• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-02 08:07:43
  • Sursa:
Calin Georgescu si legionarii: Acum 10 ani era vazut drept „un dusman” mason care, insa, vorbea in acord cu Miscarea Imagine

Călin Georgescu a fost introdus în 2014 de o revistă legionară drept „un dușman mason” care „știe ce spune”, ceea ce indică faptul că acesta și-a aliniat încă de atunci discursul cu cel al simpatizanților legionarilor. Candidatul care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale a revitalizat pe acest fond o mișcare interzisă de Lege, pe care a și promovat-o în apariții publice. 

Un interviu acordat de Călin Georgescu pentru Cotidianul în anul 2014 a fost preluat de o revistă dedicată legionarilor. 

Editorul articolului din „Cuvântul Legionar” a preluat ceea ce a spus Georgescu și l-a prezentat drept „un dușman” (făcând referire la faptul că Georgescu ar fi mason), dar care „știe ce spune”.

„Am considerat că trebuie publicat dacă un mason afirmă deschis (n.r. urmează un citat din Georgescu pe care nu îl vom publica) (...) Cam tot ceea ce spune dr. Călin Georgescu în acest interviu am spus în paginile noastre de-a lungul timpului, dar ni se pare deosebit de semnificativ faptul că până și un dușman trage un semnal de alarmă”, este descrierea articolului „Ce ne spune un dușman”, publicat în anul 2014 în „Cuvântul Legionar”.  

Totodată, Georgescu mai este descris drept „domnul cu funcție înaltă” care „știe ce spune” pentru că vine „din interiorul cercului magic al puterii”. Digi24.ro a scris, pe larg, despre inadvertențele din CV-ul lui Georgescu, aici. 

Călin Georgescu a fost anchetat în 2022 pentru că a numit „martiri” doi lideri legionari care au comis genocid și crime de război, în timpul unui interviu acordat uneia dintre principalele televiziuni de știri din țară. 

Procurorii au închis, însă, dosarul, pentru că au considerat că „fapta nu e prevăzută de Legea penală”. Anchetatorii au mai subliniat că „legislația nu este adaptată la realitățile faptice”. 

Nu a fost un simplu derapaj. Digi24.ro a arătat aici că Georgescu este susținut, deja de ani de zile, de persoane cu simpatii legionare. 

Un exemplu în acest sens este Elena Puiu (rudă cu un alt legionar din Dobrogea și care are o asociație pentru comemorarea acestuia) care acum îl susține activ în campania pentru alegerile prezidențiale. 

Elena Puiu a și avut un interviu cu Călin Georgescu în anul 2020, rămas pe Youtube, în care câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale îi laudă pe cei doi lideri legionari care au comis crime de război și genocid, dar și Mișcarea Legionară. 

„Mișcarea Legionară, atunci când se va scrie istoria adevărată (...) se va arăta că a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român”, a afirmat Georgescu în interviul acordat în anul 2020. 

Chiar și numele asociației pe care o conduce Georgescu și pe care a fondat-o în 2021 face referire la o altă revistă care circula în grupurile legionare în perioada interbelică - „Pământul Strămoșesc”. 

După succesul lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale, deși interzisă de Lege, propaganda legionară pare să înflorească. 

Mai multe persoane, printre care și preoți sau politicieni, au participat la comemorarea morții lui Zelea-Codreanu chiar pe 30 noiembrie, înaintea alegerilor parlamentare, în Tâncăbești. Au fost făcute inclusiv saluturi naziste, sub ochii autorităților. A fost deschis un dosar penal în acest sens. 

Revista în care a apărut Georgescu în 2014 îl avea drept redactor-șef pe nepotul lui Zelea-Codreanu. El a fost botezat „Nicador”, după cei trei legionari care l-au asasinat pe I.G. Duca în 1933. 

Istoric, revista „Cuvântul Legionar” a apărut în 1924 și a fost interzisă de mai multe ori în perioada interbelică. În 1945 era descrisă drept „organ oficial al Guvernului Național-Legionar cu sediul la Viena”.

A fost revitalizată la începutul anilor 2000, dar a încetat să funcționeze în anul 2015, când a fost adoptată „Legea Antilegionară”. Această istorie a revistei a fost luată de pe un grup de Telegram numit „Legionarii”, care păstrează și distribuie numerele vechi și care încă este activ. 

„Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. 

Acesta este un articol din Legea „privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război", încă în vigoare. 

Însă, în instanțele din România, lucrurile se mișcă greu din acest punct de vedere. Digi24.ro a arătat în octombrie că au existat doar două condamnări pentru propagandă legionară în ultimii patru ani, în condițiile în care acuzațiile datau din perioada 2013-2017. Detalii, aici. 

Președintele rus Vladimir Putin a dublat miercuri plățile în avans pentru voluntarii care vor lupta în Ucraina, o mișcare menită să faciliteze recrutarea militară, dar care ar putea crea dezechilibre în economia deja supraîncălzită.

Economie 2024-07-31 18:36:37

Reprezentantul preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru Ucraina, generalul-locotenent în retragere Keith Kellogg şi-a amânat o vizită de informare la Kiev şi în alte capitale europene până după ceremonia de învestitură a lui Trump, din 20 ianuarie, potrivit declaraţiilor a patru surse la curent cu planificarea călătoriei, informează Reuters.

Economie 2025-01-07 12:09:17

Cercetătorii de la Google DeepMind au construit un program de inteligență artificială care poate prezice dacă milioane de mutații genetice sunt fie inofensive, fie susceptibile de a provoca boli, într-un efort de a accelera cercetarea și diagnosticarea tulburărilor rare, conform The Guardian.

Economie 2023-09-19 20:43:51

Papa Francisc a sosit vineri în Marsilia, unde a fost primit de către premierul francez Élisabeth Borne, la începutul unei vizite de două zile, relatează Huffington Post, citat de News.ro.

Economie 2023-09-22 20:49:56

O maşină în care se aflau cinci persoane a fost lovită, joi seară, de un tren cu 50 de persoane, în judeţul Vâlcea. O persoană a murit, iar alte patru sunt rănite, potrivit News.ro.

Economie 2023-06-29 21:49:49

Amintire de neuitat pentru un cuplu din Mexic. Un urs a întrerupt cererea în căsătorie.

Economie 2022-10-14 08:00:45

Statul vrea să reducă ajutorul pentru românii care își cumpără mașini electrice. Prima de casare de la Rabla Plus ar urma să scadă de anul viitor sub valoarea de acum, când statul oferă 10 mii de euro celor care renunță la autovehiculele clasice în favoarea unora prietenoase cu mediul.

Economie 2023-10-12 08:00:13

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost cel mai probabil vizat de o rachetă balistică Iskander în timpul atacului de miercuri de la Odesa. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a confirmat joi că Odesa a fost atacată cu rachete „cel mai probabil balistice”, informează Odessa Journal.

Economie 2024-03-07 14:24:45