ACTUALIZARE 11.45 Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-a prezentat în jurul orei 11.30 la sediul Poliție Ilfov, pentru a sem,na controlul judiciar, conform procedurii la care este supus de decizia magistraților. Georgescu a dat mâna cu unii dintre susținătorii săi care îl așteptau, dar a refuzat să facă orice declarație pentru presă.
Știrea inițială. Astfel, Călin Georgescu urmează să vină, miercuri, din nou la sediul Poliției din județul Ilfov, pentru a da cu subsemnatul, în baza controlului judiciar sub care a fost plasat.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic pe data de 26 martie. A fost condus la audieri la Parchetul General, apoi a fost plasat sub această măsură a controlului judiciar, care ar urma să expire la data de 26 aprilie.
Dar sigur că această măsură ar putea fi extinsă.
Pe lângă această obligație de a se prezenta periodic la poliție pentru a da cu subsemnatul, Călin Georgescu are interdicție să părăsească țara, să poarte arme și să posteze pe rețelele sociale mesaje antisemite.
Călin Georgescu a fost plasat sub această măsură a controlului judiciar, după ce a fost acuzat într-un dosar de susținere a unor organizații extremiste și pro-legionare și antisemite, dar este acuzat în acest dosar și de promovare a ideologiei legionare.
