Echipa grupării Real Madrid a avut parte de o deplasare plină de peripeții în Germania pentru meciul cu Leipzig din primul tur al optimilor Ligii Campionilor. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto
„Sosirea delegaţiei Real Madrid în Germania a fost plină de evenimente de la început până la sfârşit.
În primul rând, echipa a aterizat la Erfurt, în loc de Leipzig, din cauza unei greve la aeroport, urmată de un accident pe şosea.
Bild relatează că, în timpul deplasării echipei spaniole spre destinaţie, o Toyota Avensis albă s-a izbit de autocarul lor. Şoferul maşinii imortaliza momentul când şi-a pierdut concentrarea şi a sfârşit prin a provoca un accident care s-a soldat cu pagube în valoare de 3.000 de euro pentru Toyota. Autobuzul madrilen, în schimb, a scăpat neavariat din incident”, a notat cotidianul AS.
Mai mult decât atât, surse din club citate de publicația spaniolă minimizează efectele situației: „Nici măcar n-am aflat. Tipul a continuat să conducă fără probleme. Am suferit tăieturi mai serioase bărbierindu-mă decât zgârieturile autobuzului nostru”, au spus membri ai delegației.
Real Madrid întâlneşte Leipzig, în această seară, de la ora 22.00, în manşa tur a optimilor Ligii Campionilor.
