• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-10 13:16:59
  • Sursa:
Calin Georgescu a participat la intalnirea conspirativa a mercenarilor. Ce dezvaluie proprietarul fermei din Ilfov care i-a gazduit Imagine

Perchezițiile în cascadă ale procurorilor scot la iveală legăturile dintre Călin Georgescu și șeful mercenarilor români, Horațiu Potra, ce a conspirat împreună cu lideri neo-legionari pentru a stârni haos în Capitală. Proprietarul fermei din Ciolpani, județul Ilfov, unde s-au întâlnit indivizii sâmbătă, a recunoscut jurnaliștilor luni seară, după ce a ieșit de la audieri, că Georgescu a fost în acea zi alături de conspiratori.

Surse au declarat astăzi pentru Digi24 că mercenarul Horațiu Potra și neo-legionarul Eugen Sechila s-au întâlnit, sâmbătă, la o fermă de cai din Ciolpani, județul Ilfov.  Scopul întâlnirii ar fi fost să organizeze o manifestație în București, în așa fel încât mercenarii controlați de Potra să creeze haos.

După ce a fost audiat de procurori, proprietarul fermei de cai din Ilfov a recunoscut că la întâlnire a participat și Călin Georgescu. 

Întrebat de jurnaliști despre întâlnirea conspirativă de sâmbătă, el a spus: „A fost Călin Georgescu, a venit cu niște oameni. Nu știu cu cine a venit, nu știu nume”.

Dezvăluirile vin în contextul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, declara anterior că nu l-a întâlnit şi nu îl cunoaşte pe Horaţiu Potra, dar a auzit de el „cum a auzit toată lumea”.

Întrebat la Realitatea Plus dacă a auzit de Horaţiu Potra, dacă are vreo legătură cu acesta şi dacă el l-a chemat la Bucureşti, Georgescu a răspuns: „Am auzit şi eu, sigur că da. Nici vorbă, nu. Nu există aşa ceva. (...) Ştiu de el, evident, ştiu cum ştiţi şi dumneavoastră”.

La replica moderatoarei că ea nu auzise niciodată de Horaţiu Potra, Călin Georgescu a adăugat: „Nu, adică în sensul că nu e de acum, e chestie mai veche povestea asta”. „Nu l-am întâlnit, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea”, a mai spus Georgescu.

În continuare se fac percheziții la ferma de cai din Ilfov, dar și în județul Sibiu și București, fiind căutate pistoale și alte arme pe care suspecții le-ar fi putut folosi pentru a provoca haos în București, prin instigări, amenințări și agresiuni.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, șeful mercenarilor și oamenii lui au fost săltați din trafic în drumul lor spre București la bordul unor mașini în care aveau inclusiv arme și muniție.

Poliția Română susține că totul ar fi fost coordonat de Horațiu Potra. El este foarte cunoscut în lumea paramilitară: a luptat în Legiunea Străină, a fost plecat foarte mult timp din țară și a luptat cu precădere în conflicte din Africa.

În baza informațiilor primite pe surse de Digi24, totul a fost extrem de bine coordonat de către Horațiu Potra, deoarece au fost mai multe grupuri care au plecat din diferite zone ale României: din Dâmbovița, din Prahova. Au fost oameni care au plecat inclusiv din apropierea Bucureștiului. Cu toții s-au urcat în câte o mașină. Nu au mers împreună pentru a nu da de bănuit, nu au creat o coloană. Plănuiau să ajungă duminică dimineață la București. Ei închiriaseră deja camere de hotel în Capitală, semn că plănuiau să stea mai multe zile în București.

 

 

Temerile consumatorilor americani privind inflaţia, şomajul şi piaţa bursieră au crescut semnificativ în luna martie, în contextul escaladării războiului comercial global, arată un sondaj publicat luni de Banca Federală din New York, citat de Reuters și preluat de news.ro.

Economie 2025-04-15 09:43:46

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 25 noiembrie - 23 decembrie. Potrivit estimărilor făcute de meteorologi, temperaturile vor fi mai scăzute în primele săptămâni, urmând ca mai apoi acestea să aibă, în general, valori normale pentru această perioadă, în toată țara. 

Economie 2024-11-22 09:06:50

Rusia o sprijină pe faţă pe lidera prorusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guţul, într-o demonstraţie de sfidare a autorităţilor de la Chişinău, scrie duminică dpa, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-06-09 20:03:26

Angajată încă din 1993 la o mare companie de telecomunicații din Franța, o femeie spune că din 2004 este plătită ca să nu facă nimic. Spune că în acești 20 de ani nu a primit nicio sarcină de serviciu, nu a avut birou și nici colegi, deși în mod constant a cerut să i se dea de lucru. Acum, Laurence Van Wassenhove a depus o plângere împotriva companiei și a patru directori, spunând că este „o chestiune de demnitate”.

Economie 2024-06-18 12:41:30

Băncile ruseşti şi-au revenit după şocul iniţial provocat anul trecut de sancţiunile occidentale impuse Moscovei, iar acum concurează între ele pentru afacerile cu statul, în special pentru un buget al apărării majorat semnificativ, dar şi pentru marii clienţi din sectorul corporate, transmite Reuters.

Economie 2023-02-21 10:56:19

Miliardarul Elon Musk şi-a exprimat sâmbătă susţinerea prin videoconferinţă faţă de Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), la mitingul de lansare a campaniei în Germania, în plină polemică după salutul controversat de la învestirea lui Donald Trump, considerat de către unii drept un salut nazist, relatează News.ro.

Economie 2025-01-25 22:13:38

Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Justin Welby, aflat în vizită în România, a vizitat, luni, centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo din Capitală.

Economie 2023-03-13 11:55:14

Un medic face dezvăluiri în exclusivitate pentru Digi24 despre modul în care funcționează sistemul public de sănătate din România. Spitalele rămân fără doctori din cauza lipsurilor, iar în aceste condiții aceștia preferă să plece la privat. „Avem un sistem de sănătate falimentar”, spune medicul. 

Economie 2023-08-31 23:53:53