• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-22 07:00:51
  • Sursa:
„Calul troian” din invatamantul britanic: De ce este China marul discordiei in alegerea noului cancelar al Universitatii Oxford Imagine

Cea mai prestigioasă universitate din Marea Britanie își caută un nou conducător, iar China este foarte interesată de cine va fi ales, scrie Politico. 250.000 de absolvenți și profesori se pregătesc să aleagă un nou cancelar al universității, în timp ce influența Beijingului se simte tot mai mult în politicile britanice care se răsfrâng și asupra lumii academice.

Timp de aproape 1.000 de ani, a doua cea mai veche universitate din lume și poate cea mai importantă din Marea Britanie, a fost pepiniera viitorilor câștigători de premii Nobel, diplomați, prim-miniștri și spioni.

De această dată, votul pentru alegerea șefului instituției este privit prin filtrul relațiilor britanice cu un stat străin aflat la aproape 8.000 de kilometri depărtare.

Cancelarul Chris Patten, care a servit și ca cel de-al 28-lea și ultim guvernator al Hong Kongului și este o „bestie neagră” pentru guvernul chinez, se va retrage din funcție după 20 de ani petrecuți la conducerea universității.

În timp ce universitățile britanice au devenit tot mai dependente de studenții din China pentru a-și umple visteriile și cu un nou guvern laburist care își propune să reconstruiască relația cu Beijingul, poziția cu privire la relațiile dintre Marea Britanie și China a celor care vor să îl înlocuiască pe Patten sunt foarte atent examinate.

Candidatul cu cele mai mari șanse de a ocupa această poziție este fostul lider al partidului conservator, William Hague, iar părerea lui este că pericolul la adresa securității Marii Britanii din cauza studenților chinezi este atât de mare încât aceștia ar trebui verificați înainte să fie admiși la Oxford.

„Trebuie să fim foarte atenți la studenții chinezi în anumite domenii care ar putea avea utilizări militare pe viitor”, a spus Hague, care a precizat că în procesul de admitere trebuie să ții mereu cont de „securitatea națională”.

De partea cealaltă, rivalul principal al lui Hague, laburistul Peter Mandelson a fost dintotdeauna un susținător al consolidării relațiilor dintre China și Marea Britanie.

Cursa pentru preluarea conducerii universității, ce se va decide săptămâna viitoare, a depășit astfel limitele lumii academice și a atins o problemă geopolitică majoră.

Poziția de cancelar al Universității Oxford a fost ocupată în trecut de persoane cu experiență politică, precum fostul premier britanic Harold Macmillan și fostul președinte al Comisiei Europene Roy Jenkins.

Omul pe care actualii candidați pentru postul de cancelar încearcă să îl înlocuiască s-a folosit de cele două decenii în fruntea universității ca să scoată mereu în evidență îngrijorările legate de liderul chinez Xi Jinping.

După ce a fost prezent la ceremonia din 1997 prin care Marea Britanie a cedat controlul Hong Kongului în favoarea Chinei, Patten a vorbit mereu despre nevoia de a proteja interesele Regatului Unit și pe cele ale universității de ceea ce el consideră a fi influența nocivă a Beijingului.

„Un lucru este clar: lumea nu poate avea încredere în dictatura lui Xi. Cu cât recunoaștem mai repede acest lucru și acționăm împreună, cu atât mai repede agresorii de la Beijing vor fi nevoiți să se comporte mai frumos. Lumea va fi în consecință mai sigură și mai prosperă”, a spus Patten.

Antipatia este reciprocă. Pe vremea când era la Hong Kong, presa chineză de stat l-a numit pe Patten un șarpe și un mincinos.

Dar nu toți candidații pentru poziția de cancelar al universității împărtășesc viziunea lui Patten cu privire la pericolul pe care îl prezintă Xi.

Mandelson a spus anul acesta că are „legăturile și rețelele internaționale” pentru a se asigura că Oxford rămâne o „universitate globală”. Legăturile sale cu China sunt cu adevărat cuprinzătoare.

De când laburiștii au ieșit ultima oară de la putere în 2010, Mandelson a făcut lobby împotriva blocării investițiilor chineze în centrala nucleară Hinkley Point C și împotriva legislației prezentate de precedentul guvern conservator drept „o puternică descurajare a investițiilor străine directe”.

