• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-06 08:00:20
  • Sursa:
Calota glaciara se topeste neasteptat de rapid. ONU: Putem avea un exod de proportii biblice din statele insulare Imagine

Prăbușirea calotei glaciare se va produce mai devreme decât se credea, iar asta ar putea declanșa o creștere devastatoare a nivelului mării. Un nou studiu a arătat că o pierdere ireversibilă a calotelor de gheață din Antarctica de Vest și Groenlanda ar putea fi iminentă, dacă temperaturile globale nu pot fi stabilizate la 1,8 C peste nivelurile preindustriale. 

Iar secretarul general al ONU a avertizat că pentru sutele de milioane de oameni care trăiesc în statele insulare mici vor fi nevoiți să plece. „Am asista la un exod în masă al unor întregi populații la scara biblică”, spune oficialul.

Roxana Bojariu, climatolog: Ar trebuie să ne îngrijoreze foarte mult. Vorbim de mai multe efecte asupra climei, dacă oceanul se încălzește, pentru că oceanul are o capacitate termică mare și deja dă semne că temperaturile sunt din ce în ce mai mari până la câteva mii de metri înăuntrul său. Această cantitate de căldură absorbită va fi redată în sistemul climatic pe parcursul nu doar al decenilor, ci a sutelor și miilor de ani. Astfel că, dacă păstrăm chiar această țintă pentru Acordul de la Paris de a limita creșterea temperaturii medii globale cu 1,5 grade Celsius, noi tot vom avea o creștere a a nivelului oceanului planetar până la sfârșitul secolului de aproximativ 50 de centimetri. Dar în următoarele mii de ani cu această creștere a temperaturii medie globale conform cu ținta Tratatului de la Paris vom avea chiar creșteri mai mari de ordinul metrilor în nivelul oceanului planetar. Suntem în fața unei ferestre cu oportunități care se închide și există multe studii care arată că, cu tot ceea ce pun pe masă statele pentru reducerea emisiilor creșterea temperaturii globale la sfârșitul secolului va fi de peste 2 grade Celsius. Asta înseamnă creșteri mult mai mari ale nivelului oceanului planetar, micile state insulare din Pacific deja simt efectul și e nevoie de un nou statut de refugiați climatici, nu doar refugiați de război, pentru că oamenii își pierd casele și statele, țările.

Instanţa judecătorească din oraşul Labitnanghi din Siberia, situat în apropierea coloniei penale unde a murit disidentul rus Aleksei Navalnîi, a respins acţiunea intentată de mama acestuia care acuza faptul că fiul ei nu a beneficiat de îngrijiri medicale corespunzătoare, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2024-03-21 16:51:35

Cinci oameni au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Spania, după ce un autocar a căzut de pe un pod şi a ajuns într-un râu, iar la acest moment echipele de salvare încă mai caută eventuali supravieţuitori, informează Agerpres.

Economie 2022-12-25 18:14:30

Meteorologii au emis un cod galben și un cod portocaliu de ploi abundente și furtuni pentru următoarele zile, în condițiile în care un ciclon puternic este așteptat să lovească România în weekend. Va fi afectată și capitala.

Economie 2024-09-27 10:34:41

Un turist britanic a povestit pentru Sky News cum a scăpat de incendiile din Rodos, povestind că a simțit că este „sfârșitul lumii”, în timp ce oamenii încercau să fugă din calea flăcărilor. Guvernul grec a declarat că 19.000 de persoane au fost evacuate, în ceea ce descrie ca fiind „cea mai mare operațiune de evacuare cauzată de incendii din istoria Greciei”.

Economie 2023-07-23 16:51:41

Agenţi de la trei secţii de Poliţie au efectuat duminică o razie într-un imobil dezafectat din Sectorul 2 al Capitalei, reuşind să prindă şapte persoane, printre care şi minori, care vindeau droguri, scrie Agerpres.

Economie 2023-07-24 15:12:44

Polițiștii au efectuat luni, 2 iunie, 10 percheziții domiciliare, în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor. Au fost ridicate arme cu aer comprimat și sute de proiectile. Intervențiile, parte din operațiunea Jupiter, au fost efectuate de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Economie 2025-06-03 10:56:10

Ucraina nu va accepta niciun fel de variantă nouă a acordurilor de la Minsk, a declarat președintele Ucrainei, luni, într-un interviu acordat jurnalistului american Fareed Zakaria. Volodimir Zelenski a spus că acordurile respective sunt „o bucată de hârtie pentru a oferi Rusiei o pauză înainte de următoare invazie”.

Economie 2022-09-12 21:54:40

Propunerea președintelui american Donald Trump de a impune taxe vamale de 25% pentru importurile din Uniunea Europeană ar putea afecta perspectivele de creștere în Europa Centrală, a declarat pentru Reuters S&P Global Ratings, relatează Reuters.

Economie 2025-03-05 19:18:10