul liber?”, continuă domnul căpitan cu întrebările. „Îmi place să pescuiesc, să joc fotbal și să mă antrenez la sală”, vine răspunsul, de data asta ceva mai vioi și rostit dintr-o suflare. Legat de planurile de viitor, recrutul recunoaște că își dorește o familie și un loc de muncă stabil. Pe care, aparent, tocmai l-a găsit, în cadrul Brigăzii 122 Logistică „Muntenia” din București. Noul soldat al armatei române face parte dintr-un grup de 10 tineri recruți care au trecut recent, la respectiva unitate, probele fizice, medicale și psihologice, în cadrul campaniei de recrutare și selecție prin care MApN a scos „la concurs” în jur de 4.000 de locuri de soldați și gradați profesioniști.

Economie 2024-05-16 10:16:16