Mandelson a fost un consilier neoficial al actualului premier Keir Starmer când încă era în opoziție și este văzut și ca un posibil viitor ambasador al Marii Britanii la Washington.

Mandelson a spus pentru ziarul South China Morning Post în septembrie că Marea Britanie „nu poate boicota economia cea mai mare și cu cea mai mare creștere din lume” și a spus că îngrijorările britanice privind nerespectarea drepturilor omului în China nu ar trebui să „copleșească” interesele economice și viceversa.

Răspunzând la rapoartele despre ambasadorul Chinei care le-a spus studenților chinezi de la Universitatea Cambridge să „își servească patria” și despre institutele chineze din cadrul universităților britanice care sunt considerate un „cal troian”, Hague a propus ca accesul la unele domenii să fie limitat.

„Tehnologiile de care sunt interesate agențiile de spionaj sau cele din domeniul nuclear” ar putea fi restricționate, precum și „inteligența artificială în tehnologiile de apărare sau biotehnologia”.

În 2022, studenții străini reprezentau 46% din totalul celor care studiază la Oxford, precum și 65% din totalul absolvenților.

Peste 150.000 de studenți din China studiază în universitățile britanice, formând cel mai numeros grup de străini până anul trecut, când au fost devansați de studenții din India. Taxele de școlarizare plătite de studenții chinezi s-au ridicat la aproape 6 miliarde de lire sterline în sectorul universitar.

Interesant este că studenții din India i-au depășit ca număr pe cei din China și în universitățile din Statele Unite – ceva ce nu s-a mai întâmplat de 15 ani.

Polonia nu va primi bani din planul de relansare economică post-Covid, în sumă totală de 35,4 miliarde de euro, decât dacă efectuează reforme în justiţie, a anunțat, joi, la Varşovia, preşedinta Comisiei Europene. Aprobarea de către UE a PNRR-ului polonez "a fost importantă, dar nu este vorba decât de o primă etapă, pentru că banii vor fi livrați când reformele vor fi aplicate", a precizat Ursula von der Leyen.

Economie 2022-06-03 05:33:20

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Slatina, care a încălcat un ordin de protecţie şi agresat-o pe fosta concubină, a fost reţinut de poliţişti şi este cercetat pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie, au informat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Economie 2023-01-29 17:50:09

Candidatul PNL Mircea Mălan a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor cu aproape 70%. Funcţia a rămas vacantă după ce Ilie Bolojan a devenit senator.

Economie 2025-05-05 06:31:25

Președintele Donald Trump a semnalat vineri că tarifele sale ridicate pentru China ar putea începe să scadă în curând. Acest lucru nu înseamnă că cele două țări sunt aproape de un acord.  Analiști economici de peste ocean, care urmăresc cu atenție semnalele venite de la Beijing, spun că nu se așteaptă ca vicepremierul chinez He Lifeng, persoana de contact a guvernului pentru discuțiile din Elveția, să facă imediat concesii. În plus, este puțin probabil ca Beijingul să se grăbească să ajungă la un acord, pe măsură ce analizează ce dorește, de fapt, administrația Trump și cum își poate apăra propriile interese, se arată într-o analiză a jurnaliștilor Politico.

Economie 2025-05-10 20:36:47

În fiecare an, pe 1 martie, este celebrată sărbătoarea Mărțișorului care marchează sosirea primăverii, simbolizând, astfel, renașterea naturii, revenirea la viață.

Economie 2023-03-01 08:00:49

Britanicul Peter Brook, personalitate legendară a industriei teatrale şi unul dintre cei mai influenţi regizori din secolul al XX-lea, a murit sâmbătă la vârsta de 97 de ani.

Economie 2022-07-03 14:12:46

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, joi, că o delegaţie ucraineană se va întâlni luni în Arabia Saudită cu oficiali americani, în aceeaşi zi şi în acelaşi loc urmând să se desfăşoare de asemenea o reuniune ruso-americană, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-03-20 20:05:38

Peste 1.500 de kilometri de şosele şi căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, iar alţi aproximativ 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră şi feroviară se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Economie 2025-01-13 15:06:45